Autostrada Timișoara-Moravița (A 9) a primit Acordul de Mediu/Licitația pentru execuție va fi lansată până la sfârșitul anului

Autostrada Timișoara Belgrad

Ministerul Mediului a emis, joi, 28 martie 2024 Acordul de Mediu pentru Autostrada Timișoara-Moravița (A9), proiect care ar urma să fie lansat în licitație până la finalul anului. Anterior, Agenția pentru Protecția Mediului Timiș eliberase Avizul de Mediu pentru studiul de fezabilitate pe 7 martie. După această etapă, CNAIR și Ministerul Transporturilor trebuie să aprobe proiectul (indicatorii tehnico-economici), proiectul ajunge la Ministerul Dezvoltării (Consiliul Interministerial) și apoi pe masa Guvernului pentru aprobarea Proiectului de Hotărâre de Guvern care să stabilească sursa finanțării.

Autostrada Timișoara -Moravița are o lungime proiectată de 73 kilometri și include punctul de trecere a frontierei de la Moravița-Vatin cu Republica Serbia. Contractul pentru Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic a fost semnat în 2020 cu Asocierea Search-Egis și avea termen inițial de finalizare mai 2022. După 12 acte adiționale, proiectanții au obținut o prelungire de peste 2 ani, până în octombrie 2024. Solicitarea CNAIR de finanțare a segmentului de la Moravița (punct de frontieră prin CEF) a fost respinsă la Bruxelles după cum Economedia a explicat aici.

,,Agenția pentru protecția Mediului Timiș a emis, în 28 martie 2024, Acordul de Mediu pentru proiectul Autostrada Timișoara – Moravița. Traseul propus al autostrăzii A9 va trece prin extravilanul/intravilanul UAT Remetea Mare, Recaș, Bucovăț, Moșnița Nouă, Giroc, Sacoșu Turcesc, Pădureni, Liebling, Jebel, Voiteg, Birda, Deta, Denta, Moravița.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
Date tehnice despre A 9 :
Lungimea traseului este de 73 km, viteza de proiectare care va fi asigurată fiind de 140 km/h;
– Legătura între rețeaua rutieră existentă și autostradă va fi realizată prin 6 noduri rutiere: A1 Remetea Mare (asigură conexiunea cu DN 6), DJ 592 Albina, VO Timișoara Sud, DN 59 Pădureni, DN 58B Voiteg, DN 57 Moravița;
Lucrări de artă – viaducte, poduri peste râuri, canale sau văi, pasaje peste autostrada A1, peste drumuri naționale, județene, comunale sau peste cale ferată: 46;
Podețe prevăzute pe autostradă și pe noduri rutiere: 193;
Dotări: 2 centre de întreținere și coordonare (CIC), 2 parcări de scurtă durată stânga-dreapta, 1 spațiu de servicii stânga-dreapta, 1 punct de trecere a frontierei, la Moravița;
Panouri fonoabsorbante, pentru reducerea nivelului de zgomot generat de lucrările de construcție și de traficul rutier: 18 zone.” a transmis CNAIR.
,,În această vară și spun bine, în această vară se va deschide circulația pe varianta de sud a orașului nostru și estimez că tot în această vară vom avea semnat contractul pentru Centura de Vest. La aceste obiective de infrastructură se va adăuga, bineînțeles un obiectiv la care țin, și anume construcția autostrăzii Timișoara -Moravița pe care o vom lansa în licitație până la sfârșitul anului”, spunea pe 29 martie, la inaugurarea Aeroportului Timișoara- terminalul Schengen, Ministrul Transporturilor,  Sorin Grindeanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.