Afacerile din servicii pentru firme au crescut ușor în primele două luni ale anului. Au scăzut activitățile din cinema/TV și IT-ul

bani calcul taxe Sursa foto: Pixabay

În primele două luni ale anului, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, a crescut, faţă de aceeași perioadă a anului trecut, atât ca serie brută cu 0,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,2%.

Februarie 2025 comparativ cu ianuarie 2025

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna februarie 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 5,0%, datorită creșterii cifrei de afaceri din activităţile de transporturi (+10,6%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+8,1%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+5,4%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor1 (+2,0%) şi din activităţile de comunicaţii (+1,3%). Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,3%.

Februarie 2025 comparativ cu februarie 2024

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna februarie 2025, comparativ cu luna februarie 2024, a crescut, pe ansamblu, cu 0,6%, datorită creșterii cifrei de afaceri din activităţile de comunicaţii (+5,5%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor1 (+2,7%) şi din activităţile de transporturi (+0,4%). Scăderi au înregistrat: activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-21,1%) şi activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-3,3%). Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2025, comparativ cu luna februarie 2024 , a crescut, pe ansamblu, cu 1,6%.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Cum au evoluat afacerile în primele două luni din an

În perioada 1.I-28.II.2025 comparativ cu perioada 1.I-29.II.2024, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creșterii înregistrate la activităţile de comunicaţii (+5,4%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor1 (+3,0%) şi la activităţile de transporturi (+1,6%). Scăderi au înregistrat: activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-21,1%) şi activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-6,3%).

În perioada 1.I-28.II.2025 comparativ cu perioada 1.I-29.II.2024, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, cu 0,2%.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.