Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
România trebuie, ca și anul trecut, să abă depozitele subterane de gaze pline la 90% din capacitate, la 1 noiembrie 2024, când începe ciclul de extracție, dar și de 40% la 1 februarie 2024, când încă este departe de a se fi terminat sezonul rece, potrivit unei decizii a Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) publicată în Monitorul Oficial, luată în concordanță cu prevederile Comisiei Europene. Decizia afectează toți furnizorii cu obligații de înmagazinare pentru că stocarea presupune plata unui tarif specific Operatorului de Înmagazinare (Depogaz – Romgaz și Depomureș – ENGIE). Gradul de umplere are niște trepte intermediare, astfel: 40% la 1 februarie, 41% la 1 mai, 65% la 1 iulie, 85% la 1 septembrie, 90% la 1 noiembrie. După cum se vede, se permanentizează obligația de a nu se trece niciodată la un consum de gaze care să presupună extracția dincolo de 40% grad de umplere a depozitelor, spre exemplul la 30% sau 20%. În cifre, la o capacitate maximală de stocare, în prezent de 3,2 miliarde de metri cubi, păstrarea permanentă a minimum 40% în subteran, înseamnă să ai permanent în depozite circa 1,5 miliarde de metri cubi.
„(1) Traiectoria de constituire a stocului minim respectă următoarele obiective intermediare pentru lunile februarie, mai, iulie și septembrie, astfel încât, la data de 1 noiembrie 2024, obligația de constituire a stocului minim să fie îndeplinită în procent de 100%, în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul (UE) 2023/2.633 al Comisiei Europene din 20 noiembrie 2023 de stabilire a traiectoriei de constituire de stocuri cu obiective intermediare pentru 2024 pentru fiecare stat membru care dispune de instalații de înmagazinare subterană a gazelor pe teritoriul său și direct interconectate la zona sa de piață:
(2) Obiectivele intermediare ale traiectoriei de constituire a stocurilor minime se stabilesc în limita unei marje de cinci puncte procentuale.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
(3) OÎ (Operatorul de înmagazinare) raportează ANRE situația stocurilor constituite de către utilizatorii și la fiecare dintre termenele prevăzute la alin. (1).
(4) În situația în care un titular al licenței de furnizare a gazelor naturale sau un PET client direct nu îndeplinește două obiective consecutive ale traiectoriei de constituire a stocului minim, diferența dintre capacitatea utilizată și cea obligatorie îndeplinirii obiectivului este retrasă de către OÎ. Utilizatorul SÎ are obligația de a achita tariful de rezervare aferent capacității
1 februarie 1 mai 1 iulie 1 septembrie 1 noiembrie
40% 41% 65% 85% 90%”,
se arată în ordinul ANRE citat.
Cerința UE ca țările membre să meargă până aproape de 100% grad de umplere a depozitelor în perspectiva iernii a apărut în 2022, când invazia rusă în Ucraina a creat tremeri că fluxul gazelor rusești către Europa va fi oprit în totalitate, lucru care încă nu s-a întâmplat în prezent, deși volumele au scăzut drastic. Pentru sezonul de înmagazinare 2023, UE a cerut 90% de umplere a depozitelor la 1 noiembrie, iar majoritatea țărilor au mers chiar până la 100%. Urmarea: abundența de gaze stocate, coroborată cu vremea relativ caldă și consumurile mici au prăbușit prețurile. Europa are cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani, potrivit unui raport al Institute for Energy Economics and Financial Analysis (IEEFA).
În UE, dar și în România, prețul de piață a scăzut cu circa 60% într-un an, februarie 2023/februarie 2024. Ca să avem însă un ordin mai clar de mărime de ajustare a prețului la gaz, trebuie spus că, în 2022, după invazia rusă în Ucraina, gazul costa peste 300 de euro, adică de 10 ori mai mult decât în prezent.
În ciuda acestui lucru, UE permanentizează stocurile consistente de gaze pentru că, pentru acest an, există o nouă temere. Anume că Ucraina nu va continua, din 2025, când expiră contractul de tranzit gaze cu gigantul rusesc Gazprom, să asigure fluxurile către UE. Guvernul de la Kiev chiar a precizat că extinderea contractului nu mai este dorită. În acest caz, motivează UE, trebuie iar să umplem depzoitele, ca să avem ce consuma. Acest lucru pune însă presiune pe operatorii cu obligații de înmagazinare. Dacă nu vând cantitățile stocate în cadrul ciclului de extracție aprilie – octombrie, atunci, pentru a le păstra încă un ciclu, trebuie să plătească din nou tariful de înmagazinare. La prețul actual de piață al gazului – 23 euro/MWh, tariful de înmagazinare ajunge aproape la 15%..
