Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, militează pentru menținerea pragului de 500.000 euro al cifrei de afaceri anuale pentru microîntreprinderi și cota diferențiată, susținând că aceste măsuri le permit antreprenorilor corecți “să crească organic în continuare”. Declarația vine în contextul în care reprezentanții Comisiei Europene vor veni la București, săptămâna viitoare, pentru a discuta situația fiscală a României și cererea de plată numărul 3, iar unul dintre subiectele de discuție este o nouă scădere a pragului pentru microîntreprinderi. Comisia Europeană consideră că actualul plafon de 500.000 de euro e în continuare prea ridicat, nu respectă recomandările Băncii Mondiale, și cere scăderea valorii până la finalul acestui an.
Boloș face apel la descrieri personalizate de afaceri. “Imaginați-vă un mic atelier de croitorie care nu doar produce haine de calitate, ci oferă un refugiu pentru pasionații de artă. Imaginați-vă o cafenea de cartier care nu doar servește o cafea excelentă, dar devine și loc de întâlnire pentru cei care vor să transforme un vis într-o poveste de succes. Aceste mici afaceri sunt o parte esențială a economiei, pentru care trebuie să ne luptăm. Generează locuri de muncă și venituri în comunitățile mici, susțin familii și aduc inovație”, transmite Boloș.
Acesta ofer[ c\teva date despre “antreprenoriatul mic”: 390.000 de IMM-uri, 250 de miliarde de lei este cifra lor de afaceri (50 de miliarde de euro) și profit net de 66 de miliarde de lei net.
“Exact aceste date ne arată că este imperativ să recunoaștem și să susținem afacerile mici.
Prin măsuri simple precum menținerea pragului de 500.000 euro al cifrei de afaceri anuale pentru microîntreprinderi și cota diferențiată, le putem permite antreprenorilor corecți să crească organic în continuare. Acesta este doar un pas. Apoi, ne-am angajat să construim un mediu propice pentru dezvoltare, tocmai de aceea punem pe masă aproape 3 miliarde euro pentru susținerea IMM-urilor. La care se adaugă și aproximativ 10 milioane de euro, bani europeni, pe care #IMM-urile îi pot accesa în 2024″, spune Boloș.
Ministrul spune că guvernul a aprobat IMM Plus, care vine cu garanții pentru investiții și capital de lucru în valoare de 11,5 miliarde lei, adică 2,2 miliarde euro. Boloș promite că se va lansa în curând o schemă de ajutor de stat pentru IMM-uri cu activitate de producție în valoare de 500 milioane euro și spune că mai este în lucru o schemă de ajutor de stat pentru prelucrarea metalelor neferoase (cupru, aluminiu, magneziu), cu o alocare de 200 milioane euro.
CONTEXT. G4Media anunța recent că CE (Comisia Europeană) a blocat cererea 3 de plată din PNRR trimisă de guvern în 15 decembrie 2023, în valoare de 2,7 miliarde de euro, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. Cele mai mari probleme sunt cu reforma companiilor de stat (inclusiv RAAPPS – instituția care renovează viitoarea vilă de protocol a lui Iohannis), cu pragul de 500.000 de euro la microîntreprinderi și cu numirile la vârful companiilor din energie, dar și cu noii șefi ai AMEPIP, super-agenția care controlează firmele de stat.
Anul trecut, coaliția PSD-PNL a decis scăderea pragului de încadrare la impozitul pe venitul microîntreprinderilor, de la 1 million de euro la 500.000 de euro. Astfel, IMM-urile care au cifra de afaceri între 500.000 de euro și un milion de euro nu vor mai plăti impozit de 1% din cifra de afaceri, ci 16% din profit.
Comisia Europeană consideră că actualul plafon de 500.000 de euro e în continuare prea ridicat, nu respectă recomandările Băncii Mondiale, și cere scăderea valorii până la finalul acestui an.
Și președintele PNL, Nicoale Ciucă, a lansat un mesaj similar: