Foto: Radu Burnete / arhiva personala
Două lucruri nu-mi plac la PNRR: așteptările nerealiste ale celor care cred că am descoperit Sfântul Graal și eterna lipsă de viziune privind România, ce este ea și încotro se duce. Două lucruri îmi plac: că există un dialog pe tema asta și că documentul publicat săptămâna trecută atinge câteva puncte esențiale.
Încep cu lipsa de viziune care este un eșec colectiv și nu poate fi imputat doar celor care au depus un efort considerabil pentru a scrie acest plan. Câtă vreme noi, comunitatea, nu avem o viziune despre noi, niciun ministru nu o poate desena cu bagheta magică. Ba, din contră, aș putea spune că documentul publicat săptămâna trecută trasează destul de bine ceea ce este în realitate viziunea noastră comună despre România:
- că avem de astupat multe găuri ale trecutului ca să nu mai tragem după noi probleme rezolvate de alții în secolul XX
- că știm că trebuie să urmăm politicile europene de transformare digitală și tranziție la o economie verde, dar bâjbâim și nu ne este clar cum.
Peste toate acestea, corul de voci care crede că PNRR le poate rezolva acum pe toate: să tragem gaz și apă în toată țara, să irigăm, să asfaltăm tot ce n-am asfaltat, să facem toate spitalele pe care nu le-am făcut (și, eventual, și creșele, și grădinițele, și universitățile), să capitalizăm IMM-urile, să facem tranziția la economia verde, transformare digitală, reforma educației și a administrației publice și dacă se poate să ne rămână și niște mărunțiș pentru vreo două petreceri și o agro-pensiune, prietenii știu de ce.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Să punem totuși lucrurile în perspectivă. Până în 2026 PNRR va aduce în țară, dacă facem totul cum trebuie, undeva la 3% din PIB pe an, adică 6 miliarde de euro. Deloc neglijabil, dar ca să vă faceți o idee Guvernul își propune să investească în 2021 din bani naționali cam 5.5% din PIB. În ultimii 10-15 ani România a alocat pentru investiții peste 50 de miliarde de euro. Soldul investițiilor străine în România se apropie de 90 de miliarde de euro. Deci 30 de miliarde reprezintă un surplus semnificativ, dar nu soluția tuturor problemelor noastre.
Documentul publicat de Guvern săptămâna trecută este un pas important în direcția corectă. Se văd direcțiile mari ale politicilor europene din deceniile care urmează, tranziția la economia verde și transformarea digitală. Încercăm să închidem și niște restanțe din trecut: infrastructură, educație, servicii sociale. Că tot este despre reziliență sunt prevăzute fonduri pentru localitățile mici sau pentru spitale. Printre rânduri – fiindcă documentul este destul de schematic – se întrevede o paletă mai sofisticată de instrumente financiare, ceea ce este excelent și un capitol la care România nu a stat prea bine.
Merită punctate și consultările organizare de Ministerul Fondurilor Europene. Au fost perfecte? Nu. A fost toată lumea ascultată? Nu. Am avut totuși mai multă vizibilitatea și ocazia să ne spunem părerea și să trimitem propuneri? Da. Aici în Est cădem repede pradă tentației de a cere capul primului care face pași în direcția corectă doar pentru că nu a atins de la prima încercare idealul.
Deși au dispărut multe globuri, în continuare PNRR arată ca un pom de Crăciun. Ultimele rapoarte de țară ne cer să facem reforme în cinci zone mari și late: finanțe publice și fiscalitate, sectorul financiar, piața forței de muncă & educație, competitivitate & investiții, mediul înconjurător. Mi-aș fi dorit mai multă presiune politică din partea partidelor de guvernare, pe ministere, fie să rămână în acest cadru (unde aveam destul de bine trasat ce este de făcut), fie să nu întoarcă privirea în altă parte.
Din declarațiile diplomatice ale ministrului Ghinea înțeleg că unele ministere au fost cam reticente când a venit vorba de reforme. Unde sunt reforma finanțelor publice și a fiscalității, modernizarea ANAF, bugetarea pe programe și indicatori de performanță? Unde sunt pașii concreți pentru înființarea unei veritabile bănci de dezvoltare care să poată gestiona instrumente financiare complexe? Nu are cine să o facă în România, așa că trebuie să apelăm la bunăvoința Fondului European de Investiții sau Băncii Europene de Investiții.
În tot ceea ce ține de piața muncii, nu cred că ne aplecăm suficient pe transformările incredibile care urmează în acest deceniu. Putem folosi PNRR ca să ardem niște etape. Din păcate nici noi, partenerii sociali, nu am fost în stare să livrăm o viziune adevărată despre viitor. Se vor supăra poate colegii mei pe mine, dar deși văd că se fac eforturi considerabile lumea dialogului social rămâne încă profund nereformată atât în instituțiile ei, dar și când vine vorba de adâncimea, profunzimea, reprezentativitatea și capacitatea organizațiilor patronale și sindicale. Aici PNRR poate fi o oportunitate, dar doar dacă alocările sunt mai consistente și vin la pachet cu reforme și transparență.
Concluziile sunt multe și greu de cuprins într-un scurt editorial. Noul document privind PNRR arată mai bine decât precedentul. Nu este perfect. Vrea să rezolve încă prea multe și scapă din vedere câteva zone esențiale. Documentul lasă foarte deschis câți bani vor merge către sectorul privat și câți către administrația publică. Această deschidere înseamnă flexibilitate în implementare, dar mă tem că administrația va trage cu putere pe spuza ei și știm cât de bine stăm la absorbție.
În același timp cred că trebuie să fim realiști cu câteva lucruri: câte probleme se pot rezolva cu 6 miliarde pe an, câte reforme putem duce la capăt în actualul context politic (nu doar național) și care este complexitatea pe care o pot gestiona administrația publică din România, mediul de afaceri, partenerii sociali sau societatea civilă. Am citit cu invidie câteva dintre planurile altor țări, dar prefer ceva mai limitat și realist decât povești nemuritoare rămase prin sertare. Urmează negocieri cu Comisia Europeană. Trag speranță că vor mai fi ascultate vocile celor care chiar au ceva competent de spus și ca versiunea a treia să mai despartă niște ape.
Nota Redacției: Radu Burnete este director executiv al Confederației Patronale Concordia. Opinia sa nu reprezintă în mod necesar poziția redacției