Potrivit informațiilor furnizate de Transgaz, gradul de umplere al depozitelor este acum de 55%, deci noi suntem mult peste cerința obligatorie de la 1 februarie, 1 mai și aproape de ce ni se cere pentru 1 iulie(65%). Practic, nu mai este așa mult de stocat în restul ciclului de injecție.
Avem gaz, dar n-avem ce face cu el
Cu toate că gazul se ieftinește întruna și nu sunt semnale deocamdată că trendul s-ar putea inversa, pentru că am intrat în primăvară, adică temperaturile vor fi în creștere, iar depozitele sunt încă pe jumătate pline, consumul este foarte redus. Nici 35 de milioane de metri cubi nu se consumă zilnic (acum o lună, când era ger, aproape ajunsese la 60 de milioane metri cubi), iar acest consum anemic se datorează cu precădere sectorului industrial. Pur și simplu, sectorul industrial nu consumă, dovadă sectorul chimic, sectorul producției de sticlă și cel metalurgic – unde sunt cele mai mari consumuri, abia dacă mai funcționează. Mai este și varianta că și-au optimizat foarte mult consumurile energetice sau că au trecut pe alt tip de materie primă energetic, însă, cel mai probabil, este vorba că și-au redus mult activitatea. Iar acest lucru se întâmplă în condițiile în care, totuși, cel mai mare consumator individual de gaze – Azomureș, și-a reluat activitatea de o lună, după un an în care nu a produs deloc îngrășăminte. Combinatul din Târgu Mureș consumă circa 2 milioane de metri cubi de gaze zilnic, de unul singur.
Faptul că industria nu mai consumă gaze este recunoscut și de Ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Oficialul o spune însă indirect, afirmând că firmele s-ar fi reorientat către surse energetice „verzi” și indică vremea și faptul că gazul nu este încă la fel de ieftin ca înainte de pandemie, ar conta la aceste niveluri de consum.
Iată ce a transmis recent Burduja către Economedia.ro: „Scăderea prețului și a consumului sunt influențate în mod direct de temperaturile exterioare. În condițiile în care toate țările europene au căutat în ultimii doi ani surse alternative de aprovizionare și au gaze în depozite la un nivel semnificativ, este normală o scădere a prețurilor. Totuși, trebuie avut în vedere ca prețurile au scăzut la niveluri mai mici față de anii anteriori, însă nu au revenit la nivelul de dinainte al pandemiei. Nici consumul nu a revenit la nivelul anilor 2020. Totodată, gazul este combustibil de tranziție, și mulți agenți economici au investit în surse alternative/verzi, pe bază de resurse regenerabile, reducându-și astfel consumul de gaze”.
Scăderea generalizată a prețurilor la gaze este tratată și de presa din toată UE. Analiștii citați au adăugat factorilor determinanți (iarna blândă, cerere scăzută, stocurile abundente) importurile abundente de gaz natural lichefiat GNL – reorientarea economiei europene către alte surse de alimentare decât cele rusești. Potrivit datelor Comisiei Europene, importurile de gaze rusești au scăzut de la 40% la 8%. Totuși UE a schimbat o dependență cu alta, acum fiind nevoite să apeleze la GNL, în principal din SUA dar şi din Orientul Mijlociu, pentru consum. Acesta este mai scump decât cel rusesc, de unde și reducerea generalizată a cererii pentru această resursă, estimate a fi depășit 10%, anul trecut față de 2022.
În fapt, până și gazul rusesc continua să-și găsească drum către Europa, numai că vine prin alte căi, una din ele fiind cea turcă, gazoductul Southstream. Ajungând în Turcia, este vândut ca produs turcesc, nu rusesc, așa că poate urca pe conducte către țările din Europa Centrală și de Est, inclusive în și prin România.
Primele semne ale crizei energetice au devenit vizibile în 2021, când Rusia, făcând presiuni asupra Europei pentru a aproba punerea în funcțiune a conductei Nord Stream 2, a început să trimită mai puține gaze. Cu toate acestea, vârful prețurilor la gaze naturale a venit în 2022 când, după invadarea Ucrainei de către Rusia, exporturile de gaze rusești au fost reduse și mai mult. Astfel, în vara lui 2022, prețurile gazelor naturale au crescut la peste 300 de euro/MWh. Creșterea bruscă a importurilor de GNL din țări precum Statele Unite și condițiile meteorologice favorabile timp de două ierni consecutive au ajutat Europa să treacă acest hop. Cu prețul însă a reducerii generalizate a activității în sectoarele sale industriale.
Ce facem acum, chiar acum, și facem continuu de doi ani, este să fim foarte pregătiți în ceea ce privește stocurile de gaze – lucru îndeplinit, însă nu știm cum să consumăm aceste gaze.