Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat joi cu E.ON Energie România un contract de vânzare/cumpărare gaze naturale în sumă de 3,845 milioane lei (fără TVA), conform unui raport remis, vineri, Bursei de valori Bucureşti.
Contractul prevede vânzarea-cumpărarea de gaze naturale pentru perioada 1 noiembrie 2024- 1 aprilie 2025, iar ca şi garanţie a fost constituită o Scrisoare de garanţie bancară.
Plata gazelor urmează să fie făcută în termen de 30 zile de la facturare, iar penalităţile în caz de întârziere vor fi de 0,10%/zi.
SNGN Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB). Acţionar principal este Statul român, cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909.
În 2013 Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.
La data de 1 august 2022 Romgaz a devenit acţionarul unic al Romgaz Black Sea Limited (înfiinţată ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited), ca urmare a finalizării tranzacţiei de achiziţie şi transferul tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.