Șoferii din România s-ar putea confrunta cu noi scumpiri ale polițelor auto RCA, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras autorizația societății de asigurări Euroins, cel mai mare jucător din piață, cu peste 2,5 milioane de clienți, companie care și ținea tarifele jos, comparativ cu alți jucători din piață. La un an de la ultimul faliment din asigurări, cel al City Insurance, polițele RCA se scumpiseră cu peste 40%. Drept urmare, o scumpire este de așteptat și după acest nou faliment. În acest context, Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea tarifelor RCA pe o perioadă determinată. Alt scenariu ar putea fi o nouă majorare a contribuțiilor virate de companiile de asigurări la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), entitatea care plătește daunele păgubiților rămași în urma falimentelor de asigurări.
„În urma analizei efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, urmează să transmitem propunerile de soluționare către Ministerul de Finanțe, pentru înaintarea la nivelul Guvernului”, a declarat pentru Economedia Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF.
Această soluție vine în contextul în care Fondul de Garantare a Asiguraților mai are în conturi doar circa 185 milioane de lei pentru plata despăgubirilor RCA, după ce în ultimul an a plătit despăgubiri de aproximativ 665,6 milioane lei în urma falimentului City Insurance, iar acestea încă nu s-au încheiat.
Anterior, Guvernul a precizat, într-un comunicat de presă, că va susține „toate măsurile necesare” pentru a proteja interesele asiguraților, în urma retragerii autorizației Euroins.
Alt scenariu ar putea fi o nouă majorare a contribuției virate de firmele de asigurare la Fondul de Garantare a Asiguraților. În 2022, contribuția a crescut deja de la 1% la 2,5%, în martie, imediat după declararea falimentului City Insurance. Iar în 2023, contribuția a crescut din nou, de la 2,5% la 4%. Aceste costuri în plus pot fi suportate de companiile de asigurări din propriile fonduri, dacă le au disponibile, dar în cele mai multe cazuri ele sunt transmise tot către șoferi, prin scumpirea ofertelor de poliță RCA.
Un alt scenariu, dar mai puțin probabil, ar putea fi contractarea de împrumuturi de către Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru a putea asigura continuitatea plății despăgubirilor.