VIDEO Cei care se întorc. IT-ist la Microsoft în SUA, antreprenor în România. Mihai Negrea a revenit acasă, la Timișoara, și a lansat o platformă care urmărește licitații publice: „Lucram la Microsoft, făceam tot felul de chestii științifico-fantastice, iar în România era un vid de digitalizare”
Pe scurt
Mihai Negrea a plecat din România în SUA în 2012, unde a lucrat pentru Microsoft aproximativ 2 ani
S-a întors apoi la Timișoara și, de curând, s-a lansat în antreprenoriat
A fondat platforma DataDriven.ro, care urmărește licitații publice.
Întoarcerea acasă a fost influențată de dorul de Europa și de nevoia de echilibru între muncă și viață personală.
Despre stilul de muncă în SUA: “Nu poți să zici că e o chestie normală să lucrezi 14 ore/zi și apoi, când ai o zi liberă, să te duci cu iahtul”.
Despre întoarcerea acasă: ” Mi se pare că ar trebui să participăm mai mult la creșterea noastră, ca țară, din interiorul țării, fiecare cu ce se pricepe”
După doi ani de experiență la Microsoft în Statele Unite, Mihai Negrea a revenit acasă, la Timișoara, în 2014, pentru a pune bazele unei echipe de dezvoltare a gigantului american tech. De aproximativ doi ani, însă, Mihai este antreprenor în România: a lansat DataDriven.ro, o platformă care monitorizează piața licitațiilor publice, cu ajutorul AI, urmărind date din mai multe surse, inclusiv SEAP. Fondatorul de afacere povestește pentru Economedia despre experiența americană și cea a revenirii acasă, despre munca în IT la noi și în SUA, dar și despre întâlnirea dintre programatorul cu background tehnic “S.F.” și stufoasele licitații românești. “Eu lucram la Microsoft, făceam tot felul de chestii științifico-fantastice acolo, tot felul de aplicații super avansate, iar firmele din România care trebuiau să participe la licitații publice n-aveau absolut niciun suport. Era un vid de digitalizare”, povestește Mihai despre începuturile proiectului.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Cei care se întorc” este un nou proiect Economedia. Serialul spune poveștile unor români care, după ani petrecuți departe de țară, aleg să revină acasă. Prin exemple concrete, analizăm impactul acestor reîntoarceri asupra economiei, pieței muncii, afacerilor și comunităților. Încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au determinat să revină în țară și cum au reușit să se readapteze la realitățile actuale, ce job-uri au sau ce afaceri au lansat și cum se vede România după experiența diasporei. Și lansăm întrebarea: a meritat reîntoarcerea?
Episodul 10 – Mihai Negrea, fondator DataDriven.ro
Filmare Andrei Tinca/ Montaj Denis Nistor
Plecarea. Piața românească de IT, dominată de outsourcing, a deschis drumul spre SUA. “Motivul principal pentru care ne-am mutat: Nu am găsit ceva destul de provocator atunci aici”
Mihai Negrea povestește că, multă vreme, viața de IT-ist în România, la Timișoara, a fost destul de bună și de interesantă încât să nu se gândească la opțiunea imigrării, deși avea în jurul său destule exemple de colegi care au ales plecarea.
“Înainte de a pleca, tot timpul am fost cumva mirat de atitudinea altor români care vor să plece din țară. Mi se părea că se lasă prea ușor și că sunt atrași de câștiguri ușoare în alte părți, deși sunt și dezavantaje dacă pleci. Am avut colegi care au emigrat în Canada, prin diverse alte țări și n-am vrut niciodată să plec. Adică nu eram pregătit să plec”, povestește Mihai.
A venit însă o conjunctură care a pus tema pe tapet.
“Eu lucram atunci, din 2008 am intrat la Microsoft, prin achiziția altei firme la care lucram eu. Și a fost fain. Până în 2012, am lucrat cu tot felul de oameni deștepți, pe proiecte interesante. Dar în 2012 s-au hotărât că ne vând mai departe și m-am trezit că închideau biroul de aici, din Timișoara, și trebuia să ne găsim altceva de lucru. Am încercat un pic să caut în Timișoara, numai că aici erau tot felul de firme de outsourcing în principal. Eu eram obișnuiți să lucrez pe proiecte de produs interesante și provocatoare și mi s-a părut un downgrade foarte mare. Nu neapărat din punctul de vedere al salariului, dar în ceea ce privea munca. În 2012, când s-a întâmplat asta, se făcea în principal outsourcing, deci se făceau tot fel de aplicații mici pentru diverse companii străine”, povestește Mihai.
