Autostrada Unirii (A8): Ministerul Transporturilor începe exproprierile pe lotul UMB Leghin – Târgu Neamț (29 km) / Lucrările finanțate din PNRR trebuie să înceapă cel târziu în vara anului viitor

Autostrada Unirii A 8 prelungire desemnare constructori loturi PNRR noi termene 25 și 31 iulie Sursa Foto : Ministerul Transporturilor

Ministerul Transporturilor lansează procedurile pentru exproprieri pe lotul Leghin – Târgu Neamț, lotul 3 al Autostrăzii Unirii (A8). Contractul finanțat din PNRR a fost semnat cu UMB pe 20 septembrie în baza deciziei CNSC, fără a mai aștepta decizia Curții de Apel București la contestația Danlin (termen miercuri, 19 octombrie). Pentru lotul cu o lungime de 29 de kilometri, cel mai puternic constructor din România are termen 30 de luni, cu 6 luni etapa de proiectare și 24 de luni execuție.

Pentru exproprierea celor 1528 de imobile (terenuri) cu o suprafață de 2,6 milioane mp., Guvernul urmează să aprobe despăgubiri de aproape 15 milioane lei pe raza localităților Vânătorii Neamț, Târgu Neamț, Agapia, Petricani, Urecheni, Timișești, Păstrăveni din județul Neamț si a localității Moțca din județul Iași.

„În prezent legătura Moldovei cu Transilvania este deficitară desfășurându‑se prin două culoare:

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

– Târgu Mureș DN13, DN13A (Sovata), DN13B (Praid – Gheorghieni), DN12C (Gheorghieni – Lacul Roșu – Bicaz), DN15 (Bicaz -Piatra Neamț), DN15D (Piatra Neamț – Roman), DN2, DN28, DN24 (Târgu Frumos – Iași – Sculeni);

– Târgu Mureș (DN15) Poiana Largului, DN15B (Poiana Largului – Târgu Neamț – Târgu Frumos), DN28 (Iași), DN24 (Iași – Sculeni).

Necesitatea realizării sectorului de autostradă a fost confirmată și prin adoptarea Legii nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași – Târgu Mureș, Autostrada Unirii. Obiectivul de investiții este cuprins în cadrul Master Planului General de Transport aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 666/ 2016, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1312/2021 – Programul investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030. Indicatorii tehnico – economici aferenți obiectivului de investiții “Autostrada Târgu Mureş – Târgu-Neamţ Secțiunea III: Leghin – Târgu Neamț, km 181+195 (89+000) – km 211+107 (118+912)” au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1.530/2022. Pentru realizarea lucrărilor pentru “Autostrada Târgu Mureş – Târgu – Neamţ Secțiunea III: Leghin – Târgu Neamț, km 181+195 (89+000) – km 211+107 (118+912)” este necesară ocuparea unei suprafețe de teren de 2.678.391 mp aferentă unui număr de 1.528 de imobile proprietate privată, pentru care este necesară a fi aprobată declanșarea procedurilor de expropriere.

De asemenea, pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes național “Autostrada Târgu Mureş – Târgu-Neamţ Secțiunea III: Leghin – Târgu Neamț, km 181+195 (89+000) – km 211+107 (118+912)”, este necesară ocuparea unei suprafețe de 99.057 mp aparținând proprietății publice a statului și o suprafață de 459.738 mp aparținând proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale  Vânătorii Neamț, Târgu Neamț, Agapia, Petricani, Urecheni, Țimișești, din județul Neamț si a localității Moțca din județul Iași”, potrivit Notei de Fundamentare.

În urmă cu o săptămână, Ministerul Transporturilor a publicat proiectul pentru exproprieri pe Lotul 1 Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (24 km), după cum Economedia a scris aici. Miercuri, 19 octombrie, este ultimul termen din SEAP pentru desemnarea câștigătorului. Pentru lotul 1 Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, CNAIR a depășit deja două termene: 25 iulie și 7 septembrie. Opt oferte au fost depuse la sfârșitul lunii aprilie, dar nu și de la UMB (detalii aici).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: