Cererea de sisteme de panouri fotovoltaice continuă să crească accelerat, iar capacitatea solicitată se dublează și ea, astfel că soluțiile de stocare sunt singurele viabile în perioade de consum de vârf, afirmă e-acumulatori.
Astfel, a existat o creștere de aproape 30% pentru cererea de sisteme de panouri fotovoltaice în primele 6 luni ale acestui an, raportat la aceeași perioadă din 2023. Proprietarii de locuințe continuă să fie interesați de statutul de prosumator, în contextul în care prețul energiei se menține ridicat, în timp ce investiția într-un sistem fotovoltaic a scăzut considerabil.
„Așteptăm cu mare interes programele de finanțare pentru capacitățile de stocare și de producție atât de necesare pentru persoane fizice, dar și juridice. Prețurile pentru sistemele fotovoltaice, atât conectate la rețea, cât și independente, sunt la un nivel foarte avantajos. Iar reducerea facturilor de energie și independența energetică sunt singurele soluții pe care le avem la îndemână în acest context climatic”, a declarat Dan Tudose, specialist în soluții de energie regenerabilă și fondatorul e-acumulatori.ro..
Totodată, crește numărul solicitărilor pentru sisteme cu capacități superioare, ceea ce înseamnă că producția individuală se va majora și mai mult. „Dacă înainte standardul era pentru sisteme de 5 kW, acum primim din ce în ce mai multe solicitări pentru sisteme de până la 10 kW, deci cu o putere dublă”, a precizat reprezentantul e-acumulatori.ro.
Potrivit lui, soluțiile de stocare a energiei sunt singurele viabile în perioade de consum de vârf.
Bateriile pentru stocarea energiei electrice produse din surse regenerabile sunt deja o necesitate, spune el, care afirmă că autoritățile trebuie să urgenteze adoptarea Legii privind aprobarea OUG nr. 32/2004, care instituie obligativitatea instalării de baterii de stocare de către prosumatorii actuali și viitori. În prezent, legea a fost retrimisă spre reexaminare în Parlament.
„Este o lege bună, dar trebuie să vină cu măsuri de sprijin în special pentru cei care au instalat deja sisteme fotovoltaice. Bateriile sunt destul de scumpe și reprezintă investiții care nu au fost luate în considerare, inițial, de prosumatori. Sperăm ca aceasta să intre în vigoare cât mai curând și să fie avantajoasă pentru toate părțile implicate – prosumatori, statul român și furnizorii de sisteme”, a precizat Dan Tudose.
Compania susține că prețurile soluțiilor de stocare a energiei sunt cuprinse între 170 și 350 euro/ kWh, la care se adaugă echipamentele auxiliare de tip invertor/ încărcător cu monitorizare permanentă pentru o durată de utilizare prelungită și optimizări în funcționare.