Producţia de gaze din Marea Neagră trebuie să înceapă în doi-trei ani, altfel va fi prea târziu şi nu vom mai putea scoate niciodată acele resurse, a declarat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit Agerpres.
El a participat la o conferinţă online pe tema tranziţiei energetice, organizată de Consiliul Investitorilor Străini (FIC).
„Nu ne permitem luxul să amânăm investiţiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră, impactul asupra economiei ar fi uriaş. Predicţia mea este că dacă nu începem exploatarea în doi, maximum trei ani, nu va exista niciodată o producţie de gaze în partea românească a Mării Negre”, a spus oficialul ANRE.
Aceasta deoarece legislaţia europeană se schimbă foarte repede, a argumentat el.
„Piaţa se schimbă şi mai repede, iar noi trebuie să putem reacţiona la fel de repede. Altfel, eforturile noastre vor fi tardive şi fără niciun rost”, a completat Nagy-Bege.
La rândul său, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, prezentă la aceeaşi conferinţă, a susţinut că 2021 este un an esenţial pentru producţia de gaze din Marea Neagră.
„România este o ţară cu o vastă tradiţie în resursele energetice şi trebuie să joace un rol esenţial în tranziţia energetică, iar gazul natural are o importanţă deosebită. De asemenea, cred că este nevoie de un context local favorabil. Timpul nu este de partea noastră şi am rămas în urmă. Aşa că 2021 este un an crucial”, a spus Verchere, care este şi vicepreşedinte al FIC.
Ea a arătat că România va depinde din ce în ce mai mult de importuri, fără gazele din Marea Neagră.
„Este vorba de securitatea energetică. Importurile vor creşte până la 40% până în 2030. Timpul este esenţial. Putem aduce gaze, dar vom plăti taxe în alte ţări, angajaţi în alte ţări. Investiţiile în Marea Neagră aduc beneficii uriaşe ţării: locuri de muncă, efecte multiple”, a spus reprezentanta companiei petroliere.
„2021 este un an absolut crucial. Trebuie să vedem cadrul legal în vigoare pentru a putea dezvolta aceste proiecte, la fel şi regimul fiscal”, a adăugat şefa OMV Petrom.