Centura Bușteni – Azuga: Consiliul Județean Prahova desemnează câștigătorul contractului de 600 de milioane lei pe 9 aprilie / Reevaluarea ofertelor a fost prelungită cu 60 de zile. Grindeanu: „CJ Prahova să-și facă treaba”

Modificare importantă licitație centura Bușteni Azuga prețul ofertei 40 % Licitație centura Bușteni Azuga

Consiliul Județean Prahova a prelungit cu 60 de zile termenul pentru reevaluarea ofertelor la contractul de 600 milioane lei pentru Centura Bușteni – Azuga pe DN 1, noul termen oficial pentru redesemnarea câștigătorului fiind 9 aprilie 2024. CJ Prahova este la a doua licitație pentru proiectarea și execuția Centurii Bușteni – Azuga (10 km) și la a doua desemnare a constructorului după ce contestația Ozaltin (Turcia) a fost admisă la CNSC, prin urmare contractul nu s-a semnat cu prahovenii de la Coni, constructor pe care ministrul Sorin Grindeanu l-a lăudat pentru progresul de pe Autostrada Moldovei A7. Noul termen pe care l-a comunicat CJ Prahova pentru reevaluarea ofertelor este 9 aprilie 2024, potrivit informării pe care a transmis-o marți, 13 februarie 2024, însă nu se exclude o prelungire a termenului.

Întrebat luni, despre situația proiectului care se desfășoară în cadrul parteneriatului CNAIR- CJ Prahova, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a spus că instituția condusă de liberalul Iulian Dumitrescu (rămâne sub control judiciar) trebuie să-și facă treaba pentru că Ministerul Transporturilor asigură finanțarea din fonduri europene.

„Mă aștept, dincolo de situația care este la Consiliul Județean Prahova cu care CNAIR are protocol, lucrări delegate, eu mă aștept ca lucrurile să meargă înainte. E o contestație pe Centura Bușteni – Azuga, sper să se clarifice, CNSC-ul, să se intre și acolo la lucrări, iar pe Comarnic să nu fie sincope indiferent de situația… inedită în care ne aflăm. Noi avem finanțare, Consiliul Județean să-și facă treaba”, a spus Grindeanu.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Asocierea condusă de constructorul prahovean CONI care lucrează pe lotul 2 al Autostrăzii Moldovei a câștigat în decembrie 2023 licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Bușteni – Azuga, dar contractul de aproximativ 600 de milioane de lei nu poate fi semnat după decizia CNSC, potrivit documentelor pe care le-a consultat Economedia. Ozaltin este constructorul care modernizează DN 6 Alexandria – Craiova și lucrează pe primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești. Coni și Ozaltin au concurat și la prima licitație pentru Centura Bușteni.

La a doua licitație lansată pentru Centura Bușteni – Azuga, CJ Prahova a primit oferte de la Coni (România), Itinera Spa (Italia) și Ozaltin (Turcia), iar după mai multe amânări a desemnat câștigătoare oferta Asocierii CONI (Leader),SC GOTT STRASSE SRL,PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L.,DRUM POD INVEST,”NVO „TRANSINZHINIRYNG” LLC, Automagistral – Pivden. În vară, CJ Prahova modifica „în timpul jocului” punctajul pentru oferta financiară, de la 70% la 40%, după cum Economedia a explicat în iulie 2023. CJ Prahova nu a anunțat public desemnarea CONI, ultimul comunicat de presă postat pe site fiind cel referitor la Centura Comarnic (detalii aici).

În contestația depusă la CNSC, Ozaltin acuză Consiliul Județean Prahova că i-a descalificat oferta și a derulat licitația cu evaluarea ofertei CONI netransparent. Totodată, constructorul turc susține că oferta prahovenilor trebuie descalificată pentru că nu ar respecta condițiile de calificare/ experiență similară în proiectare, iar oferta financiară nu este corelată cu cea tehnică.

Centura Bușteni – Azuga va avea un tunel cu o lungime de 90 de metri care subtraversează oblic DN 1 și Magistrala CFR București – Brașov, dar și un semitunel cu o lungime de 200 de metri, parțial îngropat la intrare în Azuga, cele două lucrări de artă fiind printre cele mai dificile de pe traseul complet de 9 kilometri prevăzut pentru șoseaua care va funcționa ca o centură a celor două stațiuni, după cum a explicat Economedia. Traseul propus pentru drumul de descărcare are o lungime totală de 9,434 km și este structurat astfel:

– Tronson I: km 0+000 (intersecţie cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Sinaia şi Poiana Ţapului – DN 1, km 127+600) – km 1+600, lungime 1,60 km (extravilan);

– Tronson II: km 1+630 (ieşire din DN 1, km 128+300 prin dreapta) – km 6+760 (intrare în DN 1, km 133+500 prin dreapta), lungime 5,13 km (intravilan Buşteni);

– Tronson III: începe la intersecţia cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Buşteni şi Azuga – DN 1, km 133+550 prin dreapta, lungime 0,52 km (extravilan);

– Tronson IV: km 7+250 (ieşire din DN 1, km 134+050 prin dreapta) – km 9+434 (intrare în DN 1, km 133+500 prin dreapta).

Lucrări de artă prevăzute: pasaj peste râul Prahova şi CF km. 1+835 ÷ 2+445; pod peste râul Prahova la km. 2+665; pod peste râul Prahova la km. 2+955; pod peste pârâul Jepilor la km. 3+825; pod peste râul Prahova la km 4+195; subtraversare strada Zamora km 4+685; pod peste râul Prahova la km 5+495; viaduct km 5+955; pod peste râul Prahova la km. 7+165; subtraversare DN 1 și CF km 7+480 ÷ 7+530; pod peste râul Prahova la km 8+095; pod peste râul Prahova la km 8+255; pod peste râul Prahova la km 8+375; pod peste râul Prahova la km 8+515; pod peste râul Prahova la km 8+605; semitunel km 8+935÷9+075; pasaj peste râul Prahova şi CF km 9+085 ÷ 9+310”, arată nota de fundamentare.

Memoriul tehnic pe care l-a realizat proiectantul Irimat propune 10 poduri peste râul Prahova, un pod peste pârâul Jepilor, câte două pasaje peste râul Prahova și Calea Ferată (Magistrala 300) și două subtraversări: strada Zamorei și DN 1 – CF București – Brașov. De asemenea, la km 9 al centurii, la Azuga, va fi realizat un semitunel. Viteza de proiectare a drumului, specific pentru clasa III și zona de munte este de 60 km/h.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, președintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu și directorul CNAIR Cristian Pistol au „inaugurat” pe 6 noiembrie 2023 șantierul Centurii Comarnic, însă Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pe doar 480 de metri din totalul de 6 kilometri ai centurii, arată datele publice pe care le-a consultat Economedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Aici e cheia:
    “Ozaltin acuză Consiliul Județean Prahova că i-a descalificat oferta “.
    Nu e greu sa întelegi de ce a descalificat oferta??
    Spaga, bineinteles.😵
    Sa vezi ca iese Dumitrescul de sub control judiciar pana pe 9 aprilie!😠😠

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.