Producătorul clujean de robinetărie Armătura SA se dizolvă, decizia o iau acționarii într-o ședință extraordinară peste câteva zile, transmite Actualdecluj.ro.
Pe ordinea de zi – propunerea auditorului extern de dizolvare voluntară a societății, după ce acesta a constatat pierderea unei pări semnificative din activul net.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Pe ordinea de zi se află aprobarea dizolvării și inițierea procedurii de lichidare, după diminuarea activului net al societății, determinat ca diferență dintre totalul activelor și totalul datoriilor, la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris și, în consecință, după cum se arată în convocator, a ”imposibilității de realizare a obiectivului de activitate”.
A fost propus și un lichidator judiciar, Belciu Insolvency SRL București.
Conform Legii Societăților, când activul net scade sub jumătate din capitalul social Consiliul de Administrație e obligat să convoace o Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor pentru a-i informa cu privire la situația financiară, ca aceștia să poată decide dacă firma își continuă activitatea sau trebuie lichidată.
Obiectul de activitate al fabricii din Cluj este fabricarea de articole de robinetărie, dar din 2021 obiectul principal al activității a ajuns subînchirierea spațiilor comerciale și industriale pe care le deținea. Ulterior, în decembrie 2021 a vândut imobilele pe care le deținea către Koro Lando Real Estate SRL, pentru 9,5 milioane de euro, bani cu care a plătit datoria către același Koro Lando Real Estate, de 5 milioane de euro, și dobânda aferentă (aici detalii). Koro Lando este o firmă din Cluj cu zero afaceri şi pierderi de 2.620 de lei în 2020, care potrivit platformei Confidas.ro are ca acţionar majoritar compania austriacă Herz Armaturen Gesmbh. Tot Herz Armaturen controlează Armătura SA.
Armătura SA a fost înființată în 1884, are deci 141 de ani de activitate și este, astfel, una dintre cele mai vechi fabrici încă funcționale ale Clujului. Fabrica producea armături de gaz, apă și abur și a fost premiată în numeroase rânduri, inclusiv pentru o inovație mondială, robinetul cu închidere prin bilă, în 1934. Între 1949 și 1960 a fost singurul producător de armături pentru instalații sanitare din România. E cotată la Bursa de Valori București din 1997 iar din 2004 și până acum principalul acționar a fost Herz Armaturen Austria.
Amintim, un raport de audit publicat în urmă cu câțiva ani a arătat că firma are angajat un împrumut de cinci milioane de euro, care trebuia rambursat încă din iulie 2016. Auditorul firmei arăta că există „o îndoială semnificativă cu privire la continuarea funcționării acestei entități de interes public”, după ce a aflat că societatea nu dispune de bani ca să restituie împrumutul iar auditorul nu a primit nici documente cu privire la prelungirea termenului de rambursare cel puțin până în anul respectiv. Împrumutul e garantat cu imobilele firmei. „Auditorul a solicitat în scris un răspuns din partea societății cu privire la modul în care intenționează să rezolve această problemă, precum și copii după documentele doveditoare. Conducerea societății nu a răspuns la această solicitare”, arată raportul auditorului. Totuși firma a aflat că Armătura SA a fost chemată în judecată la Curtea Internațională de Arbitraj de la Viena pentru nerestituirea împrumutului.
De altfel închiderea societății era deja iminentă de mai mulți ani.