Cotaţia aurului ar putea ajunge la aproape 5.000 de dolari uncia, dacă independenţa Rezervei Federale americane ar fi prejudiciată şi investitorii şi-ar transfera doar o mică parte din fondurile lor din obligaţiuni emise de Trezoreria americană în lingouri de aur, susţin analiştii băncii americane Goldman Sachs Group Inc., transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Un scenariu în care independenţa Fed ar avea de suferit ar putea duce la inflaţie mai mare, preţuri mai mici la acţiuni şi obligaţiuni cu maturităţi lungi, precum şi la o erodare a statutului de monedă de rezervă al dolarului. În contrast, aurul este un depozitar de valoare care nu depinde de încrederea instituţională”, susţin analiştii de la Goldman Sachs, Samantha Dart.

Banca americană a elaborat mai multe scenarii posibile cu privire la preţul aurului, scenariul de bază fiind acela al unei creşteri până la 4.000 de dolari uncia la mijlocul lui 2026, dar estimează că ar putea ajunge până la aproape 5.000 de dolari dacă doar 1% din obligaţiunile emise de Trezoreria SUA deţinute de investitorii privaţi ar fi schimbate în aur.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Cotaţia aurului a crescut cu peste o treime în acest an şi miercuri a atins un nou maxim istoric de peste 3.578 de dolari uncia. Aceste creşteri au fost impulsionate de achiziţiile de aur ale băncilor centrale şi de pariurile că Fed va începe în curând să reducă dobânda de referinţă. Un impuls suplimentar a venit după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a început să facă paşi spre un mai mare control asupra Fed, inclusiv prin încercarea de a o demite pe guvernatoarea Lisa Cook.

“Estimăm că dacă doar 1% din certificatele de Trezorerie deţinute de investitorii privaţi ar fi reorientate spre aur, cotaţia aurului ar creşte până la aproape 5.000 de dolari uncia. În consecinţă, aurul rămâne principala noastră recomandare de investiţii pe termen lung pe zona commodities”, susţin analiştii Goldman Sachs.

Pe măsură ce provocările la adresa independenţei băncii centrale a SUA s-au intensificat, mai multe figuri importante de pe pieţele financiare mondiale şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilele consecinţe. Printre aceste figuri se numără şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care a spus că pierderea independenţei Fed ar reprezenta un “grav pericol” la adresa lumii.