Instituțiile statului ar putea fi obligate să anunțe cetățenii înainte să le expire actele de identitate: cărțile de identitate, pașaportul și permisul de conducere, arată un proiect de lege inițiat de senatorul USR de Timiș Raoul Trifan. Notificarea ar urma să fie făcută înainte cu 90 de zile de data expirării documentelor prin SMS sau e-mail. Proiectul necesită aprobare în Parlament și promulgare pentru a intra în vigoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Înainte de a sancționa cetățenii pentru lipsa unor documente personale actualizate, statul ar trebui să faciliteze pe cât posibil demersurile birocratice. E cât se poate de firesc, dat fiind ritmul accelerat al vieții cotidiene, ca unii cetățeni pur și simplu să uite sau să amâne reînnoirea documentelor personale. Această lege propune un sistem de avertizare care să îi notifice pe cetățeni cu suficient timp înainte de expirarea documentelor, permițându-le să acționeze în timp util ca să evite situațiile de ieșire din legalitate”, afirmă senatorul USR Raoul Trifan.

Inițiativa legislativă prevede ca, în cazul în care autoritățile nu dispun de numărul de telefon mobil sau de adresa de e-mail a cetățeanului căruia îi expiră documentele, notificarea să poată fi realizată și prin intermediul poștei.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

„Transmiterea avertizărilor prin SMS și e-mail ușurează și viața cetățenilor, dar și pe cea a funcționarilor statului. Pentru cetățean devine mai simplu să-și înlocuiască, din timp, documentele care expiră, iar la ghișee s-ar putea evita cozile. Astfel, autoritățile competente vor putea să își gestioneze mai eficient resursele și să ofere servicii îmbunătățite”, arată inițiatorii.

Un astfel de sistem de notificare funcționează cu succes în Republica Moldova. Cetățenii primesc astfel de avertizări prin SMS, e-mail sau alte modalități, la alegere, prin intermediul platformei guvernamentale MNotify.