Raport: Fifth Avenue din New York e cea mai scumpă arteră comercială din lume/ Calea Victoriei este pe locul 40 dintr-un clasament cu 50 de orașe

calea victoriei bucuresti Foto:Masezdromaderi/ Dreamstime.com

Fifth Avenue din New York şi-a menţinut poziţia de cea mai scumpă arteră comercială din lume, unde chiria este 1.700 euro pe metrul pătrat pe lună, urmată Via Montenapoleone din Milano, Tsim Sha Tsui din Hong Kong, New Bond Street din Londra şi Avenue des Champs Élysées şi Ginza din Tokyo, arată raportul Cushman & Wakefield “Main Streets Across the World”, citat de News.ro. Astfel, trei din principalele cinci cele mai scumpe destinaţii comerciale din lume sunt în Europa. Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, de 55 euro/mp/lună, Bucureştiul ocupă locul 40 în top 50 oraşe analizate la nivel mondial şi poziţia 50 din 57 în clasamentul european, imediat după Ljubljana.

”Fifth Avenue din New York şi-a menţinut poziţia de cea mai scumpă arteră comercială din lume, Via Montenapoleone din Milano urcând pe locul doi în clasamentul global”, potrivit celui mai recent raport Cushman & Wakefield “Main Streets Across the World”.

Potrivit celei de-a 33-a ediţii a raportului, chiriile spatiilor de retail pe Via Montenapoleone au crescut cu 20% în ultimul an, la 1.500 euro/mp/lună, evoluţie care a propulsat-o pe poziţia secundă în clasamentul mondial, înlocuind Tsim Sha Tsui din Hong Kong, care a căzut pe locul al treilea, după o creştere mai modestă a chiriilor de 4%, la 1.268 euro/mp/lună. Chiriile de pe Fifth Avenue s-au menţinut constante la 1.700 euro/mp/lună.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, de 55 euro/mp/lună, Bucureştiul ocupă locul 40 în top 50 oraşe analizate la nivel mondial şi poziţia 50 din 57 în clasamentul european, imediat după Ljubljana. În Praga, Budapesta, Zagreb şi Belgrad chiriile sunt peste nivelul din Bucureşti, o valoare mai mică fiind înregistrată în Sofia, Bratislava, Vilnius, Riga sau Skopje.

”Clasamentul este realizat în urma analizei chiriilor de referinţă din cele mai bune locaţii de retail din întreaga lume, care, în cele mai multe cazuri, sunt legate de sectorul de lux. Calea Victoriei din Bucureşti este singura arteră comercială din România luată în considerare în raport, reprezentând cea mai scumpă locaţie de retail de pe piaţa locală. Oferta de spaţii de retail pretabile pentru amenajarea de noi magazine de lux rămâne extrem de limitată în această arie a Bucureştiului, însă pe fondul revigorării turismului, zona Calea Victoriei a devenit un magnet pentru brandurile hoteliere premium, care ar putea acoperi această nevoie de spaţii de retail”, spune Dana Radoveneanu, head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Trei din principalele cinci cele mai scumpe destinaţii comerciale din lume sunt în Europa, New Bond Street din Londra fiind pe locul patru, iar Avenues des Champs-Élysées din Paris pe locul cinci. În top 10, jumătate dintre locaţiile clasate sunt din Europa.

“Rata de neocupare în locaţiile de retail super-prime rămâne foarte redusă, ceea ce duce la tensiuni concurenţiale atunci când cele mai bune spaţii devin disponibile, fapt reflectat în evoluţia chiriilor. Chiar dacă preocupările legate de reducerea cheltuielilor consumatorilor au afectat economia, comercianţii au deschis sau şi-au îmbunătăţit magazinele representative din pieţele cheie. Aceste magazine reprezintă o parte critică a unui brand de retail”, spune Rob Travers, head of EMEA Retail Cushman & Wakefield.

Pe măsură ce lumea continuă să iasă din impactul pandemiei globale, principalele destinaţii de retail şi-au continuat revenirea, cele mai multe dintre acestea înregistrând o evoluţie pozitivă a chiriilor în ultimul an. În ultimul an, chiriile în destinaţiile globale de retail au crescut în medie cu 4,8% (în moneda locală). Cea mai puternică creştere a fost înregistrată în Asia Pacific, care a avut o medie de 5,3%, cu America la 5,2% şi Europa la 4,2%.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară pe piaţa locală, activând în toate segmentele pieţei imobiliare. Departamentul de retail al companiei oferă consultanţă dezvoltatorilor şi retailerilor şi intermediază închirierea de spaţii comerciale atât stradal, cât şi în cadrul marilor centre comerciale din Bucureşti şi din ţară.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti şi colaboratori, ce oferă servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. Cu venituri de 10,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.