Europa emergentă iese într-un final din banca de dezvoltare „opacă” a Rusiei. Cehia, Polonia și Slovacia au finalizat retragerea, România va ieși în iunie, iar Bulgaria până în august

Banca Internațională de Investiții Sursa foto: iib.int

Ungaria a fost forțată să iasă dintr-o bancă de dezvoltare controlată de Rusia, despre care SUA au sugerat că „deschide ușa pentru activitățile de influență malignă ale Kremlinului în Europa Centrală și în Balcanii de Vest”. La mai puțin de 24 de ore după ce Statele Unite au impus sancțiuni împotriva principalilor oficiali ai Băncii Internaționale de Investiții (IIB), controlată de Rusia, dar cu sediul la Budapesta, Ungaria a confirmat la 13 aprilie că va renunța la participarea sa la această bancă, punând sub semnul întrebării viitorul instituției, scrie Emerging Europe.

„Guvernul Ungariei a decis că sancțiunile americane au făcut ca operațiunile Băncii Internaționale de Investiții să fie lipsite de sens; prin urmare, își recheamă delegații de stat și se retrage din instituția financiară internațională”, a precizat Ministerul Dezvoltării Economice din Ungaria într-o declarație.

Ungaria, care a făcut în mod constant presiuni împotriva impunerii de sancțiuni împotriva Rusiei și al cărei ministru de externe, Péter Szijjártó, s-a aflat la Moscova în această săptămână, a ripostat inițial împotriva anunțului privind sancțiunile, dar se pare că a ajuns rapid la concluzia că participarea sa nu mai era sustenabilă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cu o zi înainte, SUA au impus sancțiuni împotriva a doi cetățeni ruși, Nikolay Kosov și Georgy Potapov, și a lui Imre Laszlóczki, fost ambasador al Ungariei în Kazahstan și Azerbaidjan.

Kosov este fostul președinte al IIB, în timp ce Potapov și Laszloczki fac parte din consiliul de administrație al IIB.

Într-o declarație, Biroul de control al activelor străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a declarat: „Prezența IIB la Budapesta permite Rusiei să își sporească prezența serviciilor de informații în Europa, deschide ușa pentru activitățile de influență malignă ale Kremlinului în Europa Centrală și în Balcanii de Vest și ar putea servi drept mecanism pentru corupție și finanțare ilicită, inclusiv pentru încălcări ale sancțiunilor”.

„Guvernul Rusiei este pregătit să aloce resurse suplimentare, inclusiv garanții și subvenții din partea guvernului Rusiei, pentru a salva banca de la un default iminent”.

OFAC a adăugat că directorii IIB „s-au coordonat cu oficiali din Federația Rusă în ceea ce privește afacerile IIB chiar și după continuarea invaziei Rusiei în Ucraina în februarie 2022”.

Între timp, ambasadorul SUA în Ungaria, David Pressman, a declarat într-o conferință de presă la Budapesta, la scurt timp după anunțul OFAC, că prezența continuă a ceea ce el a numit o „platformă opacă a Kremlinului” în inima Ungariei, „amenință securitatea și suveranitatea poporului maghiar, a vecinilor săi europeni și a aliaților săi din NATO”.

„Prin acest anunț, Statele Unite demonstrează că vor lua măsuri ca răspuns la alegerile Ungariei și pentru a limita accesul Rusiei și al persoanelor rusești sancționate la sistemul financiar internațional”, a adăugat Pressman.

Retragerea Europei emergente

Pressman a mai adăugat că SUA și-au exprimat îngrijorarea cu privire la prezența băncii, dar că, spre deosebire de alți aliați din NATO, guvernul premierului Viktor Orbán a respins îngrijorările sale și a rămas angajat să găzduiască IIB. Imediat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, alte state membre ale Uniunii Europene și NATO care dețineau participații la bancă – Bulgaria, Cehia, România și Slovacia – au declarat că vor pune capăt participării lor.

Cehia, Polonia și Slovacia și-au finalizat deja retragerea, în timp ce România va ieși în iunie (după cum a scris și Economedia AICI), iar Bulgaria până în august. Potrivit site-ului băncii, la sfârșitul lunii ianuarie, Ungaria deținea la IIB o participație de 25,27%, a doua cea mai mare participație după Rusia, cu 45,44%. Cuba, Mongolia și Vietnam sunt ceilalți acționari ai băncii.

Înființată în 1970 cu obiectivul de a promova comerțul și cooperarea economică în cadrul Consiliului Sovietic pentru Asistență Economică Mutuală, la începutul acestui an s-a raportat pe larg că banca și-a folosit aproape toate rezervele de lichidități după ce a fost afectată de sancțiunile UE.

În 2019, Ungaria a adoptat o lege care să permită IIB să își mute sediul la Budapesta. Legislația a acordat privilegii și imunități în conformitate cu statutul său de bancă internațională de dezvoltare bazată pe tratat, inclusiv statut diplomatic (și imunitate) pentru personalul său.

În februarie, Gergely Gulyás, ministrul din cadrul biroului prim-ministrului Ungariei, a recunoscut că banca se află într-o „situație extrem de dificilă”.

„Ne place sau nu”

În timpul vizitei sale la Moscova, la 11 aprilie, Szijjártó a semnat noi acorduri pentru a-i asigura accesul continuu la energia rusă, asigurând înțelegeri pentru extinderea fluxurilor de gaz din Rusia și a reînnoit un acord de finanțare pentru centrala sa nucleară.

„Atâta timp cât problema aprovizionării cu energie este o problemă fizică și nu una politică sau ideologică, Rusia și cooperarea cu Rusia vor rămâne cruciale pentru securitatea energetică a Ungariei, fie că ne place sau nu”, a declarat Szijjarto.

Rosatom, compania rusă de stat din domeniul energiei nucleare, este una dintre puținele companii rusești care încă operează în UE, ferită – până în prezent – de sancțiuni directe, deși unele entități asociate cu firma au fost sancționate de SUA la 12 aprilie.

Potrivit Asociației Nucleare Mondiale, energia nucleară reprezintă în prezent aproape jumătate din producția de electricitate din Ungaria. În august 2022, Ungaria a eliberat Rosatom o autorizație pentru construirea a două noi reactoare la centrala sa nucleară de la Paks.

Oficialii ucraineni îndeamnă UE să includă Rosatom pe lista sa de sancțiuni de aproape un an, mai ales după ce compania a fost incriminată în confiscarea de către Rusia a centralei nucleare din Zaporizhzhia.

În urma unei vizite la Kiev la începutul lunii aprilie, ministrul german al economiei, Robert Habeck, a îndemnat UE să impună sancțiuni asupra combustibilului nuclear rusesc, „chiar dacă acest lucru înseamnă o schimbare pentru țările care încă echipează centralele nucleare cu uraniu rusesc”.

Orbán a amenințat în mod constant că se va opune prin veto oricărei sancțiuni impuse de UE asupra Rosatom. Este puțin probabil ca poziția sa să se domolească, având în vedere ceea ce Ungaria va considera ca fiind retragerea sa forțată din BII.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.