Update 15.18: Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni într-o postare pe rețelele sociale că a ajuns la un acord în coaliție pentru reducerea unor cheltuieli ale statului. El a scris că e vorba despre tăierea unor sporuri nejustificate, comasări și desființări de instituții, fără a da exemple cocrete.
El a mai spus că guvernul va reduce numărul de funcții de conducere în sistemul public și va plafona îndemnizațiile de conducere la firmele de stat.
”În plus, introducem un sistem mai clar de monitorizare a indicatorilor de performanță pentru autoritățile de stat în scopul favorizării proiectelor și investițiilor care chiar fac diferența. Vom forța procesul de descentralizare a unor decizii, mai ales pentru a construi un cadrul legal pentru consorții sau parteneriate de achiziții centralizate. Doar așa vor exista economii importante și constante, pe termen lung, la bugetul de stat. În același timp, resursele naturale, aflate în proprietatea statului, nu vor mai fi concesionate la prețuri ridicole: de aceea, primul pas este actualizarea tuturor redevențelor cu rata inflației”.
El susține că impactul măsurilor de reducere a cheltuielilor statului va fi de circa 5.8- 6 miliarde de lei până la finalul anului.
”Suma va fi aproximativ egală cu ceea ce ne propunem să aducem ca venituri suplimentare la buget prin eliminarea unor excepții fiscale”, a declarat Ciolacu.
Articol inițial: Premierul Marcel Ciolacu a propus în ședința coaliției de luni mai multe măsuri de reducere a cheltuielilor statului după ce deficitul bugetar a scăpat de sub control au declarat pentru G4Media surse din PSD.
Liderii coaliției discută luni despre pachetul de creșteri de taxe și impozite, dar și de tăiere a unor cheltuieli bugetare. Specialiștii din cele două partide admit existența unei găuri bugetare de circa 20 de miliarde de lei care trebuie acoperită pentru a nu risca penalizarea din partea piețelor financiare. Ciolacu a anunțat vinerea trecută că pachetul de măsuri fiscale va fi pus în dezbatere în această săptămână.
Pentru o decizie finală, e necesar ca ambele partide din coaliție, PSD și PNL, să le aprobe.
Iată măsuri propuse de liderul PSD și care sunt discutate cu PNL:
Crearea cadrului legal pentru parteneriate de achiziții centralizate în ministere și primării
Reducerea cu 30% a numărul de secretari de stat/subsecretari de stat
Reducerea numărului de funcții de conducere în instituții publice de la 12% în prezent la 8% din umărul total de funcții publice
Tăierea voucherelor de vacanță numai pentru funcționarii publici cu venituri peste 10.000 lei brut
Comasarea/desființarea instituțiilor subordonate Ministerelor/Guvernului/Parlamentului după regula ca fiecare minister să aibă în teritoriu o sigură autoritate națională. Reducerea cheltuielilor de personal și funcționare cu minimum 15%
Transferul de la guvern și ministere către primării sau consilii județene a unor servicii publice în sport, cultură, direcțiile de sănătate publică, direcțiile județene sanitar-veterinare, inspectorate școlare
Suspendarea timp de un an a programelor de investiții finanțate exclusiv din fonduri ale bugetului de stat de tipul: săli de sport, cămine de cultură, bazine de înot, complex sportiv, săli polivalente etc. pentru proiecte aflate în stadiu de organizare a procedurilor de achiziție publică, adică proiecte la care nu au fost deja câștigate licitațiile sau nu sunt în execuție
Reducerea cu 50% a consilierilor directorilor generali și directorilor generali adjuncți ai companiilor de stat/locale
Limitarea componentei fixe a indemnizațiilor pentru membrii Consiliilor de Administrație la 1,5 x salariul mediu brut pe ramura de activitate unde își desfășoară activitatea compania, dar nu mai mult decât indemnizația lunară brută a unui secretar de stat.
Desființarea institutelor de cercetare și institutelor autonome irelevante, precum Institutul de Cercetare în Turism, Institutul de cercetare în domeniul muncii și protecției sociale, Institutul Levantului
Comasarea/absorbția/reorganizarea regiilor autonome/departamentelor de stat care nu se justifică pentru funcționare autonomă/independentă. Comasarea trebuie să aibă ca rezultat reducerea cu 15% a cheltuielilor de personal și funcționare și o reducere cu 15% a posturilor efectiv ocupate
Actualizarea redevențelor plătite de cei care au concesionat terenuri agricole ale statului prin Administrația Domeniilor Statului (ADS) și ANIF
Comasarea unor societăți comerciale/companii ale statului român/agenții cu profil de activitate similară, precum RADIOCOM și Societatea Română de Radiodifuziune
Context. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, va cere PSD să fie de acord cu eliminarea voucherelor de vacanță pentru bugetarii cu venituri mai mari de 10.000 de lei brut lunar, au declarat pentru G4Media surse liberale. De asemenea, el va cere ca TVA pentru cărți și manuale să rămână la 5%, deși discuțiile din coaliție vizează eliminarea acestui prag și ridicarea la 9% sau 19%.
În plus, Ciucă va cere și alte măsuri, precum comasarea instituțiilor deconcentrate cu rol similar, precum cele din subordinea Ministerului Muncii, au mai declarat sursele citate.
O altă propunere a lui Ciucă va fi scăderea cu 20% a numărului de secretari de stat și limitarea numărului de membri în consiliile de administrație ale companiilor de stat, dar și achiziții în comun făcute de localități și instituții.