Sursă Pixabay
În 2022 primele pagini ale presei s-au umplut de știri panicarde despre o penurie alimentară globală provocată de invazia Rusiei în Ucraina. Prețul grâului a explodat la valori-record, în condițiile în care Rusia îi impusese Ucrainei o blocadă asupra exportului de cereale prin Marea Neagră, scrie publicația specializat în politicile UE Euractiv, citat de Rador.
Politicienii și lobby-ul agroalimentar au exploatat acea situație pentru a justifica un atac susținut contra planului UE de a reduce utilizarea pesticidelor, pretinzând că e necesară menținerea nivelului de folosire a chimicalelor pentru a se asigura securitatea alimentară.
Acum, un an mai târziu, a ieșit la lumină o cu totul altă poveste. Agricultorii din Polonia, România și Bulgaria au pornit la război contra unui excedent de cereale ucrainene care le-a fost lăsat în pragul ușii. Ministrul polonez al agriculturii, Henryk Kowalczyk, a fost forțat săptămâna trecută să demisioneze din cauza chestiunii, iar agricultorii polonezi au fost puși în situația de a protesta cu ocazia primei vizite oficiale efectuate la Varșovia de președintele Zelenski după pornirea războiului.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Acești agricultori au motive întemeiate să se simtă nedreptățiți. O mare parte a recoltei ucrainene a fost redirecționată spre calea ferată, iar toate taxele vamale și cotele de import ale UE au fost suspendate pentru ca cerealele să nu rămână blocate și să nu fie astfel irosite. Un aflux fără precedent de grâu ucrainean, totalizând 1,17 miliarde de euro, a traversat granițele în statele UE vecine, forțând scăderea prețurilor locale și lăsând producția multor agricultori să zacă în silozuri.
Ideea inițială era ca acele cereale doar să tranziteze respectivele țări, în drumul lor spre piețele internaționale. În schimb, o mare parte din ele au rămas pe loc, ocupând spațiu în silozuri și pătrunzând pe piața locală, din cauza capacității insuficiente de transport și a unor probleme cu infrastructura feroviară. Diminuarea cererii în țările nord-africane, care fuseseră obligate să-și reducă importurile alimentare din cauza dificultăților economice provocate de creșterea dobânzilor a contribuit și ea.
Așadar, ne confruntăm cu o producție alimentară prea mică sau prea mare? Răspunsul este nici cu una, nici cu alta. Excesul de cereale de pe piețele Poloniei, României și Bulgariei demonstrează că actuala criză a prețurilor alimentare nu este și nu a fost nicicând provocată de vreo penurie de hrană. A fost provocată exclusiv de problemele de distribuție și de piețele disfuncționale.
Acum agricultorii polonezi au de suferit, dat fiind că veniturile li se prăbușesc. Însă disfuncția piețelor alimentare e un fenomen global. Agricultorii din numeroase țări din Sudul Global au fost subminați și ei într-un mod similar, vreme de decenii, prin exportul de produse cu prețuri de dumping pe piețele lor de către țări occidentale care-și subvenționează atât producția cât și exportul de alimente.
Multe dintre acele țări au ajuns să fie dependente de importurile alimentare, fapt care le-a făcut să fie deosebit de vulnerabile la perturbările pieței globale. Aceleași țări se luptă acum cu creșterea facturilor pentru importul de alimente și cu umflarea datoriilor scadente, fiind amenințate de noi valuri de foamete, în ciuda faptului că în Europa există un excedent de cereale.
Aceste finalități sunt produsul unui sistem industrial alimentar în curs de a eșua care acordă prioritate supraproducției câtorva alimente de bază ușor de vândut, destinate unor lanțuri globale de aprovizionare de tip „just-in-time” [aprovizionarea se face pe loc, în funcție de cerere; stocul e eliminat pentru evitarea cheltuielilor suplimentare – n.trad.]. Iar acest sistem încurajează monopolizarea pieței de către numai o mână de companii agroalimentare – așa cum sunt giganții cerealelor care au realizat în ultimul an profituri-record, în vreme ce pe piețele alimentare domnea debandada.
Este un ansamblu care eșuează sistematic să aducă hrana acolo unde este nevoie de ea, să prevină răspândirea foametei și să le asigure fermierilor mijloace de trai stabile.
Mai mult chiar, sistemele alimentare construite pe baza acestor straturi de concentrare [neclar în original; probabil monopoluri – n.trad.] nu sunt numai extrem de vulnerabile la șocuri precum războaie, schimbarea climei și instabilitate financiară. Ele sunt de asemenea predispuse la cicluri de tip explozie-colaps care duc în mod uzual la blocaje, excedente și volatilitate care îi afectează deopotrivă pe fermieri și consumatori, pe tot cuprinsul lumii.
Pe termen imediat, agricultorii afectați din regiunile estice merită compensații. Banii pentru compensații pot fi obținuți din impozitarea veniturilor-pleașcă realizate de cei patru giganți ai cerealelor [Archer-Daniels-Midland Company, Bunge, Cargill și Louis Dreyfus; controlează împreună 70-90% din comerțul mondial cu cereale – n.trad.], care au înregistrat profituri-record de pe urma exploziei prețurilor alimentare.
Trebuie să fie depuse mai multe eforturi pentru a ne asigura că cerealele pot pleca din Ucraina, dar și din România, Polonia și Bulgaria – și că ajung acolo unde e nevoie de ele, adică în regiuni cu o insecuritate alimentară extrem de ridicată. Aceste cereale nu ar trebui nici să fie introduse la preț de dumping pe piețele locale, dar nici să fie date la porci și vaci.
Însă a venit totodată vremea ca decidenții să conștientizeze că actualul sistem alimentar industrial nu e capabil să asigure nici o securitate alimentară adaptabilă și nici stabilitatea financiară a fermierilor. Simplul fapt de a produce tot mai mult, de a exploata resursele naturale pentru a smulge o recoltă mai mare în numele „securității alimentare”, este o rețetă pentru persistența haosului. Decidenții trebuie să pună capăt cursei scăderii costurilor de producție [„race to the bottom”; legislație mai laxă sau/și relaxare fiscală – n.trad.] și să înceteze să-i mai învrăjbească pe agricultori.
Da, de comerț echitabil vom avea nevoie întotdeauna. Dar sistemul nostru alimentar trebuie să fie transformat complet și diversificat, astfel încât să devină mult mai adaptabil la șocuri – și mai puțin predispus la nocivele cicluri explozie-colaps, la bule speculative și la dumping.
Fermierii trebuie să fie capabili să producă o diversitate mult mai mare de alimente, destinate în mai mare măsură piețelor locale și regionale.