Banca Națională a României (BNR) afirmă că achiziția de icre negre, despre care Economedia a scris aici, reprezintă mai puțin de 7% dintr-o achiziție totală de produse din pește, iar cei care vor consuma aceste produse le vor plăti.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Achiziţia în cauză este, în fapt, o procedură în derulare prin licitaţie deschisă, în deplină conformitate cu Legea 98/2016 privind achiziţiile publice. Cantitatea de produse solicitată reprezintă necesarul estimat pe 12 luni, fiind destinată unui număr mare de persoane şi de activităţi. Accentul pus pe achiziţia de icre negre este nefiresc, deoarece acest produs reprezintă mai puţin de 7 la sută din valoarea maximă prevăzută în procedura de achiziţie de peşte şi produse din peşte. Menţionăm că achiziţia de icre negre este destinată reuniunilor pe teme profesionale la care Banca Naţională este co-organizatoare împreună cu instituţii şi organisme economico-financiare interne şi internaţionale, acestea plătind produsele consumate. BNR asigură pentru salariaţii săi posibilitatea de a lua masa, contra cost, în puncte de alimentaţie cu circuit închis, de tip cantină-restaurant, atât la sediul central, cât şi la centrele de pregătire profesională şi activitate socială din Bucureşti, Sinaia şi Păltiniş”, arată instituția.

Economedia a scris, anterior, că Banca Națională a României a scos la licitație în SICAP un contract cu o valoare maximală de 4,21 milioane lei pentru achiziția de pește proaspăt și congelat, fructe de mare și preparate din pește pentru restaurantele sale cu circuit închis din sediul central, Cumpătu Sinaia și Păltiniș. Cei mai mulți bani sunt alocați restaurantului-cantină de la sediul central din București, 3,1 milioane lei. În departajarea ofertelor, BNR pune punctaj suplimentar pentru livrarea de produse ecologice.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Contractul se întinde pe doi ani și este finanțat din bugetul propriu. Depunerea ofertelor are termenul limită pe 24 mai.