Surse: România riscă să piardă noi bani din PNRR. Noua indexare a pensiilor militare ar putea afecta reforma pensiilor speciale, jalon considerat îndeplinit

bani, euro Sursa foto: Pixabay

România riscă să piardă noi bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce Parlamentul a adoptat creșteri de pensii militare, care majorează cheltuielile statului cu 4,4 miliarde lei anual. Conform surselor Economedia, dacă legea de indexare a pensiilor militare va fi promulgată, jalonul din PNRR privind reforma pensiilor speciale ar putea fi considerat neîndeplinit, deși în cea mai recentă scrisoare Comisia l-a considerat închis și urmează să facă plata. Momentan, Avocatul Poporului a contestat proiectul la Curtea Constituțională.

Parlamentul a adoptat luni un proiect de lege prin care pensiile militare aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie. Drept urmare, pensiile militarilor vor fi actualizate ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din administrația penitenciară.

Impactul anual al acestui proiect de lege va fi de circa 4,4 miliarde de lei. Mai precis, conform estimărilor Ministerului Finanțelor, impactul lunar generat de actualizarea soldei de grad este estimat la aproximativ 130 milioane lei, iar cel generat de actualizarea soldei de funcție la aproximativ 240 milioane lei, ceea ce duce la un impact bugetar lunar total de aproximativ 370 milioane lei.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Luni, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, cameră decizională. Toți senatorii PNL prezenți la vot au votat „pentru”, la fel ca și parlamentarii PSD și AUR. Liderul PNL Nicolae Ciucă, militar de profesie, a lipsit de la vot. USR și UDMR s-au abținut de la vot. Anterior, cu o săptămână în urmă, proiectul fusese adoptat și în Camera Deputaților. Propunerea legislativă a fost inițiată de 6 deputați și senatori de la PNL.

Avocatul Poporului a contestat joi proiectul de lege la Curtea Constituțională.

Risc pentru banii din PNRR

Informațiile Economedia arată, datorită acestui impact bugetar suplimentar, România riscă să rateze îndeplinirea jalonului din PNRR privind reforma pensiilor speciale. Acest jalon a fost evaluat de Comisia Europeană în cadrul celei de-a treia cereri de plată și a fost considerat îndeplinit. Însă orice cheltuială majoră în plus cu pensiile speciale vor putea da dreptul Comisiei să revină asupra evaluării.

Inclusiv Guvernul României avertizează, în punctul de vedere asupra acestui proiect de lege, că modificarea reformei pensiilor speciale va face ca acest jalon să fie considerat neîndeplinit. Guvernul amintește că Comisia Europeană consideră că jaloanele au fost atinse în mod satisfăcător prin principiul „ireversibilității reformelor”, adică dacă ele nu au fost revocate. „Astfel, orice modificare adusă actelor normative care au făcut obiectul unor jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență care au fost evaluate în mod pozitiv de Comisia Europeană duce la încălcarea principiului ireversibilității reformelor”, atrage atenția Guvernul.

Suspendarea plății aferente acestui jalon va avea loc la următoarea evaluare a Comisiei, însă totul depinde de dacă și când noua lege privind pensiile militare va fi promulgată.

Dacă promulgarea va avea loc înainte ca Comisia Europeană să facă plata pentru a treia cerere de plată, atunci sumele ar putea fi deja suspendate, conform unor surse, deși altele consideră că evaluarea pozitivă nu mai poate fi întoarsă la acest moment. Dacă promulgarea va avea loc după plata sumelor din cererea 3, atunci suspendarea va avea loc la evaluarea pe a patra cerere de plată, când Comisia va evalua din nou îndeplinirea jaloanelor și țintelor din primele trei cereri de plată. Cu toate acestea, surse transmit că suspendarea va trebui să aibă în vedere proporționalitatea elementelor atinse sau neatinse din jalon. Astfel, nu toată reforma ar putea fi considerată neîndeplinită, iar plata pe jalon ar putea fi parțială.

Între timp, legea mai poate fi declarată neconstituțională de către CCR sau retrimisă de președinte la Parlament.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Bună ziua. Referitor la punctul de vedere al Guvernului la proiectul de lege privind completarea Legii nr. 223/2015, in opinia mea, nu se încalcă principiul ireversibilității reformei asumate în PNRR privind pensiile speciale, întrucât prevederile proiectului adoptat cu Legea nr. 559/2024 nu revocă dispozițiile aduse legii pensiilor militare prin Legea nr. 282/2023, acestea rămân în vigoare (vezi creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și modificarea bazei de calcul a pensiilor, etapizat de la 6 luni din ultimii 5 ani de activitate, la 300 de luni, corespunzător unei vechimi de 25 de ani de serviciu. Noua lege reintroduce în legea pensiilor militare prevederile referitoare la actualizarea soldelor de grad și de funcție în concordanță cu majorarea soldelor persoanelor active, care se efectuează periodic, în condițiile legii, aceste prevederi fiind abrogate din forma inițială a Legii nr. 223/2015 prin Oug nr. 59/2017, care a înghețat pensiile militare de 7 ani. Dacă avem în vedere ca a fost eliminat din PNRR plafonul pentru pensiile publice, este evident că nu se încalcă măsurile asumate de Guvern în PNRR, care nu au fost modificate sau abrogate. Sistemul militar a devenit nepredictibil în România, față de alte sisteme militare din NATO sau UE, conducând la ieșiri masive din sistem și fiind vulnerabilizată apărarea națională. Vedeți bine ca nu sunt foarte multe solicitări de intrare în sistemul militar chiar dacă în ultima perioadă Guvernul a aprobat unele majorări salariale personalului in activitate. Cu stimă.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.