Sursa foto: pexels.com
Recentele preocupări ale autorităților de concurență din UE cu privire la acordurile de tip Non-Poach au condus la publicarea unei noi politici a Comisiei Europenei pe piața muncii.
- Ce reprezintă? Pe scurt, acordurile de tip „non-poach” / „non-solicitation” sunt cele prin care societățile se înțeleg să nu contacteze, recruteze, oferteze şi/sau angajeze persoane care lucrează sau care au lucrat pentru vreuna dintre societățile implicate în acord.
Practic, acordurile de tip „non-poach” reprezintă practici de împărțire a pieței de forță de muncă (fie că vorbim de muncă calificată/specializată sau necalificată) în diverse industrii, de regulă concurente sau potențial concurente.
În ultimii ani, autoritățile naționale de concurență europene, inclusiv Consiliului Concurenței din România, dar chiar și Comisia Europeană au început să investigheze și să sancționeze acorduri de tipul „non-poach”, precum și acorduri de fixare a nivelului salariilor.
Spre exemplu:
- în anul 2021, autoritatea de concurență din Ungaria a amendat cu 2,8 milioane EUR asociația agențiilor de consultanță în resurse umane din Ungaria, deoarece regulile interne ale organizației stabiliseră tarife minime și alte condiții cu privire la serviciile de angajare și recrutare a forței de muncă prestate de membrii săi pe o perioadă de șapte ani începând cu anul 2011.
- în anul 2022, autoritatea de concurență din Lituania a amendat Asociația Lituaniană a Agențiilor Imobiliare (LAREA) și cei 39 de membri ai săi cu amenzi în valoare totală de 969.060 EUR pentru că au convenit să nu solicite reciproc clienții și brokerii.
- autoritatea portugheză de concurență a fost foarte activă în aplicarea legii concurenței pe piețele muncii, impunând în anul 2022 amenzi de 11,3 milioane EUR cluburilor de fotbal portugheze și ligii portugheze de fotbal pentru acorduri care împiedică recrutarea de către cluburile din Liga I și a II-a a jucătorilor care și-au reziliat unilateral contractul de muncă invocând probleme cauzate de pandemia Covid-19. Și mai recent, în anul 2024, autoritatea a amendat două companii multinaționale cu 1,3 milioane EUR și, respectiv, 2,5 milioane EUR, pentru încălcări ale legii concurenței pe piața muncii.
- în România, Consiliul Concurenței a declanșat în anul 2022, în premieră, o investigație ce vizează un posibil comportament anticoncurențial al unor companii pe piaţa forței de muncă calificată/specializată din domeniul producției autovehicule şi/sau altor activităţi conexe (e.g. inginerie autovehicule, componente şi sisteme pentru autovehicule, testare, proiectare etc.) din România. Autoritatea de concurenţă deţine indicii privind existența unui posibil acord de tip non-poach, precum și existența unei posibile practici de stabilire a unui nivel minim al drepturilor salariale.
- astfel, în prezent există investigații declanșate și aflate în curs de derulare în state precum Portugalia, Franța, Spania, Croația, Țările de Jos, Ungaria, Polonia, Grecia, Lituania, România și Germania.
- Pe lângă practica de la nivel național, în noiembrie 2023, Comisia Europeană a declanșat o investigație având ca obiect presupuse restricții de pe piața muncii – i.e. clauze de tip non-poach în industria platformelor de livrare de mâncare.
Noua politică pe piața muncii publicată de Comisia Europeană
Urmare a acestei activități intense de investigare a practicilor de tip „non-poach”, la 3 mai 2024 Comisia Europeană a publicat o politică de concurență („Competition Policy Brief”) ce reprezintă un ghid privind modalitatea în care restricțiile de concurență de pe piața muncii ar trebui să fie analizate din perspectiva reglementărilor de concurență aplicabile la nivel european.
Deși acest document nu are forță de lege (respectiv nu este obligatoriu de respectat de autoritățile de concurență din Statele Membre), în practică, astfel de documente sunt mereu utilizate de către aceste autorități atunci când analizează cazuri de concurență, respectiv sunt citate în cadrul deciziilor de sancționare.
Scopul acestei politici de concurență este menționat de către Comisie chiar în cuprinsul documentului: el este menit să prezinte cum ar trebui să fie tratate acordurile / clauzele de tip non-poach, precum și acordurile de stabilire a salariilor de către autoritățile de concurență din UE, cu scopul de a avea o practică unitară și uniformă la nivelul tuturor Statelor Membre.
În cadrul acestui document, Comisia Europeană stabilește în mod expres faptul că restricțiile de tip „non-poach” și de fixare a nivelului salarial între concurenți ar trebui să fie considerate drept restricții de concurență de obiect – adică fără ca autoritățile de concurență să mai fie obligate să probeze eventuale efecte anticoncurențiale în piață. Astfel, simpla existență a unor astfel de acorduri ar putea conduce la sancționarea societăților implicate, fără ca aceste practici sa fie și efectiv implementate în practică (i.e. nu e necesar să fi existat și o solicitare de angajare respinsă).
Pentru claritate, în domeniul dreptului concurenței prin „acord” se înțelege orice fel de înțelegere, chiar și cele informale de tipul gentleman’s agreement. Prin urmare, pentru a aplica sancțiuni, este suficient ca autoritățile de concurență să identifice un email (chiar și intern prin care se minutează o discuție fizică), o corespondență pe WhatsApp / Telegram / SMS, notițe pe agendele de birou și/sau orice fel de mijloc de probă care ar putea dovedi o înțelegere de tip non-poach între reprezentanții societăților implicate. Nu este nevoie să existe, deci, un contract formal / semnat între părțile implicate la o posibilă înțelegere de tip „non-poach”.
Comisia Europeană menționează că există diferite tipuri de acorduri de tip „non-poach”: (i) în acordurile de tip „fără angajare”, angajatorii sunt de acord să nu angajeze activ sau pasiv angajați ai altor părți la acord; (ii) în acordurile de tip „non-solicitare” (numite și „no-cold-calling”), angajatorii sunt de acord doar să nu abordeze în mod activ angajații altui angajator cu o oportunitate de angajare, în vreme ce dacă angajații vor vrea de bună-voie să vină către un angajator parte la acord, acesta îl poate angaja. De asemenea, acordurile de tip „non-poach” pot acoperi o întreagă industrie / un întreg sector sau pot implica doar câteva părți / societăți care fac parte dintr-un anumit sector / industrie; acordurile de tip „non-poach” pot fi bilaterale sau multilaterale, unidirecționale sau bidirecționale, adică leagă doar una dintre părțile participante sau este reciproc.
În opinia Comisiei Europene, aceste distincții menționate mai sus nu au influență asupra concluziei că astfel de acorduri pot fi restricții de concurență grave, de obiect.
În ceea ce privește acordurile de stabilire a salariilor, angajatorii sunt de acord să stabilească salariile sau alte tipuri de compensații sau beneficii. Comisia stabilește același regim de sancționare și pentru aceste tipuri de acorduri între societăți concurente (reprezentând încălcări de obiect, care prin natura lor sunt considerate ca având efecte negative asupra concurenței). Comisia menționează, astfel, că principalele efecte negative constau în reducerea dinamismul pieței muncii, cu efecte negative rezultate asupra remunerației angajaților, a productivității societăților și a inovației.
În final, menționăm că acorduri de tip „non-poach” pot fi considerate de către autoritățile de concurență drept legitime și permise doar atunci când sunt accesorii unei colaborări / acord între concurenți care are afecte pozitive asupra concurenței. Efectele pozitive / pro-competitive pot fi luate în considerare dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ cele 4 condiții enumerate mai jos:
- Acordul de „non-poach” trebuie să contribuie la îmbunătățirea producția sau distribuția de bunuri sau contribuția la promovarea progresului tehnic sau economic.
- Consumatorii trebuie să primească o parte echitabilă din beneficii menționate la punctul de mai sus (i.e. să se demonstreze că prin implementarea unor acorduri de tip „non-poach” consumatorii beneficiază, de exemplu, de prețuri mai mici sau de o varietate mai mare a produselor / serviciilor sau de o calitate mai bună a acestora).
- Restricțiile / acordurile de tip „non-poach” trebuie să fie indispensabile atingerea obiectivelor de mai sus (adică aceste obiective să nu se fi putut atinge într-o altă manieră).
- Acordul de „non-poach” nu trebuie să permită părților implicate posibilitatea eliminării concurenței sau a unei părți substanțiale din aceasta (adică, spre exemplu, să nu se elimine din piață alți jucători ca urmare a lipsei de angajați).
Menționăm că, de regulă, îndeplinirea condițiilor de mai sus este destul de dificilă în practică, fiind necesare analize economice complexe care să arate, în mod exact și fără dubii, beneficiile economice și/sau diverse scenarii contrafactuale.
Chiar și Comisia menționează în cadrul politicii faptul că e dificil de argumentat că un acord de stabilire a salariilor poate avea efecte pro-competitive. În schimb, acordurile de „non-poach” ar putea avea efecte pro-concurențiale doar dacă nu ar avea afect de blocare a investițiilor. Stabilirea salariilor și clauzele de tip „non-poach” între concurenți, mai degrabă, tind să scadă artificial salariile. Astfel că, s-ar putea pune întrebarea dacă salariile mai mici ar putea duce la prețuri mai mici. Cu toate acestea, Comisia clarifică faptul că economiile de costuri care rezultă din simpla exercitare a puterii de piață nu pot fi luate în considerare ca sursă a posibilelor efecte pro-competitive. În orice caz, Comisia consideră că există căi mai puțin restrictive pentru a atinge beneficiile economice amintite.
Suplimentar, în conformitate cu legislația UE în domeniul concurenței, un acord de tip „non-poach” pe piața muncii între concurenți ar fi permis și dacă ar putea fi considerat ca fiind o așa numită „restricție auxiliară” a unui alt acord principal. S-ar putea considera astfel doar dacă un acord de non-poach: (i) este direct legat de un acord de colaborare legitim (inclusiv din perspectiva regulilor de concurență), (ii) este necesar în mod obiectiv pentru implementarea acordului de colaborare în cadrul cărui se introduc astfel de clauze de tip „non-poach” ; și (iii) este proporțional cu obiectivele pe care le urmărește. Comisia Europeană oferă în cadrul politicii publicate îndrumări detaliate cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un acord de tip „non-poach” pentru a putea fi exclus de la aplicarea de sancțiuni pe acest considerent.
Articol de opinie de Patricia Avramescu – Senior Associate, GNP – Guia Naghi si Partenerii, și Otilia Vilcu – Partener, Coordonatorul practicii de concurență, GNP – Guia Naghi si Partenerii.