Silvicultorii protestează joi, în faţa Guvernului, împotriva privatizării pădurilor

kazuend-19SC2oaVZW0-unsplash Sursă foto: Unsplash

Federaţia Sindicatelor Silva organizează, joi, un miting de protest în faţa Guvernului, prin care solicită guvernului să renunţe la ideea privatizării pădurilor, potrivit unui comunicat de presă. Sindicaliştii solicită Parlamentului României să nu valideze legislaţia “care destructurează proprietatea publică din ţara noastră”.

“5.000 de silvicultori vor transmite mesajul celor care îngrijesc zi de zi pădurea şi cărora le pasă cu adevărat de soarta codrilor româneşti: Pădurile României nu sunt de vânzare! Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi. Guvernul României nu are un mandat democratic pentru privatizarea pădurilor ţării, iar Parlamentul României trebuie să apere proprietatea publică şi interesul naţional!”, potrivit comunicatului.

De asemenea, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian susţine acţiunea de protest a Federaţia Sindicatelor Silva din 12 ianuarie 2023, din Piaţa Victoriei din Bucureşti.

“Guvernul României şi Parlamentul României trebuie să-şi păstreze demnitatea şi să nu cedeze presiunilor de a feudaliza/parcela ţara sub pretextul unor aşa-zise condiţionalităţi impuse de Comisia Europeană sau de OECD”, se menţionează în comunicat.

Totodată, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian solicită Guvernului României să elimine propunerea enunţată la art. IV alin. (1) şi (2) din Propunerea legislativă L831/2022 – Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109 din 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice deoarece lezează interesele economice strategice ale ţării şi induce ameninţări la adresa securităţii naţionale a României.

“ART. IV. – (1) În termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, întreprinderile publice existente, prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a), din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, cu excepţia celor prevăzute la art.1 alin. (2) lit. c), (REGIILE AUTONOME) care desfăşoară în principal activităţi economice, se reorganizează de către autorităţile publice tutelare competente prin divizarea activităţilor de serviciu public de cele comerciale. Activităţile comerciale divizate vor fi organizate în societăţi pe acţiuni sau în societăţi cu răspundere limitată, potrivit prevederilor prezentei legi. (2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai înfiinţează noi regii autonome care desfăşoară în principal activităţi economice”, se precizează în document.

Adoptarea în regim de urgenţă a unui act normativ de o asemenea importanţă strategică, fără consultarea partenerilor sociali direct afectaţi şi fără existenţa unui studiu de impact, reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor de bază, atât ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, cât şi ale instituţiilor Uniunii Europene care coordonează implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în statele membre, susţin sindicaliştii.

Mitingul organizat de Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva joi, 12 ianuarie 2023, între orele 10.00 – 13.00, în faţa Guvernului României, reflectă nemulţumirea a zeci de mii de silvicultori şi a comunităţilor afectate de proliferarea fără drept a proprietăţii silvice private “sub bocancul instituţiilor internaţionale”, reprezentând în acelaşi timp un apel la responsabilitate şi acţiune la adresa Guvernului şi Parlamentului României.

Sursă foto: Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *