Autostrada Transilvania: CNAIR a lansat o nouă licitație pentru lotul Chiribiș – Biharia/ Ofertele pentru lotul de 28 km pot fi depuse până pe 17 octombrie

Şantier Biharia Chiribiş Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură

Compania de Drumuri a transmis marți către Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) documentația pentru relansarea în licitație a tronsonului Chiribiș – Biharia pe Autostrada Transilvania. Noua procedură de achiziție publică pentru proiectare și execuție pe lotul de 28 de kilometri s-a lansat după ce, în luna mai, CNAIR a reziliat contractul cu Selina, pentru că timp de aproape doi ani nu a lucrat pe șantier.

Termenul este de 24 de luni, din care 6 luni proiectare și 18 execuție, iar ofertele pot fi depuse până pe 17 octombrie, a transmis marți ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„17 octombrie 2022 este data limită până la care pot fi depuse oferte pentru contractul necesar construcției secțiunii de autostradă Chiribiș-Biharia (Autostrada Transilvania)! CNAIR a transmis, astăzi, spre publicare, în SICAP, Anunțul de participare pentru proiectarea și execuția celor 28,55 de km ai acestei secțiuni (parte a Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea). Anunțul de participare va fi vizibil ulterior publicării acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Proiectul cu o valoare estimată de 877,779 milioane de lei (fără TVA) este finanțat prin POT 2021 -2027 și trebuie finalizat în 24 de luni, dintre care 6 luni vor fi alocate proiectării și 18 luni execuției lucrărilor”, a afirmat Grindeanu.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Poziția constructorului Selina

Pe de altă parte, constructorul Selina susține, într-o reacție trimisă Economedia, că blocajul care s-a înregistrat de aproximativ un an și jumătate pe lotul Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania este cauzat de „incompetența” Companiei de Drumuri, care a lansat licitația de execuție pe baza unui caiet de sarcini cu „informații contradictorii, eronate, incomplete și cu soluții greșite care nu corespund realității din teren”.

„Oferta depusă de Antreprenor la sfârșitul anului 2017 a respectat și a avut la bază informațiile puse la dispoziție de CNAIR în cadrul Documentației de Atribuire care conținea informații contradictorii față de realitatea din teren și care s-au dovedit eronate, conținând cantități și soluții greșite, astfel cum a relevat Studiul Geotehnic și Expertiza Tehnică realizate în 2020”, arată compania.

Inclusiv actualul Director General CNAIR, Cristian Pistol, șef al Director Implementare Proiecte Autostrăzi în 2020 și 2021, ar fi vinovat de situația contractului pentru lotul Biharia – Chiribiș, pentru că a refuzat soluțiile propuse de deblocare, susține Selina.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: