Autostrada Sudului: CNAIR a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate pe lotul 1, Filiași – Drobeta Turnu Severin (70 km) / Primul contract semnat după un an de la lansarea licitației

Filiasi-Lugoj

Compania de Drumuri a semnat cu DP Consult primul contract pentru studiul de fezabilitate al Autostrăzii „Sudului” Filiași – Lugoj. Vineri, 9 iunie, s-a semnat contractul pentru proiectarea preliminară a lotului 1, Drobeta Turnu Severin – Filiași cu o lungime de 70 de km. Este primul contract semnat din cele patru loturi la peste un an de la lansarea licitațiilor.

„Am semnat astăzi primul din cele 4 contracte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construcției drumului de mare viteză Filiași-Lugoj (230 km)! Asocierea S.C. D P CONSULT S.A. – S.C. EXPLAN S.R.L. – S.C. GEOLOGIC SITE S.R.L. – SCA TEAHA&FÜZESI care a câștigat contractul pentru tronsonul Filiași-Drobeta Turnu Severin (70 km) trebuie să finalizeze Studiul de Fezabilitate în 18 luni. Valoarea contractului, finanțat prin PT 2021-2027 este de 21,05 milioane de lei, fără TVA”, a transmis directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Lotul 1 Filiași – Drobeta Turnu Severin (70 km/18 luni): câștigător după reevaluare DP Consult – Explan, anterior câștigase Irimat. Lotul 2 Drobeta – Domașnea (65 km/26 luni): Egis câștigă după reevaluare, anterior câștigase DP Consult.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Lotul 3 Domașnea – Caransebeș (45 km/22 luni): Egis cîștigător, dar contestație depusă de Proiect Consult Regiunea Transilvania.

Contractul pentru lotul 4 Caransebeș – Lugoj ar putea fi primul semnat după ce firma DP Consult și-a retras contestația (firma înființată de fostul director general CNAIR/CNADNR, Mircea Pop).

După anularea (ilegală conform CNSC) a primei proceduri pentru drum de mare viteză Craiova – Lugoj (traseul inițial), CNAIR a lansat pe 20 aprilie 2022 cele 4 licitații pentru noul traseu, Filiași – Lugoj, cu termene de realizare cuprinse între 18 și 26 de luni în funcție de lungimea/dificultatea loturilor. La relansarea procedurii, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu explica anularea licitației anterioare pentru proiectare la cheie prin termenul prea mare pentru Studiul de Fezabilitate. La prima licitație, Egis câștigase contractul, dar contestația Explan a fost admisă la Curtea de Apel București.

Durata aparent mare de realizare a studiului de fezabilitate a fost explicată de fostul ministru Cătălin Drulă prin gradul mare de detaliu care previne apariţia unor blocaje pe şantier: „Autostrada/drumul expres va avea o lungime de circa 250 de km și are avantajul de a fi lansat/ă pe un model nou de caiet de sarcini care vine în ajutorul proiectantului, pe de o parte (prin stabilirea unui calendar clar de termene și plăți) și, pe de altă parte, avantajează și beneficiarul care primește la final un studiu de fezabilitate foarte detaliat (un așa-numit „preliminary design”). Acesta va permite, pe viitor, lansarea unei licitații pentru proiectare și execuție, având la bază un SF care elimină surprizele neplăcute de pe traseu, dar care dă, în același timp, constructorului libertatea de a inova și adapta proiectul”.

În schimb, actualul ministru, Sorin Grindeanu declara la Craiova (decembrie 2021)  că este nemulţumit de aceste termene din contract, deşi nu preciza duratele corecte nici pentru Autostrada Sudului nici pentru proiectarea Autostrăzii de pe Valea Prahovei: „Vreau să vă fac un anunţ, că tot văd anumite luări de poziţie, …. a unora. Să ştiţi că la începutul acestui an nu eram titular la acest minister, era altcineva, s-a scos la licitaţie caietul de sarcini pentru Drumul Expres Lugoj – Craiova, vă repet SF şi Proiectare, termenul e zilele astea, ştiţi cât e durata? 4 ani. Apropo de cum s-au făcut lucrurile la începutul anului. Sigur că ne vom gândi la soluţii viitoare”.

După anularea licitației, CNAIR care nu reușește să justifice de ce nu a realizat din timp eventuala suprapunere de traseu și nu a continuat reevaluarea ofertei. Practic, Ministerul Transporturilor a solicitat în 7 martie 2022 CNAIR să coreleze proiectele drumurilor de mare viteză Craiova – Lugoj respectiv Craiova – Târgu Jiu astfel încât să se evite suprapunerea celor două contracte pe tronsonul comun dintre Craiova și Filiași.

„Încheierea contractului Drum de Mare Viteză Craiova – Drobeta Turnu Severin Lugoj în condițiile prevăzute în prezent în documentația de atribuire ar avea consecințe negative asupra Bugetului de Stat și a fondurilor europene întrucât s-ar încălca principiul cheltuirii eficiente a fondurilor publice având în vedere suprapunerea parțială a obiectului celor două contracte. Se prezintă ca fiind imposibilă încheierea contractului de servicii ,,Studiu de Fezabilitate Drum de Mare Viteză Craiova-Drobeta Turnu Severin -Lugoj, realizarea studiului fiind necesară doar pentru tronsonul Filiași -Lugoj, nefiind posibilă/permisă suprapunerea a două autostrăzi/drumuri expres pe același tronson”, a transmis CNAIR în notificarea către ofertanți. Cu toate acestea, Compania de Drumuri nu a reușit să explice concret de ce a lansat licitația știind suprapunerea dintre Craiova și Filiași și ce departament este răspunzător pentru această eroare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Mai trec minim 5 de ani până o fac. Au avut nevoie să justifice niste bani de la UE și hai sa facem un studiu de fezabilitate. Trece termenul , mai facem unul și așa mai departe. La câțiva ani cate un studiu să mai ia niste căpușe banii și alții comisioane

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.