Transportatorii de mărfuri protestează din nou pe centurile Arad şi Oradea faţă de impozitarea retroactivă a diurnei. Firmele româneşti cer ANAF amnistie fiscală

PROTEST ANAF

Transportatorii rutieri de mărfuri au reluat protestele în vestul ţării, nemulţumiţi de decizia ANAF care consideră diurna venit salarial şi o impozitează retroactiv, pe ultimii 5 ani.

Firmele de transport din Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) arată că diurna nu se impozitează în niciun stat al Uniunii Europene, iar decizia ANAF îi duce mai aproape de faliment.

„Este fără precedent. Firmele de transport cu capital românesc sunt efectiv mutilate, solicitându-li-se retroactiv impozite pe ultimii 5 ani, impozite inventate care, în condițiile unor marje de profit de 2,5%-3% pe an, echivalează cu profitul pe 20 de ani. În mod real, aceste sume nu pot fi plătite și nici nu trebuie plătite, întrucât diurnele nu se impozitează nicăieri în Uniunea Europeană”, a declarat Adrian Pop, președinte al APTE 2002.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

„Supra-impozitarea solicitată de ANAF, retroactiv, are două efecte: pe de-o parte amenință peste 40.000 de companii de transport românești și pune în pericol peste 300.000 de locuri de muncă, iar pe de altă parte urmărește, de facto, o naționalizare a patrimoniului companiilor românești de transport, în beneficiul altor economii naționale”, susţin transportatorii.

„Suntem puși cu spatele la zid, cu ale cuvinte suntem împinși spre faliment, prin reinterpretarea diurnei ca venit salarial și solicitându-ne sume pentru ultimii 5 ani, sub amenințarea sechestrului și a închiderii companiilor”, a adăugat Dorin Jurjuț.

Controalele pe care le-a făcut Fiscul la firmele de transportatori, în urma cărora a decis impozitarea retroactivă a diurnelor, sunt abuzive, iar autoritățile sunt „lipsite de transparență și confuze”, arată Camera Consultanţilor Fiscali din România, într-o scrisoare adresată Parlamentului și Ministerului Finanțelor.

„Autoritățile implicate sunt lipsite de transparență și confuze. Astfel, deși în cadrul acțiunilor de control fiscal se fac reîncadrări ale indemnizațiilor, interpretând speculativ și abuziv tocmai legislația muncii, asupra căreia în documente oficiale afirmă că nu ar avea dreptul să se exprime, autoritățile fiscale nu își asumă în mod public o opinie și nu trasează un set de instrucțiuni, ghiduri, principii de bune practici pe care angajatorii români să le poată avea în vedere la stabilirea tratamentului fiscal al indemnizațiilor acordate”, arată CCF.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: