Suma alocată în perioada de tranziţie, 2021-2022, pentru instalarea tinerilor fermieri se ridică la 100 de milioane de euro, în condiţiile în care prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 au fost prevăzute pe această măsură fonduri totale de 476 de milioane de euro, potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Pe măsură – sM6.1 “Instalarea tinerilor fermieri” – în perioada de tranziţie vor creşte alocările maxime pentru proiecte, de la 50.000 la 70.000 de euro pentru exploataţiile care integrează în planul de afaceri, operaţiuni de condiţionare procesare şi/sau agricultura ecologică, pentru exploataţiile cu dimensiunea economică între 30.000 şi 50.000 SO (Standard Output – producţie standard n.r.) şi de la 40.000 la 60.000 de euro pentru exploataţiile între 12.000 şi 29.999 SO.

“Criteriile de selecţiile sau introducerea unor noi criterii de selecţie având în vedere o coerenţă internă la nivelul finanţărilor din sectorul agricol în perioada de tranziţie sunt următoarele: dacă în planul de afaceri este cuprinsă şi activitatea de protecţie a mediului precum gestionarea eficientă gunoiului de grajd sau agricultura de precizie, de asemenea, principiul integrării în cadrul planului de afaceri a construirii şi modernizării de clădiri cu destinaţie agroalimentară, a achiziţiei de echipamente în vederea creşterii performanţei economice, şi constituie un avantaj principiul apartenenţei la o forma asociativa”, a anunţat, recent, ministrul Agriculturii.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Programul de tranziţie, 2021-2022, are alocate fonduri totale de 6,2 miliarde de euro, din care trei miliarde de euro plăţi directe şi 3,2 miliarde de euro din pilonul II destinat măsurilor de investiţii.

Din această sumă, 2,56 miliarde de euro provin din PNDR 2020 la care se adaugă 700 de milioane de euro din instrumentul de redresare al UE (EURI).

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels