ANALIZĂ Timișoara, Capitală Culturală: proiecte de peste 1,5 miliarde de euro prin PNRR pentru infrastructura mare din Timișoara și județul Timiș. UMB începe lucrările la A1 Lugoj – Deva, iar Astaldi la Lotul 3 al Magistralei CFR Caransebeș – Arad

timisoara Sursa foto: Unsplash/Dan Visan

Timișoara, „Capitala Banatului”, este, de vineri, Capitală Europeană a Culturii, iar pe parcursul întregului an, municipiul de pe Bega se transformă într-o mare scenă internațională.

Spre deosebire de alte mari orașe din țară și județe, Timișoara și județul Timiș nu au fost ocolite de investițiile statului pentru infrastructura mare, apropierea de frontiera cu Ungaria, rețeaua europeană de transport și coridoarele europene fiind oportunități de dezvoltare și investiții în zona Banatului. În Timișoara și în județul Timiș, 2023 înseamnă și deschiderea unor șantiere rutiere și feroviare de peste 1,5 miliarde de euro (lucrări deja contractate), potrivit analizei Economedia.

Infrastructura rutieră: Lotul UMB de pe A1, Autostrada Timișoara – Belgrad și Centura Timișoara Sud

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Cel mai important proiect rutier din județul Timiș (autostrada lipsă începe la Holdea în jud. Hunedoara) este secțiunea E a lotului 2 de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva. Contractul este semnat cu UMB pentru aproape 400 de milioane de euro (200 de milioane euro din PNRR), iar lucrările pregătitoare încep în luna mai. În aproximativ 3 ani se va putea circula pe autostradă completă de la Sibiu la Nădlac 2. Legătura Timișoarei la Autostrada A1 se va face pe un Drum Expres de 10 kilometri pe care îl construiește Todini. Lucrările sunt mult întârziate (aproape 25% pe șantier), dar cu un efort se pot termina până la sfârșitul anului. În lucru, cu șantier suspendat după rezilierea contractului, este Centura Timișoara Sud, șosea de 25 km lăsată la aproximativ 60%. Lucrările ar putea fi reluate spre sfârșitul verii dacă procedurile de expertiză și licitație achiziție lucrări se desfășoară rapid. Centura Timișoara Vest este în etapa de proiectare. Întârziat este și proiectul Autostrăzii Timișoara – Moravița, după opt acte adiționale, CNAIR a prelungit contractul semnat cu Asocierea Search&Egis până în septembrie 2023. Pentru Autostrada Sudului, Filiași – Lugoj, la aproape un an de la noua licitație CNAIR nu are niciun contract semnat pentru Studiul de Fezabilitate.

Infrastructură feroviară: Modernizarea și electrificarea Magistralei M 100 Caransebeș – Timișoara – Arad

Trei din cele patru loturi ale proiectului pentru modernizarea și electrificarea Magistralei M 100 Caransebeș – Timișoara – Arad (aproximativ 160 km) sunt semnate, valoarea totală fiind de peste un miliard de euro. Pentru Lotul 1 Caransebeș – Lugoj se așteaptă decizia Curții de Apel București. Constructorii loturilor, 2 3 și 4 sunt spaniolii de la FCC și italienii de la WeBuild (Astaldi). Contractele deja semnate au intrat în etapa de proiectare care durează 6 luni, iar la vară după aprobarea PT ar urma să înceapă și lucrările. Pentru municipiul Timișoara, cel mai mare impact îl va avea Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț – Triaj, tronson de 14 kilometri (contract de 300 milioane de euro).

„Pe cea mai mare parte a tronsonului feroviar vizat, pentru modernizare, calea se va dubla. Traseul de cale ferată proiectat se va desfăşura în general pe amplasamentul existent al liniei CF, cu excepţia tronsoanelor compuse din aliniamente şi curbe ce nu asigură retrasarea liniei cu parametrii pentru circulația cu viteza de 160 km/h”, a transmis CFR Infrastructură.

În ianuarie, Guvernul a aprobat și un proiect de 400 de milioane lei pentru legătura Feroviară a Timișoarei cu Aeroportul Traian Vuia (detalii aici).

Tot pentru infrastructura feroviară, CFR Infrastructură a început renovarea Gării Timișoara. „GARA TIMIȘOARA NORD a intrat în REPARAȚII și MODERNIZARE!  În cadrul acestor ample lucrări va fi refăcută întrega fațadă a ansamblului de clădiri (Corpurile 1-5), pe o suprafață de 3.451 mp, vor fi executate lucrări de reparații în interiorul tunelului pietonal, la peronul 1, se vor înlocui toate instalațiile electrice, se vor monta instalații de răcire (HVAC), panouri fotovoltaice, iar piațeta din fața gării va fi modern reamenajată și va dispune inclusiv de o fântână arteziană luminată”, arată CFR.

Terminal nou Aeroportul Timișoara 

Ministerul Transporturilor și Concelex au semnat în mai 2022 contractul pentru Terminalul nou al Aeroportului Traian Vuia, investiție de 100 de milioane lei cu termen limită 2023.

Bugetul Municipiului Timișoara: 1,2 miliarde de lei pentru investiții în 2023

Bugetul Municipiului Timișoara a fost votat luna aceasta în unanimitate, a anunțat primarul Dominic Fritz. Pentru investiții sunt alocate aproape 1,3 miliarde lei, iar pentru Proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii aproape 190 de milioane lei.

„Le mulțumesc consilierilor locali din toate partidele pentru votul dat și că au pus interesele Timișoarei deasupra diferențelor politice. Nu a fost un buget ușor de făcut pentru că sunt mai multe elemente de context național și local, care pun presiune pe bugetul local. Avem inflația în creștere, costurile cu energia tot mai greu de anticipat, dar și angajamentele pe care le avem de îndeplinit anul acesta când Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.Pentru investiții am alocat suma de 1,27 miliarde de lei. Avem în acest moment în execuție peste 50 de obiective de investiții. Doar ca să enumăr o parte din șantierele la care lucrăm anul acesta: marile lucrări de infrastructură de pe Bogdăneștilor, Cetății, Vidrighin, Solventul, investițiile de la Clinicile Balneo și ORL, noul centru de recuperare pulmonară de la Victor Babeș, finalizarea campusului Lenau și continuarea lucrărilor de extindere și modernizare a mai multor școli din oraș, finalizarea infrastructurii culturale, ca de exemplu cinematografele Dacia, Timiș, Studio sau Turnul de Apă din Iosefin.

Anul acesta Timișoara va oferi întregii Românii și Europe un program cultural de excepție. În total, Primăria va aloca 186,7 milioane de lei pentru finanțarea proiectului Capitală Europeană a Culturii, finanțarea instituțiilor de cultură și investiții în infrastructura culturală”, afirmă primarul Dominic Fritz.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: