„Antreprenor cu valoare adăugată”: O afacere cu lădițe simple, dar durabile și arătoase, aduce profit familiei Pop / „Durbanele urbane” au primit nume precum Neghiniță sau Greuceanu pentru a fi diferențiate

ladite.ro, ladite, durbane urbane, madalin pop Sursa foto: Ladite.ro

Antreprenorii români nu duc lipsă de creativitate și nici de idei. O dovadă este afacerea Ladite.ro, care produce și vinde, așa cum spune și numele, lădițe sau durbane, dar și etajere simple bazate pe acestea. În spatele proiectului se află Mădălin Pop, în vârstă de 36 de ani, absolvent de master în Științe Economice și licențiat în Drept. Spiritul antreprenorial l-a moștenit de la tatăl lui, cel care a deschis atelierul în care sunt realizate lădițele în anul 1995. Astăzi, Ladite.ro este tot o afacere de familie, la care toți membrii își aduc contribuția.

Ideea de a dezvolta business-ul i-a venit lui Mădălin în 2016.

Am primit o cerere din partea unui client pentru realizarea unui perete din lădițe. Am acceptat respectivul proiect, iar la finalizarea lui am constatat că putem crea chiar noi o linie de produse de acest gen, mai ales că la acel moment căutam un produs prin care să putem valorifica elementele de lemn mai mici și subțiri care ne rezultau ca deșeuri din procesul de producție pe care îl realizam atunci”, a declarat, pentru Economedia, antreprenorul.

Primele produse au fost scoase la vânzare pe OLX. După ce a văzut că există cerere, Mădălin a lansat site-ul Ladite.ro.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Angajații firmei sunt tâmplarii care lucrau și înainte în atelier, iar materia primă provine de la furnizori din județele Bacău și Covasna. Sunt patru persoane implicate în business: două care produc lădițele, alături de Pop și tatăl lui, care se ocupă de gestionarea afacerii.

Următorul pas a fost crearea unor „sub-branduri”, care ajută la identificarea și diferențierea produselor din ofertă. Așa au apărut Neghiniță (cea mai mică lădiță) și Greuceanu (durbana cu cele mai multe întrebuințări). Cea cu mai multe etajere este Dochia.

Lădița Neghiniță.

Cererea pentru aceste produse există, iar afacerea este profitabilă, deși a fost afectată de inflație în 2023. Familia Pop este implicată în mai multe proiecte, dar acesta este cel de suflet.

„Este un proiect de suflet pe care ne bucurăm să îl dezvoltăm cât mai mult cu putință și în ritmul pe care piața ni-l oferă. Ultimul an, cu această inflație care ne-a afectat pe toți, a fost destul de provocator, dar cu toate acestea am reușit să păstrăm proiectul profitabil, având o cifră de afaceri de 568.333 lei și un profit de 31.965 lei, ambele în scădere față de anul 2022”, a explicat Mădălin Pop.

După pandemie, cei mai mulți clienți au provenit din rândurile persoanelor fizice

Înainte de pandemie, cei mai mulți clienți erau persoane juridice: proprietari de restaurante și cafenele, organizatori de evenimente sau agenții de publicitate care foloseau lădițele pentru diverse proiecte de design interior sau display-uri de produse.

„De la momentul pandemiei, însă, majoritatea clienților au devenit persoanele fizice care își decorează propriile locuințe”, a adăugat antreprenorul.

Proiect realizat cu lădițe de la Ladite.ro.

El a adăugat că agențiile de publicitate și proprietarii de business-uri au redus din bugetele pe care le alocau pentru promovarea afacerilor și asta s-a tradus și într-o cerere mai mică din partea lor. Aceasta a fost „cumulată, bineînțeles, și cu creșterea prețurilor de care am fost cu toții afectați.”

Ladite.ro vinde și vopsea, care nu este, bineînțeles, produsă „în casă”. „Vopseaua vândută provine de la un furnizor local, care știm că ne pune la dispoziție produse de calitate”, dă asigurări Pop.

Inflația le dă bătăi de cap micilor afaceri

Întrebat care au fost principalele provocări cu care s-a confruntat Ladite.ro, Mădălin Pop a spus că este vorba de găsirea de personal calificat.

„După ce am reușit să stabilizăm această problemă, a apărut inflația care ne-a crescut foarte mult costurile de producție și ulterior am fost obligați să creștem și noi prețurile. Asta s-a tradus într-o scădere a vânzărilor, de aceea principala provocare este găsirea unei soluții prin care să putem optimiza vânzările în scădere”, a explicat el.

Unul dintre planurile principale de viitor este găsirea unei modalități prin care Ladite.ro să poată avea „predictibilitate în privința vânzărilor.” Și-ar dori o colaborare cu un retailer mai mare, care ar putea pune produsele în fața multor potențiali clienți.

„Derulăm în prezent campanii de promovare pe internet, însă o colaborare cu un retailer ar putea să ne ajute să avem o viziune pe termen lung. În momentul de față, existând fluctuații în valoarea vânzărilor, toate planurile noastre de viitor sunt pe termen scurt.”

Mai mult, Ladite.ro vrea să retehnologizeze tot fluxul de producție: „În prezent folosim utilaje relativ vechi, iar înlocuirea lor ne-ar ajuta foarte mult să eficientizăm acest flux și să creștem productivitatea, dar și calitatea produselor noastre.”

Dar Mădălin are un plan și mai mare.

„Cel mai important plan de viitor este să reușim să aducem în casa fiecărui român câte o bucățică din povestea noastră și astfel, în fiecare casă din România, să fie prezentă măcar o lădiță produsă de noi,” a conchis el.

Prin campania „Antreprenor cu valoare adăugată”, Economedia promovează ideile de afaceri care îi inspiră pe antreprenorii români să dezvolte și să vândă produse fabricate parțial sau total pe plan local, sub branduri proprii.

Citește și:

„Antreprenor cu valoare adăugată”: Un startup produce Colibri M22, prima motocicletă electrică românească, cu autonomie de până la 200 km și cadru pliabil / De ce nu sunt numele mari, precum Honda sau Sym, pe această nișă?

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: