VIDEO Podul peste Dunăre de la Brăila: Asociația Pro Infrastructură estimează inaugurarea în iulie / Grindeanu promite deschiderea în mai-iunie

Pod Brăila aprilie 2023 API

Podul peste Dunăre de la Brăila poate fi deschis la sfârșitul lunii iulie pe „varianta scurtă” de la Măcin, iar la toamnă și pe tronsonul complet cu varianta lungă de la Jijila, estimează Asociația Pro Infrastructură. Deocamdată, termenul oficial anunțat de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, secretarul de stat PNL Ionel Scrioșteanu și conducerea CNAIR este sfârșit de mai-început de iunie pentru varianta scurtă de la Măcin.

„Podul de la Brăila se apropie în sfârșit de inaugurare, însă doar pe o bucată. Momentan se așterne asfaltul pe podul suspendat și s-a început și instalarea parapetelor de protecție. Urmează semnalizarea (marcaje și indicatoare) și testele dinamice. Desigur, mai este destul de lucru și la drumurile de legătură, mai ales pe brațul lung spre Jijila. Vă spuneam în urmă cu două luni că “ar fi posibilă o deschidere la finalul lunii mai, cel târziu în iunie, [dar] cel mai probabil ne vom duce spre sfârșitul verii cu inaugurarea […] doar pe conexiunea scurtă.Finalul verii este în continuare un termen perfect fezabil, dar lunile mai și iunie ies din discuție. În cel mai fericit scenariu, dacă nu avem surprize neplăcute și testele merg bine din prima, putem spera că spre sfârșitul lunii iulie vom circula între Calea Galați/DJ221B de pe malul brăilean și DN22 Smârdan/Măcin de pe cel tulcean. Din păcate pe ciotul Calea Galați – DN2B Centura Brăila antreprenorul (WeBuild) și CNAIR și-au pasat luni întregi responsabilitatea mutării stâlpilor catenarei liniei de cale ferată Brăila – Galați. Așa că pasajul peste CF nu va fi gata decât la toamnă, cel mai devreme. Tot atunci ar trebui să fie inaugurată și conexiunea lungă dintre pod și DN22 lângă Jijila”, arată Asociația Pro Infrastructură.

Lucrările pentru podul cu o lungime de 2 kilometri au început efectiv în primăvara anului 2019. Investiția de aproximativ 500 milioane euro presupune și amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri. Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. Vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

UMB se apropie de 50% pe Drumul Expres Brăila – Galați, dar șansele de inaugurare până la sfârșitul anului sunt destul de mici pentru că de-abia au început lucrările la viaductul-mamut de 1,7 kilometri peste Siret și calea ferată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: