Boc și Grindeanu află vineri dacă pot semna contractele pentru magistralele de metrou din Cluj-Napoca și București. Șanse ca turcii să nu se conteste între ei

Gulermak Metrou Istanbul

Contractele pentru proiectarea și execuția magistralelor de Metrou M1 Cluj-Napoca și M6 Băneasa – Otopeni pot fi semnate în următoarele săptămâni dacă vineri, 10 martie, nu se depun contestații la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).

Primăria Cluj-Napoca și Ministrul Transporturilor, prin Metrorex, au anunțat pe 28 februarie câștigătorii contractelor cu o valoare de peste 10 miliarde lei, ambele licitații fiind câștigate de asocieri conduse de Gulermak, un constructor din Turcia care a lucrat la linii de metrou din Istanbul, Dubai sau Varșovia.

Conform legii, eventualele contestații pot fi depuse în termen de 10 zile de la comunicarea oficială a rezultatelor, iar vineri 10 martie expiră acest termen legal. Până în această dimineață nu au fost depuse contestații la CNSC, dar, de cele mai multe ori, plângerile se depun sau se trimit în ultima zi. Astfel, se ia în calcul data poștei, deci, pentru siguranță, Primăria Cluj și Ministerul Transporturilor ar urma să anunțe situația procedurilor, luni 13 martie.

M1 Cluj-Napoca 

Asocierea Gulermak – Alstom – Arcada a câștigat contractul cu o ofertă de 9 miliarde lei. Contractul pentru Magistrala de 21 de kilometri și 19 stații are o durată de 96 de luni și are 300 de milioane de euro finanțare prin PNRR. Ministerul Transporturilor asigură finanțarea de la bugetul de stat, fonduri europene, dar și Primăria Cluj-Napoca va avea o contribuție de la bugetul local. A doua ofertă a fost depusă de Asocierea Dogus – Siemens.

M6 Băneasa – Aeroportul Otopeni 

Contractul de 1,3 miliarde lei a fost câștigat de Asocierea Gulermak-Somet (constructor care lucrează la stația Tudor Arghezi din sectorul 4). Spre deosebire de contractul la cheie de la Cluj, pentru M6 Băneasa – Otopeni este pentru structuri (tuneluri și stații), iar durata de 4 ani include 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție. Finanțarea este asigurată prin creditul de la Guvernul Japoniei de 320 de milioane euro și fonduri de la buget. Pentru prima secțiune, Gara de Nord – Băneasa, Guvernul a cerut Comisiei Europene să aprobe transferul celor 300 de milioane de euro din PNRR de la M4 Gara de Nord – Filaret la M6 (prima secțiune). Comisia nu finanțează și secțiunea Băneasa – Otopeni pentru că a asigurat CFR Infrastructură aproape 100 de milioane de euro pentru linia de tren. Contracandidații au fost Alsim Alarko (constructorul primei secțiuni a M 6) și Dogus. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *