UPDATE Ministerul Muncii: Pensiile pentru luna mai se plătesc până pe 30 aprilie

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Update: Guvernul a decis, joi, că pensiile aferente lunii mai se plătesc înaintea sărbătorilor pascale, iar Casa Naţională de Pensii Publice va vira banii până în 30 aprilie către Poşta Română şi bănci. Valoarea totală a pensiilor se ridică la 9.331.399 mii de lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii.

„La solicitarea premierului Marcel Ciolacu, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern şi un Memorandum pentru ca plata pensiilor să poată fi făcută înaintea sărbătorilor pascale. Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024”, anunţă, joi, Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) urmează să vireze până în 30 aprilie sumele necesare către Poşta Română şi băncile comerciale cu care are încheiate convenţii pentru plata acestor drepturi.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

„Devansarea plăţii pensiilor înainte de sărbătorile de Paşte presupune un efort susţinut pentru care vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi, colegilor din minister, Casei Naţionale de Pensii Publice şi caselor teritoriale de pensii, băncilor comerciale cu care CNPP are încheiate convenţii şi, nu în ultimul rând, reprezentanţilor Poştei Române, care vor face eforturi pentru ca aceste drepturi să ajungă cât mai repede la pensionari”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura – Oprescu, citată în comunicatul de presă.

Potrivit documentului citat, pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, va fi virată către Compania Naţională Poşta Română SA suma de 1.961.165 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 339.359 mii lei din bugetul de stat, iar către băncile comerciale suma de 6.346.977 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 683.898 mii lei din bugetul de stat.

Suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor se ridică la 9.331.399 mii de lei.

Premierul Marcel Colacu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că se adoptă hotărârea de care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României.

Știrea inițială: Premierul Marcel Ciolacu, a declarat, la începutul ședinței de Guvern, că se va adopta Hotărârea de Guvern care va permite plata pensiilor înainte de sărbătorile de Paște. În mod normal, pensionarii care încasează pensia pe card o primeau în jurul datei de 12 a fiecărui luni.

„Adoptăm azi Hotărârea de Guvern care ne permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paște. Este un gest firesc de respect față de seniorii români. Știu că va fi multă muncă, dar cred ca toți cei implicați care au un părinte, bunică sau unchi își dau seama cât de mult contează mai ales înaintea celei mai mari sărbători creștinești”, a declarat Ciolacu la începutul ședintei de Guvern.

Circa 2,4 milioane de pensii vor fi plătite prin cont bancar și tot atâtea prin poștă.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune devansarea plăților cu pensii și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special în valoare totală de 9.331.399.000 lei”, se arată în proiect.
Prin prezentul act normativ se propune:
-Devansarea tranșelor II și III aferente plăților lunii mai 2024 în valoare de 2.300.524.000 lei, pentru pensii și pentru alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, efectuate de către C.N. Poșta Română S.A, în luna aprilie 2024, astfel:
– Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, aprobat prin Legea nr. 422/2023 suma de 1.961.165.000 lei;
-Pentru bugetul de stat pe anul 2024, aprobat prin Legea nr. 421/2023 suma de339.359.000 lei;
-Devansarea plăților aferente lunii mai 2024, prin băncile comerciale, pentru pensii și pentru alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, în valoare de 7.030.875.000 lei, efectuate în luna aprilie 2024, astfel:
-Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, aprobat prin Legea nr. 422/2023 suma de 6.346.977.000 lei;
-Pentru bugetul de stat pe anul 2024, aprobat prin Legea nr. 421/2023 suma de 683.898.000 lei.

Amintim că premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, marți, la începutul ședinței de Guvern, să facă demersurile necesare pentru ca toate pensiile ssă fie plătite înainte de Paști.

Paștele ortodox esste sărbătorit în acest an pe 5 mai, astfel că perioada 3 – 6 mai este liberă potrivit Codului Muncii. De asemenea, ziua de 1 Mai este liberă, iar pentru 2 mai Guvernul a făcut „punte” pentru bugetari. Și unele companii private au acordat zi liberă pe 2 mai.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.