Vicepreşedinte AFM, despre suspendarea programului Casa Verde: Instalatorului îi lipsea certificatul ANRE. Dacă n-ai certificat ANRE, restul documentelor practic nu contează

casa panouri solare fotovoltaice Sursa foto Pixabay (2)

Jurisprudenţa favorabilă ar fi împiedicat suspendarea programului “Casa Verde Fotovoltaice”, în urma Hotărârii Curţii de Apel Oradea prin care s-a admis cererea formulată de unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de instituţie, a explicat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Andrei Antipa, vicepreşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

El a menţionat că instalatorul nu avea certificat de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), situaţie în care “restul documentelor practic nu contează”, scrie Agerpres.

Întrebat când ar putea fi deblocat programul, vicepreşedintele AFM a subliniat că problema este destul de serioasă din punctul acesta de vedere, având în vedere procedurile instanţei care nu pot fi influenţate de demersurile făcute de AFM.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Problema este destul de serioasă din punctul ăsta de vedere pentru că nu vă putem da nişte termene realiste, având în vedere procedurile instanţei care nu pot fi influenţate de orice demers am putea face noi. Aşa cum probabil şi dvs. observaţi – şi noi considerăm că este o situaţie total nepotrivită. Este adevărat că motivarea interioară a judecătorului nu poate fi influenţată de demersurile noastre administrative sau procedurale dar, totuşi, jurisprudenţa favorabilă ar fi împiedicat o astfel de situaţie. De aceea, şi pentru noi este o mare mirare ce s-a întâmplat la Oradea. Să sperăm că problema se va desţeleni foarte repede. Cazul cu instalatorul este unul aproape inexistent. Tocmai de aceea este şi foarte şocant. Gândiţi-vă că-i lipsea certificatul ANRE, adică dacă n-ai certificat ANRE, restul documentelor practic nu contează. Cu siguranţă, nu este un caz care va fi câştigat. Să sperăm că Fondul se va mişca repede datorită presiunii şi vom putea încheia povestea asta înainte de a produce pagube consistente celor implicaţi în acest proces”, a precizat Andrei Antipa, la conferinţa Rooftop & Distributed Solar PV Summit 2023.

Potrivit acestuia, după reluarea programului cererile de decontare vor fi mult mai puţin stufoase şi vor putea trece mai repede de verificare.

“Pe scurt, pot să vă spun mai departe despre cum se va desfăşura programul Casa Verde Fotovoltaice odată ce vom scăpa de această problemă. Veştile bune vin din structura programului, astfel încât cererile de decontare vor fi mult mai puţin stufoase şi vor putea trece mai repede de verificare şi vor fi plătite în termene mult mai scurte decât ceea ce sunteţi obişnuit în momentul de faţă. De asemenea, singura problemă pe care o aveţi ca instalatori va fi obţinerea certificatului de racordare. În rest, la AFM, banii vor veni foarte repede”, a adăugat vicepreşedintele AFM.

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat, marţi 26 septembrie, că Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a unei Hotărâri a Curţii de Apel Oradea într-un dosar deschis de una dintre firmele care nu a fost validată ca instalator. Instituţia susţine că întreaga procedură a fost respectată şi va depune toate eforturile pentru reluarea programului.

„Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al reclamantei DHELECTRIC SYSTEMS SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validaţi, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023”, a transmis, marţi, AFM, într-un comunicat de presă.

Instituţia a spuscă va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării şi reluării Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 în cel mai scurt timp.

„Administraţia Fondului pentru Mediu a respectat întocmai toate procedurile privind validarea/invalidarea instalatorilor prevăzute în Ghidul de finanţare a Programului Casa Verde Fotovoltaice, inclusiv în cazul respingerii dosarului depus de DHELECTRIC SYSTEMS SRL”, susţine instituţia în documentul citat.

Potrivit datelor transmise de AFM, în data de 12 mai 2023, Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat prin intermediul aplicaţiei informatice aferente Programului Casa Verde Fotovoltaice instalatorului DHELECTRIC SYSTEMS SRL să încarce în aplicaţie, în termen de 5 zile lucrătoare, atestatul emis de ANRE de tip B sau alte atestate care includ competenţele de tip B, fiind un document care lipsea din dosarul depus în vederea participării în program.

Potrivit instituţiei, în urma reanalizei în cadrul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, s-a confirmat motivul de respingere, decizie ce a fost postată în data de 28 august 2023 pe site-ul AFM.

La începutul lunii septembrie, Ministerul Mediului a anunţat că persoanele fizice şi unităţile de cult vor putea selecta din aplicaţia informatică unul dintre cei 515 instalatori validaţi pentru a le fi verificate documentele depuse în cadrul programului “Casa Verde Fotovoltaice”.

Bugetul total al acestei sesiuni este de aproape două miliarde lei, din care peste 1,7 miliarde de lei alocat persoanelor fizice şi 17,5 milioane de lei pentru unităţile de cult.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: