Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, în subordinea Ministerului Justiției, a scos la licitație în SICAP construcția de trei depozite pentru păstrarea bunurilor confiscate ca urmare a săvârșirii de infracțiuni, până la valorificarea lor. Depozitele vor fi construite la Deva, Constanța Nord și Sud, adică în zone de graniță, vor avea fiecare o suprafață de 2.500 metri pătrați, iar contractul are o valoare de 59 de milioane lei, fiind inclus în PNRR.
În aceste trei depozite vor fi păstrate bunuri confiscate în perioada 2021 – 2025. Acestea sunt dintre cele mai diverse iar ANABI detaliază ce deține în custodie.
„ANABI a avut în custodie vehicule (autoturisme, categoria cea mai frecvent întâlnită, motociclete, motoscutere, vehicule de teren – Buggy), o cantitate semnificativă de chihlimbar, tablouri, ceasuri de mână, bijuterii din aur, echipamente şi aparatură electrocasnice, stocuri de îmbrăcăminte şi încălţăminte etc.”, arată autoritatea.
Toate aceste categorii de bunuri prezintă particularităţi specifice privitoare la dimensiunile şi caracteristicile spaţiilor de depozitare necesare păstrării în bune condiţii, fără a le fi afectată integritatea şi/sau funcţionalitatea.
„Proiectul se circumscrie domeniului de activitate Finalizarea reabilitării/ construcției a minimum 3 și maximum 5 depozite pentru bunurile sechestrate. În situația în care bunurile mobile indisponibilizate se află pe întreg teritoriul României, pentru a putea exercita în concret și efectiv calitatea de custode al acestora, potrivit dispozițiilor organelor judiciare competente, este necesară existența unor spații de depozitare adecvate şi accesibile din punctul de vedere al căilor rutiere. Aceasta presupune ca spațiile de depozitare să fie suficient de mari şi să beneficieze de dotările minime astfel încât să permită depozitarea diverselor categorii de bunuri mobile (autovehicule, utilaje, materiale de construcții, stocuri de marfă etc.) în condiții optime.Repartizarea depozitelor în mod uniform din punct de vedere geografic pe teritoriul țării constituie o necesitate care să contribuie la creșterea gradului de eficiență a sechestrelor instituite, prin reducerea costurilor de preluare şi transport (ex. de la Satu Mare la Ilfov)”, se arată în descrierea licitației.
Ofertele se deschid în 20 martie.
Agenţia a fost înființată în 2015 și depozitează temporar şi administrează bunurile mobile indisponibilizate a căror valoare individuală depăşeşte, la momentul dispunerii măsurii asigurătorii, echivalentul în lei al sumei de 15.000 euro şi stocuri de bunuri sau produse a căror valoare cumulată depăşeşte, la momentul dispunerii măsurii asigurătorii, echivalentul în lei al sumei de 300.000 euro, iar în acest scop, Agenţia este numită custode.
Totodată, în cazurile speciale prevăzute de lege, Agenţia procedează la valorificarea de îndată a bunurilor mobile şi imobile sechestrate. Cu referire la bunurile mobile sechestrate, legea prevede posibilitatea valorificării acestora de la locul aplicării măsurilor de indisponibilizare, sau se predau Agenţiei în temeiul unui proces-verbal de predare-preluare încheiat între Agenţie şi organele judiciare legal competente.