Proiectul bugetului pe 2021 are câteva – puține – vești bune și multe vești proaste. Iar peste toate planează elefantul din încăpere, marea problemă: lipsa de putere politică reală a unui premier care nu e și președinte de partid. Din această lipsă de legitimitate politică derivă teama de reforme adevărate, care să redreseze o situație bugetară cumplită lăsată moștenire de cei aproape 8 ani de guvernare PSD.
Iată puținele vești bune din proiect, semnificative totuși pentru orientarea guvernului:
– mica reformă a companiilor de stat. Cele care înregistrează pierderi sau arierate nu mai au voie să crească anvelopa salarială și sunt obligate să adopte măsuri de redresare
– tăierea cu două miliarde de lei a bugetului PNDL, programul făcut să mulțumească baronii locali
– miza pe investiții, mai ales din fonduri UE, cu cea mai mare alocare procentuală și în termeni absoluți
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Veștile rele încep cu absența reformelor și cu valorile prognozate ale unui indicator – cheie: deficitul structural (un parametru de care țin cont Comisia Europeană și finanțatorii externi și care indică starea reală a finanțelor publice, eliminând ”zgomotele” care însoțesc calcularea deficitului bugetar). În ciuda unui obiectiv de maximum 1% din PIB, guvernul proiectează o scădere a deficitului structural de la 7,42% din PIB în 2021 la 3,39% din PIB în 2024. Atenție: scăderea până la 3,39% din 2024 nu este explicată în raportul care însoțește proiectul legii bugetului.
Dat fiind că nu e clar de unde vine această scădere a deficitului structural, e de așteptat ca pe piețele financiare să apară semnele de întrebare legate de ambiția reală a guvernului pentru reforme curajoase care să pună capăt dezmățului bugetar al guvernelor PSD din perioada 2012 – 2019.
Și așa ajungem la reforme. Atât PNL, cât și USR PLUS au mizat în campania electorală pe nevoia reformelor structurale, de la cea administrativ-teritorială la reforma sistemelor de pensii și de salarizare a bugetarilor. Nimeni nu se aștepta ca, în doar două luni de la preluarea guvernării, coaliția să implementeze deja marile reforme.
Problema e că ele par acum extrem de îndepărtate, iar proiecția pe patru ani care însoțește proiectul de buget nici nu arată o perspectivă reală, dacă ne uităm la indicatori precum ponderea salariilor bugetarilor în totalul cheltuielilor statului. De altfel, aceasta este una dintre marile probleme structurale: rigiditatea cheltuielilor din bugetul de stat.
Or, aici există două soluții: reforma salarizării bugetarilor (la care ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că lucrează) și reforma teritorial-administrativă, care să elimine multe dintre cheltuielile inutile provocate de o împărțire anacronică a teritoriului în 41 de județe și mii de comune care nu se pot susține financiar. Pentru o reformă din temelii e nevoie însă de majoritate constituțională, ceea ce o face puțin probabilă pentru moment.
O mică reformă poate fi începută însă prin forțarea comasărilor de UAT-uri (comune sau localități transformate în pripă în orașe) care nu fac față cheltuielilor cu propriul aparat administrativ și stau non-stop la mâna guvernului. O asemenea mișcare ar duce la crearea unui spațiu fiscal ce ar da o șansă de dezvoltare acelor comunități și ar slăbi puțin presiunea pe bugetul central. Nu vedem însă până acum nici o tentativă de reformă în acest sens.
În ceea ce privește pensiile, o reformă e absolut necesară, pentru că povara pusă acum pe generațiile viitoare e uriașă și nesustenabilă. Ministrul Muncii a anunțat că lucrează și la această lege. Dar, cu cât timpul trece și ne apropiem de viitorul ciclu electoral, se îngustează fereastra de oportunitate pentru o reformă serioasă, care să adreseze mai ales pensiile mici, cu adevărat inechitabile și care le fac traiul un calvar acelor pensionari.
Măsuri fiscale sau de reformă așteptate pe termen scurt și mediu există, dar ele nu au fost luate în calcul de guvern la alcătuirea acestui buget. Multe dintre ele sunt discutate intens în mediul de afaceri care își dorește eliminarea inechităților și crearea unui mediu liber, concurențial:
– eliminarea practicii ANAF de protejare a firmelor controlate de liderii politici sau de apropiați ai serviciilor secrete. Acestea beneficiază de o adevărată imunitate care distorsionează masiv mediul concurențial
– regândirea încadrării microîntreprinderilor taxate cu doar 1% din cifra de afaceri dacă acest indicator e sub un milion de euro
– regândirea impozitării dividendelor, acum la nivelul de 5%, şi introducerea de stimulente pentru capitalizarea companiilor. Această rată extrem de scăzută de impozitare încurajarea decapitalizarea companiilor, care și din acest motiv au reale dificultăți la accesarea creditării și, implicit, la dezvoltare
– reducerea naturală a numărului de bugetari în zonele cu excedent prin aplicarea metodei guvernului Boc: se face o angajare la fiecare 5 sau 7 ieșiri naturale din sistem (prin pensionare, plecare voluntară etc.)
– privatizarea la bursa de valori a unor pachete de acțiuni la toate companiile de stat, pentru capitalizare și transparentizare
– analiza la sânge a proiectelor din PNDL și eliminarea imediată a celor care nu mai au nici o justificare (exemplu: reabilitatea unor școli în satele depopulate). O altă soluție ari fi mutarea, acolo unde se poate, a unor proiecte pe noul PNRR (Planul național de redresare și reziliență) finanțat cu fonduri UE.
Lista de posibile reforme e mai lungă, dar orice discuție trebuie să înceapă, în mod realist, cu capacitatea politică a guvernului de a mișca lucrurile. Acum există două impedimente clare: neînțelegerile evidente din cadrul coaliției de guvernare și puterea politică limitată a unui premier care nu conduce și partidul. La alegerile din această toamnă din PNL, dacă Florin Cîțu îl va contracandida pe Ludovic Orban, se joacă o carte mare nu doar pentru partid, ci și pentru soliditatea acestui guvern. Până atunci, fără un partid care să-l asculte și să îi susțină reformele, premierul Cîțu nu va avea prea mare spațiu de manevră.
- Citește și: