Este ziua decisivă la a treia licitație pentru 12 trenuri cu hidrogen, contract cu o valoare cuprinsă între 1,6 și 2,5 miliarde lei și finanțare parțială prin PNRR. Marți, 28 mai 2024, Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță ofertele depuse la licitația lansată în decembrie 2023, spre deosebire de licitația anterioară (care includea și serviciile de producere hidrogen), procedura de achiziție actuală fiind doar pentru materialul rulant. Pe de altă parte, dacă nu se depun oferte, cel mai probabil, proiectul va fi tras pe linie moartă, fiind și în prezent cu șanse reduse de a mai prinde banii prin PNRR. Primul termen pentru depunerea ofertelor fusese stabilit pentru 26 ianuarie, dar amânat de mai multe ori după cum Economedia a transmis aici.
Potrivit caietului de sarcini, programul de livrare pentru toate cele 12 unități este cuprins între 35 și 44 de luni, cu punctaj maxim pentru predare completă în 35 de luni. Tehnologia trenurilor cu hidrogen este una relativ nouă, doar câteva țări precum Italia, Germania sau Franța având câteva rute pe care circulă aceste rame.
Ce a transmis ARF la relansarea licitației :
,,Menționăm că, în cadrul acestei noi proceduri de achiziție finanțată cu fonduri PNRR, ARF a făcut câteva modificări ale strategiei de achiziție, și anume:
Dacă ARF reușește totuși să cumpere ramele, acestea vor circula pe linii neelectrificate precum București-Otopeni, București -Pitești și Pitești-Slatina-Craiova sau Pitești -Curtea de Argeș, dar de la momentul livrării până la punerea în circulație comercială va trece o perioadă destul de mare pentru teste. De exemplu, trenul electric nou de la Alstom ar putea circula de-abia la un an de la livrare (detalii aici).
Trenurile pe hidrogen sunt deosebit de relevante pentru liniile regionale mici, unde costul tranziției la energia electrică este prea mare în comparație cu rentabilitatea legăturii. Practic, se amestecă hidrogenul de la bord cu oxigenul din aerul înconjurător, folosind o celulă de combustie. Aceasta produce energia electrică necesară pentru a acționa trenul.
Contractul de finanțare PNRR :
,,Achiziția a 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații a acestor automotoare, necesare funcționării respectivelor automotoare și achiziționarea serviciilor de alimentare cu hidrogen”. Valoarea totală a proiectului este de 868.917.205,97 lei. Proiectul este finanţat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, după cum urmează:
– Sprijin din partea Uniunii Europene Împrumut/grant – 528.930.990,02 lei;
– Contribuție publică națională – 201.251.535,98 lei;
– Valoare TVA – 138.734.679,97 lei”, a transmis ARF.