Cursă contra-cronometru pentru primele trenuri cu hidrogen din România și respectarea bornelor din PNRR : semnarea contractului până la data de 31 decembrie 2023 și livrarea trenurilor nu mai târziu de august 2026. Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a prelungit până la data de 31 iulie 2023 termenul-limită pentru depunerea ofertelor la contractul cuprins între 500 și 800 de milioane de Euro. Primul termen pentru depunerea ofertelor -la această a doua licitație- era 8 mai, prelungit apoi 8 iunie, ulterior pentru sfârșitul lunii iunie și acum pentru 31 iulie 2023. Finanțarea prin PNRR este de 528 de milioane lei (fonduri nerambursabile).
Teoretic, ARF este ,,în calendarul PNRR”, dar pentru a respecta măcar prima bornă, ar trebui îndeplinite cumulativ câteva condiții : să se mențină ultimul termen 31 iulie, să fie depusă ofertă sau mai multe oferte care să respecte caietul de sarcini, să nu fie contestații sau o eventuală contestație (30 zile) să nu fie admisă la CNSC. De exemplu, la un contract mai simplu, cel pentru 16 locomotive, ARF evaluează de 3 luni (din 3 aprilie) singura ofertă depusă și încă nu a semnat contractul.
ARF explică această nouă prelungire la achiziția trenurilor cu hidrogen prin ,,complexitatea procedurii” și menționează că, încă este în grafic pentru respectarea primei borne din PNRR, decembrie 2023 : ,,Reamintim, in acest context, ca Regulamentul UE pentru instituirea Mecanismului de Redresare si Rezilienta prevede ca atribuirea contractelor sa se încheie pana la 31 decembrie 2023 si livrarile sa fie efectuate pana la 31 august 2026. “. Pe de altă parte, USR, prin vocea fostului secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma menționa iunie 2023 ca jalon la semnarea contractelor pentru achiziția de material rulant nou (detalii aici).
Chiar ARF menționa într-un comunicat emis pe 12 aprilie, termenul de 30 iunie pentru semnarea contractelor la licitațiile pentru achiziția de material rulant : ,,Totodată, menționăm că ARF are în faza de evaluare tehnică două din cele trei licitații sprijinite prin fonduri PNRR și își exprimă încrederea că, în termenele asumate prin PNRR, să parcurgă etapele legale privind desemnarea câștigătorului și semnarea contractelor înainte de 30 iunie a.c.”
Notă : sublinierea aparține Economedia.
Precizările ARF : ,,Luându-se in considerare complexitatea acestei proceduri (achizitia unui produs inovativ, achizitia de hidrogen combustibil de tractiune printr-un abonament de disponibilitate pe termen lung) manifestata de potentialii ofertanti, ARF a luat decizia de prelungire a perioadei de depunere in scopul asigurarii unui cadru adecvat in care sa se depuna oferte eligibile si asigurarea succesului in implementarea PNRR si in aceasta zona. Reamintim, in acest context, ca Regulamentul UE pentru instituirea Mecanismului de Redresare si Rezilienta prevede ca atribuirea contractelor sa se încheie pana la 31 decembrie 2023 si livrarile sa fie efectuate pana la 31 august 2026. Trenurile pe hidrogen sunt o componenta importanta in strategia guvernamentala si a ARF de decarbonizare a sectorului transporturi si vor fi completate prin alte achizitii in domeniul trenurilor pe acumulatori si pe hidrogen.”
Este un contract finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cel mai mare ca valoare pentru material rulant, deci cu obligația asumată de finalizare/recepție a achiziție în 2026. Valoarea maximă pentru cele 12 rame este de aproape 900 de milioane de lei, diferența până la 2,4 respectiv 4,2 miliarde lei fiind perioada de întreținere, de 15 sau cel mult 30 de ani. Programul de livrare pentru primul tren este cuprins între 18 și 24 de luni de la semnarea contractului în timp ce termenul de livrare pentru întregul lot (12 unități) este cuprins între 24 și 33 de luni de la semnarea contractului cu o cadență de cel puțin 2 rame/lună. Este a doua licitație pentru rame electrice pe bază de pile de hidrogen, trenurile finanțate prin PNRR urmând să circule exclusiv pe linii neelectrificate de scurt și mediu parcurs precum București-Otopeni, București – Pitești – Craiova sau București – Târgoviște.