După căutări și interviuri, Mihai, care lucrase ca softwared developer, a constatat că piața locală nu era, la acel moment, prea ofertantă pentru un programator care ar fi vrut mai mult decât outsourcing.
“Căutam în Timișoara un job în principal tehnic, dar și pe un produs interesant și challenging, prin care să pot să învăț. Nu aș fi vrut să mă duc la o firmă de outsourcing care să îmi dea să fac mentenanță de sistem pentru o bancă”, spune Mihai.
Așa că programatorul s-a uitat mai departe, după ce a analizat argumente pro și contra mutării în vreun alt oraș din România, ca București sau Iași.
“Până la urmă, am hotărât să dau un interviu și în State, la Microsoft, la o echipă în State, dar mai mult așa, explorator, să văd dacă reușesc să iau interviul. Și l-am luat. Mi-au făcut o ofertă și țin minte că o lună de zile am stat cu oferta”, menționează Mihai.
Viitorul șef din SUA nu era american, ci tot un om cu experiența diasporei – un sârb, care știa cam cum se ia decizia de a te muta pe alt continent.
“El a fost cel care a deschis development center-ul Microsoft din Belgrad, din Serbia și cumva știa cum e să te muți în altă parte, cât de greu este să iei decizia asta. O lună a durat. Pur și simplu a trebuit să stăm să ne gândim ce facem. Aveam doi copii relativ mici, de 4 și 6 ani. Era greu cu despărțirea de părinți, de bunici. A fost o decizie destul de grea, mai ales că nu am vrut cam niciodată să fac chestia asta, pentru că mă descurcam. Sigur, nu era mediul ideal, poate, cum este în alte părți, dar ne-am descurcat ok în România. Și, până la urmă, ne-am zis: hai să mergem 2 ani și, dacă în 2 ani nu simțim că acolo vrem să stăm până la bătrânețe, să ne întoarcem. Ne-am pus toate lucrurile într-un container, am mutat aproape tot din casă și ne-am dus acolo. Ăsta a fost motivul principal pentru care ne-am mutat: Nu am găsit ceva destul de challenging atunci aici”, povestește Mihai.
Așa că Mihai, împreună cu soția și cei doi copii, au plecate în State, în 2012, și s-au instalat în Bellevue.
Experiența americană. Job ofertant, dar cu dor de Europa. “Toată lumea era fericită, avea un zâmbet profesional, dar mai mult de atât nu s-a legat”
Familia a ajuns într-o zonă pe care au apreciat-o cu toții – cu acces la munte, la ocean, la plaje.
“Ca natură, era o chestie superbă”, își amintește programatorul.
Foto: Mihai, LongBeach. Sursa: Arhiva personală
La muncă, însă, primele luni s-au dovedit complicate.
“Prima jumătate de an a fost foarte grea la lucru. Am nimerit pe un proiect care era destul de politic, era foarte multă politică. Eu, cum voiam să fac chestii tehnice, a trebuit să mă descurc cu tot felul de alte probleme. Politic, în sensul că erau echipe din Microsoft care făceau același lucru și cumva trebuia să arăți că tu faci chestia cea mai bună. Era o competiție internă în companie.Mi s-a părut super ciudat – toată lumea încerca să facă ce făceau alții și să arate că ei fac mai bine, în loc să colaboreze să scoată un produs mai bun. În jumătate de an am reușit să terminăm partea tehnică pentru un produs și a mai durat încă vreo jumate de an – nouă luni să lansăm produsul respectiv, pentru că a trebuit să trecem prin nu știu câte alte echipe care trebuiau să ne dea OK-ul. Prima jumătate de an, primele 10 luni au fost foarte grele, dar după aceea a urmat un produs foarte interesant, pe care am intrat cumva, ne-am găsit matca, ne-am găsit locul în care să lucrăm”, povestește Mihai.
Era vorba despre Bing, motorul de căutare al Microsoft.
“A fost un produs foarte interesant la care lucram, la motorul de căutare Bing și am învățat chestii foarte faine. Deci după aceste 10 luni să zicem, care au fost groaznice – chiar mă gândeam că, dacă mai continuă așa, plec – după asta a fost o muncă faină. Erau oameni super deștepți, eram înconjurat de oameni super deștepți, motivați. Aveam ce învăța, proiectul avea însemnătate, vedeam rezultate, aveam feedback de la o grămadă de oameni, era o chestie ideală”, spune Mihai.
Lucrurile au mers relativ bine și pe plan personal – copiii, ajutați de mamă, s-au adaptat la viața școlară, au învățat rapid engleză, cu accent american, chiar dacă au existat și provocări de adaptare în mediul cel nou.
Au fost luni cu excursii și plimbări și zâmbete de politețe, însă familia nu a prea reușit să lege relații sociale consistente, povestește Mihai, care descrie un mediu american pe care l-ar numi mai degrabă artificial.
Foto: Mihai, cu primii doi copii, în Olympic Peninsula. Sursa: Arhiva personală
“Am văzut chestii faine, ne-am plimbat, am fost în Yellowstone, în Hawaii, natura de acolo este foarte faină, dar după un an jumate, am stat și ne-am gândit: am plecat pe 2 ani, chiar vrem să rămânem aici? Foarte greu legam prietenii cu alții. Lumea era foarte zâmbitoare pe stradă – la nivel de “hello, how are you?” Dar la acest nivel. Stăteam într-un complex de case care erau lipite una de alta și, în 2 ani cât am astat acolo, singura interacțiune era “hello, how are you?” Era un mediu care cumva nouă ni se părea artificial. Toată lumea era super zâmbitoare, față de cum e în România, unde treci pe lângă cineva și vezi imediat de ce s-a enervat în ziua aia la lucru. Acolo, toată lumea era fericită, avea un zâmbet profesional, dar mai mult de atât nu s-a legat. Socializare se oprea acolo. Am avut noroc că ne-am întâlnit cu niște români , care aveau și niște copii de vârstă alor noștri, și cu ei am mai socializat. În rest, foarte greu”, povestește Mihai.
De asemenea, familia începuse să simtă lipsa Europei.
Sursa foto: Arhiva personală
“Dacă voiam să mergem undeva, trebuia să zburăm o grămadă, dacă voiam să vizităm un oraș. Eram aici obișnuiți, în Europa, că ne ducem la Budapesta sau, fiind în Timișoara, ne ducem în Viena sau în Munchen sau în Italia, să vizităm ceva. Acolo erau orașe noi, aveau câte un general store din ăla imens și mall și… nu ni s-a părut ceva…. erau într-adevăr muzee de știință, acolo mai merrgeam, dar, în general, nu era ceva în care am vrea să stăm. Adică ne era dor de Europa, ne era dor să ne plimbăm prin orașele din Europa, să vedem clădiri mai vechi, nu numai zgârie nori și casele lor tipice. Cumva ne-a fost dor de Europa. Am ajuns o singură dată în România, la un an, în vară, dar a fost greu să venim toți patru aici. A trebuit să ne plimbăm peste tot – pe la părinți, pe la bunici și ca timp nu ne permiteam să venim mai mult de o dată pe an și ne era dor și de părinți, de bunici, și de locuri, și de prietenii de aici, și de cunoștințele de aici, și de Europa, ca mediu cumva mult mai apropiat de noi”, spune Mihai.
Așa că, pe măsură ce se apropia termenul de doi ani, se contura ideea reîntoarcerii.
Întoarcerea. La Timișoara, cu job de la gigantul tech american. “Mi s-a părut interesant să mă întorc în România, să fac ceva pentru România”
Mihai povestește că a plecat din SUA, dar nu și de la Microsoft.
“După proiectul ăsta de nouă luni în care ne-am chinuit mult, au venit proiectele interesante și pe care chiar am adus niște contribuții destul de OK, cumva am fost apreciat acolo. Și cum managerul acesta al meu era sârb și pornise development center-ul Microsoft din Serbia, care acum are peste 200 de developeri, a zis: ok, hai să încerci să pornești și tu în Timișoara un development center Microsoft. Nu era așa ceva. Deci nu mai era nicio echipă de development Microsoft în România, erau de technical, suport, de vânzări, nu era nicio echipă de dezvoltare. Pe asta am rămas. Mi-a dat buget să angajez oameni în România”, spune programatorul.
Mihai se întorcea așadar acasă, în România, cu job și misiune.
“Mi s-a părut că în State nu am niciun scop foarte interesant. Mi s-a părut interesant să mă întorc în România, să fac ceva pentru România și mi s-a părut oportunitatea asta să deschid un centru cu o echipă Microsoft foarte faină, să scot developerii din România, care se duc toți la firme de outsourcing, să le dau un produs la care să lucreze, pentru care să își pună mintea la contribuție și să facă ceva interesant, să învețe chestii mai interesante decât formulare și aplicații web simpluțe. Și ăsta era cumva scopul meu. Am zis că vreau să crească echipa și să ajungem un development center cum era din Serbia. Bine, nu la 200 de oameni, dar măcar acolo un număr rezonabil de developeri, să vadă oamenii din România cum e să faci și development pentru o firmă de produs, nu neapărat o firmă de outsourcing”, spune Mihai Negrea.
În 2014, Mihai și familia au revenit la Timișoara, cu scopul de a pune bazele acestei echipe, după cum povestește el.
Cum a fost revenirea în România? “De fiecare dată când am dat de o hârțogărie aiurea, m-am plâns. Am plângeri la ANAF, la Finanțe”
Cum a fost revenirea? Cu readaptare, de la lucruri mici la unele mai mari.
“Conduceam mașina aici și, când vedeam un om apropiindu-se de zebră, opream ușor, ca să-l las să treacă, nu așteptam să pună piciorul pe zebră. Și auzeam frâne în spate și claxoane. Primele două luni, asta a fost cea mai mare problemă: să mă readaptez la trafic. Apoi cu hârțogăraia: să mă duc să depun nu știu ce declarații, trebuia să mă duc la ANAF, în diverse locuri”, spune timișoreanul reîntors în România.
De la cereri online și acte primite prin poștă, în SUA, Mihai a revenit la drumuri pe la instituții și înștiințări cu titluri executorii pentru vreo declarație neclară din urmă cu cinci ani.
“Deci eu plătesc o tonă de taxe și îmi plătesc toate chestiile, dar, cumva, prin faptul că plătesc, eu sunt unul de care pot să se ia. Găsesc mici chichițe, de acum 5 ani. Pentru că nu este o chestie simplă, prin care să poți să-ți faci toate actele”, spune programatorul.
Față în față cu birocrația românească, după doi ani în care taxele se rezolvau printr-o aplicație, Mihai spune că s-a apucat să facă plângeri.
“De fiecare dată când am dat de o hârțogărie aiurea, de fiecare dată m-am plâns. Am plângeri la ANAF, la Ministerul de Finanțe. De fiecare dată când mă supăra ceva, când mi se părea ceva în plus trimiteam un mail, făceam o petiție. Să fie acolo, să mă descarc și eu. Pentru tot ce mă deranjează, mi se pare că feedback-ul ăsta ajută. Ok, nu pot eu să schimb direct ceva, dar faptul că dai feedback mi se pare o chestie pe care toată lumea ar trebui să o facă”, spune Mihai.
Dincolo de provocările cu birocrația și cu traficul, revenirea în România a însemnat câțiva ani buni pe plan profesional, cu Microsoft la Timișoara, povestește programatorul.
“Lucrurile au fost faine, am avut vreo șase ani foarte faini, proiectele erau super interesante. Ajunsesem să facem foarte multă cercetare. Îmi făcusem o echipă de oameni foarte buni și câștigasem niște proiecte, câștigasem încrederea să facem niște proiecte foarte challenging. Nu era dezvoltare propriu-zisă, era dezvoltare și cercetare în același timp. Deci era foarte interesant, am participat la conferințe științifice cu lucrări, am avut patente de invenții făcute”, spune Negrea.
Echipa ajunsese la 10-12 oameni și Mihai spera să aducă și alte echipe Microsoft în România. Acesta vorbește și despre talentele locale, uneori irosite pe job-uri fără provocări prea mari.
“Sunt oameni deștepți în România, numai că, în general, cum termină facultatea sunt puși să învețe niște tehnologii. În loc să învețe să gândească și să li se dezvolte capacitatea de a gândi și de a crea și de a gândi pe cont propriu, de a gândi out of the box, cum să rezolve ceva, ei sunt specializați pe anumite infrastructuri sau pe anumite tipuri de proiecte și atunci ei învață foarte bine să facă o anumită chestie, pierd cumva contactul cu adaptabilitatea la diverse alte proiecte, nu știu să se organizeze atunci când e ceva nou. Vedeam studenți care, în loc să învețe în timpul facultății chestii care sunt interesante, se angajau la firme locale și ajungeau testeri sau mai știu eu ce, deși prin școală aveau rezultate destul de bune. Dar erau momiți cu banii în timpul școlii, când foamea e destul de mare”, admite Mihai.
După primii 6-7 ani, a venit însă un alt moment de cotitură.
“Cam prin 2020, proiectele interesante la care lucram s-au deprioritizat, deși aveam rezultate foarte bune. A fost un push în momentul respectiv la Microsoft pentru a se face tot felul de certificări. Microsoft împingea cloud-ul și firmele trebuiau să aibă încredere în Microsoft, să-și pună datele în cloud și treceam prin tot felul de certificări. În fiecare zi, veneam la lucru și mai aveam nu știu ce training-uri de făcut sau nu știu ce schimbări de făcut, care nu erau de fapt legate de produse, erau legate de a lua acele certificări. Am luat la certificări peste certificări și treaba noastră devenise din echipă de research and development în, nu știu, echipă de certificare. A fost stresant. Și schimbatul de proiecte. Am ajuns prin 2021 într-un burnout și i-am zis managerului că nu mai stau”, spune Mhai.
“Sunt un om care mă implic și mă stresez foarte mult și nu am vrut să mă bag mult mai mult”, a completat acesta.
Așa că, în 2021, Mihai a plecat de la Microsoft. A plecat pentru o pauză, dar a venit și vestea că familia se va mări, așa că, în acel context, în loc de pauză de job, Mihai și-a luat concediu de creștere a copilului.
Trecerea spre antreprenoriat, după o pauză cu familia. Pasiunea pentru date vs stufoasele licitații românești
După plecarea de la multinațională și concediu, fostul angajat Microsoft voia să se reapuce de ceva. Și a ajuns la antreprenoriat.
“Nu aveam ceva clar în minte. Era și pandemia în perioada aceea și toată lumea cumva trăgea să se digitalizeze, pentru că nu mai putea să facă nimic. Adică toată lumea a fost forțată să digitalizeze. Au fost mulți oameni care mi-au cerut să îi ajut, pentru că eu mă pricepam la calculatoare. Printre ei, a fost o rudă care participa la licitații publice, care pierdea o grămadă de vreme să-și caute contracte, licitații publice pe interesul lui. Și atunci l-am ajutat pe el și am fost cumva oripilat de felul în care lucrează firmele din România cu licitațiile publice. Deci eu am lucrat la Microsoft, făceam tot felul de chestii științifico-fantastice acolo, tot felul de aplicații super avansate, iar firmele din România care trebuiau să participe la licitații publice n-aveau absolut niciun suport. Era un vid de digitalizare. Nu aveau niciun suport, trebuia să-și caute ore întregi licitații prin site-ul SEAP, site-ul de licitații guvernamental, trebuiau să dea 1000 de click-uri în fiecare zi”, spune IT-istul.
Puse față în față, stufoasele licitații românești și pasiunea lui Mihai pentru date au conturat ideea de afacere.
“Mi s-a părut o chestie fantastică și am zis că îl ajut pe unchiu-meu, văd ce pot să fac și poate iese ceva în domeniul respectiv. Mă pasiona, pentru că mie îmi place foarte mult analiza pe date. Lucrând la Bing, pe urmă am lucrat la hărți, la Bing maps, am lucrat foarte mult cu date și și îmi place să scot chestii interesante din date și cumva licitațiile publice sunt o sursă imensă de date. Adică sunt licitații făcute de 10 an, cu istoric, cu cine a câștigat, ce cerințe, documente, sunt o grămadă de date. Pe urmă tot auzeam pe la știri de licitații cu dedicație. Și mi s-a părut cumva un scop mai presus de bani, mai presus de interesul pur de developer. A fost să fac un pic de lumină, să fie mai transparent ceea ce se întâmplă, măcar să înțeleg eu și să îi fac pe alții să înțeleagă, să le dau datele de care au nevoie ca să poată să participe mai ușor la licitații, să înțeleagă ce se întâmplă în licitațiile publice”, spune Mihai Negrea.
După aproximativ doi ani de lucru, Mihai a lansat produsul ca antreprenor debutant. Deși “e destul de greu la 40 și ceva de ani să te apuci de așa ceva”, spune el. Firma – Data Matters, unde o are ca asociată pe soția sa, de profesie economist – a fost înființată în 2023.
Fost angajat de multinațională și acum antreprenor, Mihai a testat și piața investițiilor de tip angel investement, cu focus pe companii fintech, dar, în cele din urmă, a ales să se concentreze pe propriul produs. Adică un site în care firmele sunt potrivite cu licitațiile publice – Datadriven.ro, într-un domeniu în care, chiar dacă au mai apărut inițiative din zona digitală, există interes din partea firmelor locale.
Cum au evoluat lucrurile în România? Țara noastră câștigă în fața SUA la capitolul echilibru muncă – viață persoanlă. “Treceam pe coridor și vedeam colegi care dorm în scaun”
Întrebat cum au evoluat lucrurile în România, Mihai spune că, luând în calcul toate lucrurile, România se prezintă ca un loc de trai mai bun.
“Ceea ce mi se pare pare că a evoluat în bine este exact faptul că foarte mulți se întorc în țară. Pentru că într-adevăr în străinătate câștigi mai bine, dar cel puțin în State unul dintre motivele care m-au determinat să mă întorc a fost și faptul că nu aveai echilibru între muncă și viața personal. Oamenii munceau. Treceam pe coridor și vedeam colegi care dorm în scaun. Adormiseră pur și simplu! Și se trezeau și stăteau până seara la lucru și lucrau. Deci lucrau non-stop. Era o competiție imensă, deci toți voiau să facă cea mai grozavă chestie astfel încât să fie promovat, să aibă bonus, să aibă acțiuni la sfârșitul anului. Era o competiție imensă, toată lumea muncea foarte mult, câștiga foarte mult, dar nu aveau timp să consume banii respectivi. Consumau bani pe niște chestii foarte excentrice”, își amintește Mihai.
Foto: Mihai și mezina familiei, în România. Sursa: Arhiva personală
“Când era soare, de exemplu, toată lumea își scotea iahtul pe lac sau își cumpăra avion și se plimba cu avionul sau chestii de genul ăsta. Adică, nu știu, mi s-a părut o chestie foarte aiurea să lucrezi, să-ți mănânci sănătatea, să lucrezi 10-12-14 ore pe zi, ca să-ți faci niște extravaganțe. Nu poți să zici că e o chestie normală ca să lucrezi 14h/zi și apoi, când ai o zi liberă, să te duci cu iahtul. Deci cumva în afară câștigi mai bine ca în România, dar dacă te uiți la mixul de câștig, cât timp ai să faci chestiile pentru tine, cât te costă viața, mi se pare că România a devenit un loc mult mai ok decât multe țări europene”, crede Mihai.
Acesta adaugă că, pentru cei din IT mai ales, “acum ai foarte puține motive să pleci în afară. Decât dacă pur și simplu te-ai plictisit și vrei să te plimbi prin alte părți, să experimentezi și altceva”.
Chiar și lucrurile care țin de birocrație s-au îmbunătățit. “Standardul de viață a crescut, adică găsești mult mai multe, găsești tot ce este și în afară. Costurile sunt mai mici aici, cel puțin cu chiria”, spune antreprenorul din Timișoara.
Ce nu merge încă?
“Sunt chestii care nu merg în toată lumea, nu știu dacă avem noi ceva special. Încă sunt foarte mulți oameni care cred că ar trebui să primească fără să se streseze prea mult. Asta cumva mi se pare că ar trebui să înțeleagă lumea: nu se fac chestii, trebuie să facem chestii. Nu se fac ele de unele singure. În rest, sunt probleme pe care le au toți – dezinformarea, diferențele mari între clasele sociale, sunt diferențe imense și asta se vede foarte mult în momente ca cel al alegerilor, pentru că oamenii sunt destul de ușor manipulabili prin aceste diferențe. Dar nu cred că sunt probleme imense”, consideră Mihai.
A meritat reîntoarcerea?
“Da, da, da. Suntem aici, aproape de părinți, de rude. Cumva mi se pare că ar trebui să participăm mai mult la creșterea noastră, ca țară, din interiorul țării, fiecare cu ce se pricepe. Nu trebuie neapărat să facă toți rocket science, să facă invenții majore. Dar cred că asta mă motivează. Nu aș vrea să plec din România în momentul de față, cred că am un impact. Acolo, în State, nu știu ce impact aș fi putut avea. Și, chiar dacă aș fi avut, parcă nu eram așa de motivat de impactul pe care l-aș fi avut asupra americanilor. Cumva, faptul că am un impact asupra românilor și zonei ăsteia în care am copilărit și în care am crescut mi se pare mai motivant decât să mă duc să fac chestii la alții”, conchide Mihai Negrea.
Acest interviu a fost transcris folosind și Vatis Tech.
Citește și episoadele anterioare din seria Cei care se întorc:
Foto: Economedia
