Autostrada Unirii (A8) : CNAIR a contestat rapoartele de audit ale ARR pe ,,capetele” secțiunii de munte/Pentru următoarele 4 loturi, contractele cu ARR au fost semnate pe 26 februarie cu termen 90 de zile

Autostrada Unirii A 8 prelungire desemnare constructori loturi PNRR noi termene 25 și 31 iulie Sursa Foto : Ministerul Transporturilor

Compania de Drumuri a contestat rapoartele de audit ale Autorității Rutiere Române (ARR) pentru ,,capetele” secțiunii de munte Miercurea Nirajului -Leghin, iar pentru celelalte 4 loturi contractele de audit au fost semnate cu ARR pe 26 februarie 2024 și au termen de realizare 90 de zile, a transmis sâmbătă, 16 martie CNAIR.

Precizările vin în contextul unor acuze dure, fără precedent, chiar din interior, ale directorului general interimar CNIR, Cătălin Urtoi la adresa directorului general (pe mandat de 4 ani) Cătălin Cristian Pistol al CNAIR și al directorului Tehnic, Gabriel Budescu care ar întârzia intenționat lansarea licitațiilor pentru proiectare și execuție pe cele 6 loturi ale secțiunii de munte.

Anterior, Cristian Pistol explicase întârzierea prin auditul de siguranță rutieră, iar pe 16 februarie cu ocazia semnării contractului pentru primul lot de pe A 8 (lotul Nurol), Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu dădea asigurări că licitațiile  pentru loturile Miercurea Nirajului – Sărățeni (23 km) și Pipirig- Leghin (17 km)vor fi lansate ,,în cel mult două luni” după cum Economedia a explicat aici.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Explicațiile de pe site-ul CNAIR : 

,,CNAIR a inițiat demersurile pentru realizarea Stadiului 1 de Audit de Siguranță Rutieră  (din cele 4 conform legislației în vigoare) aferent Studiului de Fezabilitate, pentru fiecare din cele 6 sectoare.

Auditul de Siguranță Rutieră pentru loturile 1b și 2c au fost finalizate, însă CNAIR analizând recomandările din cadrul raportului de audit întocmit pentru Lotul 1b a procedat în temeiul Legii 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră – cu modificările și completările ulterioare, articolul 14, alineat 3, la contestarea unor măsuri ce ar avea implicații majore în derularea contractului de Proiectare și Execuție Lucrări.

Pentru Loturile 1c, Sărățeni – Joseni (km 45+400 – km 77+800), 1d, Joseni – Ditrău (km 77+800 – km 92+195), 2a, Ditrău – Grințieș (km 0+000 – km 37+900), 2b, Grințieș – Pipirig (km 37+900 – km 72+000), CNAIR a înaintat în data de 26.02.2024 contractele semnate, către Autoritate Rutieră Română (ARR), acestea având ca durata de realizare 90 de zile de la data comunicării acestora.

Autoritatea Rutieră Română (ARR) a desemnat auditorii de siguranță rutieră în data de 04.03.2024, CNAIR transmițând toata documentația necesară realizării rapoartelor de Audit in data de 05.03.2024. Rapoartele de Audit de Siguranță Rutieră se află în curs de elaborare, CNAIR asigurând în permanență comunicarea cu auditorii desemnați, pentru orice neclarități. Realizarea Auditului de Siguranță Rutieră la etapa de Studiu de Fezabilitate are caracter obligatoriu conform legislației în vigoare.

De asemenea, promovarea unui Studiu de Fezabilitate pentru etapa de proiectare și execuție, fără finalizarea raportului de Audit de Siguranță Rutieră, poate genera, în funcție de măsurile auditorului, blocaje în implementarea contractului de proiectare și execuție, prin eventuale modificări de soluții tehnice, dar și costuri suplimentare care exced disponibilităților financiare prevăzute inițial. Evitarea blocajelor în etapa de proiectare și execuție lucrări, se poate realiza numai prin respectarea logică a pașilor necesari a fi urmați, definiți de către legislația în vigoare.” -CNAIR

Directorul general Interimar al Companiei Naționale pentru Investiții Rutiere, Cătălin Urtoi îl acuză din nou pe șeful CNAIR, Cătălin Cristian Pistol că ar tărăgăna lansarea licitațiilor pentru loturile de munte ale Autostrăzii Unirii (A8). Urtoi susține că, licitațiile pentru proiectarea și execuția primelor două loturi ale secțiunii de munte de pe A 8 nu sunt lansate în licitație din motive de imagine, pentru a se schimba conducerea CNIR, acum interimară, deși etapele concursului pentru mandat conform PNRR s-au terminat de câteva luni. În vara anului 2023, la Parlament, Sorin Grindeanu și Cristian Pistol promiteau lansarea licitațiilor pentru secțiunea de munte până la sfârșitul anului (2023).

Acuzele lui Urtoi : ,,În legătură cu Autostrada Unirii-A8, ca moldovean și ca ieșean mă alătur colegilor mei de la Iași, chiar și din poziția actuală de Director General CNIR (încă…) și fac un apel către conducerea CNAIR, către Directorul General Cristian Pistol și către Directorul General Adjunct Direcția Generală Pregătire Proiecte Gabriel Budescu, specialistul direct implicat în proiectul A8 :

Lansați licitația de Proiectare și Execuție pe cele 6(șase) loturi de pe secțiunea montană, Miercurea Nirajului-Leghin, Autostrada UNIRII-A8!
– Indicatorii tehnico-economici sunt din luna Noiembrie 2023;
– Acest proiect are un SF finalizat;
– Acordul de Mediu este de mai bine de un an;
– Acest proiect este prins în programul de finanțare PT 2021-2027;
– Are și o lege, legea 291/2018
Pe două loturi, respectiv
– lotul 1b, Miercurea Nirajului-Sarateni, 23 km și
– lotul 2c, Pipirig-Leghin, 17 km au fost finalizate și Rapoartele de Audit pe Siguranța Rutieră!
Nu mai trageți de timp !
Dacă tot ați “tras cu dinții” ca acest proiect să nu ajungă la CNIR în perioada interimatului meu ca Director General, invocând tot felul de motive, dar care în realitate vă contrazic (ex: așa zisa lipsă a personalului de specialitate – vezi site CNIR), vă rog să demonstrați în ceasul al 13-lea că sunteți profesioniști și că vă pasă de acest proiect și de românii din regiunea Moldovei! Lansați cât mai urgent licitația de Proiectare +Execuție, măcar pe cele două loturi evidențiate mai sus! Finalizați cu responsabilitate și profesionalism caietele de sarcini, pentru ca licitațiile să se finalizeze cu succes și în cel mai scurt timp !”

„Ceea ce s-a tot indus că noi nu vrem să dăm drumul sectoarelor  de munte de pe A8 e un lucru fals. Probabil că într-o lună, cel mult două, maximum vom scoate la licitație alte două, de la Miercurea Nirajului la Sărățeni pe partea vestică și de la Pipirig la Leghin pe partea estică. Sunt încă două loturi care ne apropie. Pentru celelalte nu sunt încă gata studiile geo, din ce am înțeles. Nu evităm să atacăm partea de munte. Există un foarte mare interes nu doar la nivel național, ci și la nivel european pentru a face legătura cu Moldova de peste Prut”, a transmis pe 16 februarie, Sorin Grindeanu.

„Traseul autostrazii aferent Sectiunii II se desfasoara pe raza judetelor Mures (intre km 22+000 al Tronsonului 1 – km 47+356 al Tronsonului 1), Harghita (intre km 47+356 al Tronsonului 1 – km 128+964 (km 36+769) al Tronsonului 2) si Neamt (intre km 128+964 (km 36+769) al Tronsonului 2 – km 181+195 (89+000) al Tronsonului 2. Pentru sectorul de autostrada, viteza de proiectare este de 120 km/h. Nodurile rutiere sunt proiectate la viteza de 60 km/h. Au fost proiectate 47 tuneluri, in lungime totala de 11,64 km si lungimi individuale intre 70.00 m si 940.00 m”, arată Nota de Fundamentare.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: