În Capitală, proprietarii de apartamente cer, în medie, peste 1400 euro/ mp, iar în cel mai scump oraș din țară (Cluj-Napoca), pretențiile au trecut de 1.800 euro/ mp, conform analizelor imobiliare. Chiar și la astfel de prețuri, noile ansambluri imobiliare îți oferă câte un mic apartament, în locuri unde ai nevoie de mașină ca să ajungi la un parc, la grădiniță sau chiar la un centru comercial. Ce își doresc însă potențialii cumpărători de la viitoarea lor locuință? Reprezentanții portalului Storia.ro fac o sinteză privind facilitățile pe care le așteaptă clienții de la dezvoltatorii imobiliari.
“Misiunea unui apartament nu mai este doar aceea de a asigura spațiul locativ, ci și de a conferi un sentiment de confort deplin, cât mai apropiat de cel al unei case, printr-o compartimentare care să ofere libertate de mișcare”, arată analiza Storia. Zona în care se află apartamentul contează foarte mult pentru viitorii proprietari, e important accesul la punctele cheie ale infrastructurii de transport în comun și marile centre comerciale. Aceste elemente nu sunt însă suficiente, spun reprezentanții portalului. Astfel, potențialii cumpărători sunt interesați și de o împărțire cât mai avantajoasă a metrilor pătrați în practică, raportat la cifrele din oferta comercială. “Doar apartamentele cu încăperi spațioase, cu spații de trecere suficient de largi și cu terase generoase, dar mai ales cu un grad de luminozitate care să satisfacă inclusiv nevoile specifice biroului de acasă sunt considerate a fi propuneri cu adevărat avantajoase”, arată portalul.
În ceea ce privește dotarea locuinței, în cazul apartamentelor vândute la stadiu finisat, unii dintre dezvoltatori pot plusa cu echipamente suplimentare, cum ar fi încălzirea în pardoseală, interfonul, instalația de aer condiționat sau chiar frigiderul și mașina de spălat. Cumpărătorii sunt interesați de calitatea materialelor și vor să locuiască într-un spațiu sigur, din toate punctele de vedere. “Un sistem de supraveghere video și chiar asigurarea pazei sunt apreciate în mod deosebit, în special într-o perioadă în care traficul din ansamblurile rezidențiale este amplificat de circulația mașinilor care aparțin firmelor de curierat”, spun cei de la Storia. Proiectele imobiliare ar trebui să ofere acces și la o serie de servicii și facilități: acces la zone comerciale conexe, grădiniță privată sau sală de sport.
De altfel, cele mai apreciate proiecte imobiliare sunt cele care oferă servicii, nu doar un apartament, spun reprezentanții portalului imobiliar. Spațiile verzi și de relaxare sunt apreciate nu doar de copii, ci și de adulți, mai ales în această perioadă în care munca de acasă a devenit pentru mulți noul mod de lucru. “Apartenența la comunitate este rară în cazul unora dintre ansamblurile rezidențiale construite la periferia marilor orașe, dar existența unui colț verde poate contracara acest dezavantaj”. Locul de joacă prevăzut de dezvoltator și construit în acord cu normele de siguranță din domeniu îi poate scuti pe viitorii părinți de eforturi considerabile și poate fi un punct important de pe lista argumentelor pro-achiziție. E nevoie însă de o separare clară între zona de joacă, parcare și căile de acces.
Prețuri în creștere
Vânzătorii de locuințe de pe piața rezidențială din România au continuat să crească prețurile cerute pe apartamente în primul trimestru din 2021. Cel mai recent raport realizat de Analize Imobiliare, platforma lansată și susținută de Imobiliare.ro, relevă că, în perioada ianuarie-martie, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale din România (apartamente, dar și case) au consemnat un avans trimestrial specific unor condiții normale de piață, în ciuda pandemiei și a restricțiilor necesare în acest context. Mai precis, prețul mediu solicitat de vânzătorii de apartamente și case s-a majorat cu 2,2% în primul trimestru din 2021 față de trimestrul anterior. Și raportat la aceeași perioadă din 2020 au avut loc creșteri pe linie ale prețurilor solicitate de vânzătorii din marile orașe.