Biden și Merkel subliniază legăturile strânse dintre SUA și Germania, în ciuda dezacordurilor legate de Nord Stream 2

Angela Merkel consilium.europa.eu

Președintele american Joe Biden și cancelarul german Angela Merkel aiu recunoscut joi că au poziții divergente în ceea ce privește gazoductul Nord Stream 2, afirmând însă o poziție comună în fața oricărei agresiuni din partea Moscovei sau a acțiunilor anti-democratice ale Chinei, scrie Reuters.

Joe Biden a salutat „viața exemplară a cancelarului Merkel, care a servit Germania și lumea întreagă”, în ceea ce este probabil ultima vizită a acesteia la Casa Albă înainte de retragerea din viața politică, după alegerile federale din Germania, în septembrie.

Vizita vine în contextul în care legăturile transatlantice au suferit puternic în timpul administrației Donald Trump iar Merkel și Biden au afirmat acum dorința de întărire a legăturilor dintre UE și SUA.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Acord o mare importanță prieteniei,” a declarat Merkel, în Biroul Oval, notând rolul jucat de America în construirea unei Germanii libere și democratice după al Doilea Război Mondial.

În ciuda cordialității arătate, Nord Stream 2 rămâne un subiect de dezacord. Biden și-a reafirmat îngrijorările legate de construirea gazoductului pe sub marea Baltică și care va lega Rusia de Germania. Nord Stream 2, un proiect în valoare de 11 miliarde de dolari care urmează a fi finalizat în septembrie, va ocoli Ucraina, privând această țară de sume importante obținute din tranzitul de gaze.

Biden a afirmat că nu a sancționat compania din spatele proiectului deoarece acesta este aproape finalizat, o decizie care a atras critici atât din partea republicanilor cât și a democraților americani. Dar Biden a afirmat că împărtășete o poziție comună cu Merkel potrivit căreia Rusia nu trebuie să folosească energia ca armă geopolitică.

“Prietenii buni pot avea dezacorduri”, a spus președintele, într-o conerință comună de presă.

“Suntem uniți și vom continua să fim pentru a apăra aliații noștri de pe flancul estic al NATO împotriva agresiunii rusești”, a subliniat Biden.

Washingtonul și Berlinul au puncte de vedere diferite și în privința manierei de a face afaceri cu China.

“Suntem de acord că în numeroase domenii China este competitorul nostru; că afacerile cu China trebuie să se bazeze pe ipoteza că avem reguli comune ale jocului,” a spus Merkel.

Dar ambii lideri au afirmat atașamentul pentru principiile democratice și drepturile unviersale atunci când China sau oricare alt stat încearcă să le submineze.

“Suntem uniți, uniți în angajamentul nostru de a lupta împotriva reculului democrației, a corupției, a populismului în Uniunea Europeană sau în cadrul candidaților la aderarea la UE,” a precizat Biden.

Merkel, care deține funcția de cancelar din 2005, și-a anunțat retragerea din viața politică după alegerile din septembrie. Sondajele creditează creștin-democrații cu prima șansă în formarea guvernului, dar este neclar deocamdată în ce formulă de coaliție.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: