Efectul potențial al ignorării schimbărilor climatice pentru economia Europei: PIB-ul regiunii ar putea scădea cu 10% până în 2100 comparativ cu scenariul în care guvernele acţionează (BCE)

poluare centrala energie electrica foto pexels-pixabay Sursa foto: Pexels

Eşecul introducerii unor politici care să reducă schimbările climatice ar putea afecta semnificativ economia europeană până la finalul secolului, arată rezultatele primului test de stres desfăşurat de Banca Centrală Europeană (BCE) privind efectele climei asupra economiei, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Dacă nu sunt adoptate reglementări, iar ca rezultat dezastrele naturale devin mai frecvente şi mai severe, PIB-ul regiunii ar putea scădea cu 10% până în 2100 comparativ cu scenariul în care guvernele acţionează, avertizează BCE. Instituţia apreciază că şi o tranziţie necontrolată la o economie mai sustenabilă ar fi mai puţin costisitoare decât dacă nu se acţionează deloc.

“Fără politici către tranziţia la o economie mai verde, riscurile fizice vor creşte în timp. Ele vor creşte neliniar şi, din cauza caracterului ireversibil al schimbărilor climatice, această creştere va continua în timp. Este esenţială o tranziţie graduală şi timpurie”, a apreciat vicepreşedintele BCE Luis de Guindos.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

BCE face presiuni asupra companiilor şi băncilor să înţeleagă şi să gestioneze ameninţările climatice şi posibilitatea ca firmele poluatoare să fie eliminate de pe piaţă.

Portofoliile cele mai vulnerabile la riscurile climatice sunt cu 30% mai probabil să intre în incapacitate de plată în 2050, comparativ cu 2020, fără un scenariu de tranziţie la o economie mai sustenabilă. De asemenea, marile bănci deţin o expunere de peste 50% la companii extrem de vulnerabile la riscurile climatice decât băncile mai mici, apreciază BCE.

Băncile din ţări din sudul Europei, cum ar fi Grecia, Cipru, Portugalia, Spania şi Malta sunt semnificativ mai expuse la companiile care se confruntă cu riscuri fizice ridicate.

Anul acesta, Banca Centrală Europeană a înfiinţat un centru de expertiză dedicat schimbărilor climatice, care va consilia BCE cum să încorporeze aspectele ce ţin de mediu în politica monetară şi supervizarea bancară. Aproximativ 12 persoane vor lucra în noul centru, care va colabora cu echipele existente în interiorul BCE.

“Am decis să înfiinţăm un nou centru dedicat schimbărilor climatice pentru a aduce laolaltă mai eficient diferitele tipuri de expertiză cu privire la climă care există în cadrul băncii. Schimbările climatice afectează toate domeniile politicii noastre”, a afirmat preşedintele BCE, Christine Lagarde.

În urmă cu un an, Banca Centrală Europeană a lansat un amplu proces de revizuire strategică a politicii monetare, primul exerciţiu de acest fel de după 2003, în care ar urma să se ţină cont şi de lupta împotriva schimbărilor climatice.

Schimbările climatice “fac parte integrantă din procesul de revizuire a strategiei noastre de politică monetară”, a afirmat Christine Lagarde, cu prilejul unei conferinţe organizate de Institute for Law and Finance (ILF) din Frankfurt

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: