Principalele probleme cu care se confruntă Planul mondial al G7 pentru infrastructuri, destinat să contracareze influența Chinei în țările în curs de dezvoltare

Xi Jinping. Sursa: Facebook Foto: Xi Jinping / Facebook

Planul mondial dedicat infrastructurilor și propus de țările din G7 ar trebui să ofere țărilor în curs de dezvoltare o alternativă credibilă la “Noile drumuri ale mătăsii” propuse de China, un proiect care a stârnit critici puternice. Dar, înainte de a deveni realitate, acest Plan trebuie să depășească un munte de obstacole, scrie publicația boursorama.com, care citează AFP.

Dornic să-și implice aliații în rivalitatea strategică care opune SUA Chinei, Joe Biden a convins G7 să lanseze această inițiativă, denumită Build Back Better (B3W), care ar trebui să permită investiții masive în țările în curs de dezvoltare. Un domeniu în care China a țesut o rețea de influență puternică prin investiții de miliarde de dolari.

Proiectul Beijingului “nu a respectat un mare număr de promisiuni și a generat neîncredere în numeroase țări, creând o deschidere pentru inițiativa B3W”, rezumă Eswar Prasad, profesor la universitatea Cornell și specialist în chestiuni legate de China.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Beijingul a lansat inițiativa în 2013 pentru a dezvolta infrastructuri terestre și maritime care să lege Asia, Europa și Africa de China.

Opt ani mai târziu, nemulțumirile sunt numeroase: licitații “netransparente”, suspiciuni de corupție pentru a cuceri piețe sau nerespectarea drepturilor omului, sociale sau protejarea mediului.

Spre exemplu, construirea unei hidrocentrale pe insula indoneziană Sumatra a fost acuzată pentru distrugerile provocate pădurii tropicale care adăpostește una dintre cele mai rare primate din lume, urangutanul de Tapanuli.

Occidentul reproșează de asemenea Beijingului că incită economiile emergente să se îndatoreze prea mult pentru aceste proiecte care nu au tot timpul o utilitate economică.

“La acest monent, riscurile atât pentru SUA cât și pentru țările beneficiare ridicate de aplicarea (inițiativei chineze) depășesc de departe avantajele”, potrivit concluziilor unui grup de experți al Council on Foreign Relations (CFR).

Poduri și vile

În Africa, în special, China a reușit să câștige contracte propunând proiecte mai puțin costisitoare decât cele ale concurenței.

Și, “încet-încet, chinezii au eliminat concurența companiilor locale”, povestește un specialist în dezvoltarea acestui continent, care a preferat să-și păstreze anonimatul.

“În Mali, exista un singur pod pe fluviul Niger la Bamako, acum există trei, în curând patru”, a adăgat el, subliniind că aceste proiecte au fost însoțite de cadouri oferite liderilor politici locali precum și construcția de vile.

Proiectul G7 este prezentat de Casa Albă drept un “parteneriat de infrastructuri (…) de înaltă calitate și transparent condus de marile democrații pentru a ajuta la reducerea nevoilor în materie de infrastructuri de peste 40.000 de miliarde de dolari în lumea în curs de dezvoltare”.

Prestigiu

Țările G7 speră să joace rolul de catalizator pentru a atrage finanțări private.

“Build Back Better World este ceea ce deja făceam, dar cu o mobilizare publică mai puternică în special în Statele Unite”, temperează Thierry Déau, fondator și președinte al grupului Meridiam specializat în dezvoltarea și finanțarea proiectelor de infrastructură. Mai multe finanțări private înseamnă de asemenea și mai multă transparență, notează el.

Pentru specialistul în dezvoltarea Africii care a preferat anonimatul, “nu există atât o problemă de capital cât o problemă de absorbție a unor importante sume de bani” legate de dificultăți tehnice și de insecuritatea endemică.

Cum să convingi companiile să intre în proiecte în Sahel, în fața amenințării teroriste? Odată proeictele realizate, cum ar fi spre exemplu școlile, cum să te asigur că un profesor va acccepta să se instaleze atât de departe de toate? Cum să securizezi infrastructuri de-abia realizate și care riscă să fie distruse de milițiile locale?

“B3W ar trebui să rezoneze cu liderii țărilor în curs de dezvoltare”, consideră Matthew Goodman și Jonathan Hillman, experți la Center For Strategic International Studies într-o notă potrivit căreia “mulți vor fi nerăbdători să-și extindă opțiunile” și să beneficieze de “prestigiul” mărcii B3W.

În contrapartidă, aceștia vor trebui să accepte mai mult control, costuri mai ridicate și durate de realizare mai lungi.

În fine, marea întrebare este ce rol vor juca Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, instituțiile tradiționale când vine vorba de dezvoltare.

Iar acestea vor trebui să se implice, pentru a dovedi că sunt de neocolit, cu menajarea, în același timp, a intereselor principalilor acționari.

FMI și BM, care nu au dorit să reacționeze, ar putea deveni un “câmp de lupte de influență, cu un G7 și o Chină care vor încerca să creioneze modelele de creditare ale acestor instituții în funcție de propriile lor interese economice și geopolitice”, subliniază Eswar Prasad.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: