Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ: Proiectantul predă astăzi studiul de fezabilitate pentru sectorul de munte / Când poate fi lansată licitaţia pentru execuţie

FORAJE pe Autostradă

Proiectantul spaniol Acciona trebuie să predea astăzi Studiul de Fezabilitate revizuit pentru sectorul montan al Autostrăzii Unirii, segmentul dintre Miercurea Nirajului şi Leghin cu o lungime de 150 de kilometri având două traversări ale munţilor.

Contracul pentru realizarea documentaţiei tehnice pentru tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ (211 km) a fost semnat în mai 2019 pentru doar 18 milioane de lei, jumătate din estimarea CNAIR, iar în vara anului trecut s-a semnat un act adiţional pentru prelungirea termenului cu şase luni. Pentru „capetele” Târgu Mureş – Miercurea Nirajului şi Leghin – Paşcani, (aproape 60 km), finanţate prin PNRR, Studiul de Fezabilitate a fost predat în toamnă, dar cu mari probleme de calitate.

În funcţie de evaluarea care rezultă în urma documentaţiei tehnice şi parcurgerea următoarelor etape, licitaţia pentru execuţie ar putea fi lansată de-abia, la sfârşitul anului viitor, potrivit unui calendar pe care l-a publicat Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, acum reprezentant al Asociaţiei Moldova vrea Autostradă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit lui, pașii după predarea SF conform calendarului agreat în vara anului 2021 sunt următorii:

1) obținere Acord de Mediu în martie 2022 pentru Miercurea Nirajului-Tg. Mureș + Leghin-Moțca (capetele din PNRR)
2) obținere Acord de Mediu în iulie 2022 pentru sectorul dintre capete, respectiv Leghin-Miercurea Nirajului
3) Avizarea în Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR, MT și aviz Consiliu Interministerial de avizare lucrari publice (MDRAP)
4) Aprobare H.G. de indicatori tehnico-economici
5) Alocare suplimentară corespunzătoare pentru licitația de Proiectare + Execuție în 2022 prin credit bugetar/de angajament prevăzut în Legea Bugetului pe anul 2022
6) Lansare licitație de Proiectare și Execuție în trimestrul III/IV al anului 2022.

De asemenea, asociaţiile civice din Moldova critică actuala formă a Planului Investiţional pe care l-a publicat Ministerul Transporturilor, document care „retrogradează” Autostrada Unirii, după cum a scris Cătălin Urtoi, (Împreună pentru A8): „Guvernul Ciuca, prin MT a scos un document de prioritizare a proiectelor de infrastructură din România. Este un document pregatit în cadrul MT încă de pe vremea lui Bode și Drula, foști miniștri ai Transportului. România avea nevoie de un astfel de program, doar că acesta este unul cu multe greșeli de calcul, care dezavantajează proiectele Moldovei în favoarea celor din Ardeal și Muntenia și în mod special proiectul Autostrazii A8! După 14 ani de promisiuni, proiectul Autostrăzii Unirii-A8 a ajuns într-o fază pe care unii politruci nu o vor finalizată! Se lucrează prin intermediul proiectantului spaniol Acciona la întârzierea acestei etape, iar în paralel s-a publicat acest program de prioritizare, care cu acceptul tuturor guvernelor din perioada Iulie 2020-Decembrie 2021 va da lovitura de grație acestui proiect important al Moldovei”.

Despre situaţia celui mai dificil proiect de Autostradă din România a vorbit luna trecută şi fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, care a subliniat întârzierea. „Autostrada A8 Tg.Mureș – Tg.Neamț: și aici am reușit să asigur finanțarea europeană prin PNRR pentru sectoarele din capete. Discutasem cu compania de drumuri un grafic accelerat pentru obținerea în avans a avizelor, autorizațiilor și acordului de mediu pentru aceste sectoare și lansarea licitației de lucrări în prima parte a lui 2022. Din păcate, nici pe acest proiect esențial pentru Moldova nu e niciun progres în această toamnă”, a scris pe Facebook Drulă.

Pentru sectorul Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni (aprox. 100 km), proiectantul Consitrans are termen până în 2023 să finalizeze studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Traseul A8 din zona municipiului Iaşi va fi modificat pentru un impact cât mai mic asupra comunităţilor locale tranzitate, a transmis CNAIR pe 3 decembrie.

„CNAIR S.A. a luat act de sesizările cetățenilor, le-a analizat, a atras atenția Prestatorului asupra aspectelor reclamate și l-a instructat să găsească o variantă de traseu a Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni cu un impact minim, atât social cât și de mediu, fără să facă însă rabat de la parametrii tehnici și de calitate. CNAIR S.A. a solicitat prompt celor 24 de U.A.T-uri intersectate, să prezinte un punct de vedere oficial în legătură cu variantele de traseu analizate. Până în prezent au fost primite doar 10 răspunsuri care susțin realizarea variantei albastre de traseu…. A fost identificată și o nouă zonă pentru realizarea drumului de legatură care va asigura conexiunea Autostrăzii A8 cu Aeroportul Internațional Iași si cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași. În plus, la invitația Primăriei Municipiului Iași, în data de 02 decembrie 2021, reprezentanții CNAIR S.A și cei ai Proiectantului au participat la o nouă dezbatere pe marginea variantelor de traseu, propuse pentru zona cuprinsă între localitățile Lețcani și Golăești. Printre solicitările formulate cu această ocazie se numără și cea privind realizarea drumurilor de legatură cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași, la profil de 2 benzi de circulatie pe sens”, a precizat Compania de Drumuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Comentariu sters!
    A doua oara azi!
    Vai de capul vostru cu cenzura, cu goana dupa publicitate data de guvern.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.