Producătorii şi comercianţii au termen până la 28 februarie să se înregistreze în Sistemul de Garanţie Returnare / Sistemul ar trebui să devină funcțional din 30 noiembrie 2023

reciclare

Producătorii şi comercianţii au termen până la 28 februarie 2023 să se înregistreze în Sistemul de Garanţie Returnare (SGR), potrivit unei hotărâri adoptată, miercuri, de Guvern pentru modificarea şi completarea HG 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Sistemul de Garanţie Returnare (SGR) va fi obligatoriu tuturor producătorilor şi comercianţilor, începând cu data de 30 noiembrie 2023, iar aceştia au obligaţia de a se înregistra în SGR cu cel puţin 150 de zile înainte de această dată.

„Principalul scop al desfăşurării procedurii de înregistrare în SGR este acela de a se asigura colectarea de către RetuRO, administratorul SGR, a anumitor categorii de date şi informaţii necesare pentru a se putea realiza organizarea efectivă a implementării şi funcţionării în România a SGR. Colectarea acestor informaţii reprezintă astfel primul pas absolut necesar, printre altele, pentru ca RetuRO să poată pune bazele infrastructurii care va sta la baza SGR în România, precum şi pentru a putea încheia contracte cu producătorii şi comercianţii”, se arată în comunicat.

Analize Economedia

Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice

SGR reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanţie de 0,50 lei atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi în cadrul magazinelor. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare (www.returosgr.ro) a fost creat de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu, Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Sistemul a suferit mai multe amânări de-a lungul anilor. Prima lege pentru înființarea acestuia a fost adoptată în 2015, iar termenul de punere în funcțiune era 1 ianuarie 2021. Cum acesta nu a fost respectat, executivul l-a amânat pentru 1 octombrie 2022, termen, la rândul său ratat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: