Explicațiile Consiliul Fiscal despre rectificarea bugetară. “Lecția” instituției conduse de Daniel Dăianu după justificările guvernanților: “Este hazardată afirmația că deficitele se explică prin investiții și că ar fi sustenabile”

deficit Foto: Dreamstime

România are unul dintre cele mai înalte deficite bugetare din UE, iar faptul că și alte 7 țări au intrat sub incidența procedurii de dezechilibru excesiv nu trebuie să fie un confort pentru autoritățile noastre, arată Consiliul Fiscal, într-o opinie cu privire la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe anul 2024. “Este hazardată afirmația că deficitele se explică prin investiții și că ar fi sustenabile”, mai arată instituția condusă de economistul Daniel Dăianu, după câteva zile în care reprezentanții guvernului au încercat să explice, în câteva rânduri, că în România deficitul se justifică prin investiții.

Guvernul adoptă luni rectificarea bugetară care duce deficitul bugetar la 6,9% din Produsul Intern Brut și revizuiește în jos creșterea economică, la 2,8% din PIB, de la 3,4% anterior. Premierul Marcel Ciolacu spune însă că este vorba despre o rectificare bugetară pozitivă, deoarece sunt alocate „resurse suplimentare pentru toate marile proiecte de investiții ale statului”. 

Analiza CF arată că “România suferă de sindromul „deficitelor gemene”, cu dezechilibre externe (de balanță comercială și de cont curent) mari, cu finanțare considerabilă prin împrumuturi externe. România are cel mai mare deficit de cont curent ca pondere în PIB între țările din Centrul și Estul Europei și nici nu este în zona euro, ceea ce implică risc valutar”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Este hazardată afirmația că deficitele se explică prin investiții și că ar fi sustenabile; efectele
investițiilor depind de compoziție, de măsura în care se dezvoltă producția de bunuri exportabile și ce pot înlocui importuri (așa numite tradables). În plus, mare parte din resursele europene se văd în bugetul public atât pe partea de cheltuieli, cât și la venituri. Raportul Draghi subliniază nevoia de investiții de calitate în UE, orientate către viitor”, mai arată analiza.

Reprezentanții Consiliului Fiscal consideră că un plan bugetar-structural pe 7 ani are sens, date fiind dimensiunea deficitului și impactul reformelor structurale. “Corecția nu se poate realiza în mod covârșitor prin reduceri de cheltuieli; este nevoie de o creștere importantă a veniturilor bugetare (fiscale), inclusiv prin modificări în regimul fiscal, de reducerea drastică a decalajului la colectarea TVA,
extinderea bazei de impozitare, combaterea evaziunii fiscale și a optimizărilor fiscale”.

CF amintește că a menționat frecvent că România are printre cele mai joase venituri fiscale (inclusiv
contribuții) din UE – în jur de 26-27% din PIB. Este un nivel complet inadecvat având în vedere presiunile tot mai mari asupra bugetului ce derivă din efecte ale schimbărilor climatice (vezi și inundațiile din acest an), nevoia de a investi mai mult în educație și sănătate, apărare, infrastructuri fizice, și de a crea spațiu fiscal.

Specialiștii mai avertizează că “Piețele financiare pot „îngheța” din nou, din varii motive, iar țările care sunt prinse pe picior greșit (deficite mari) plătesc scump. România a mai trecut printr-un episod amar ca
urmare a efectelor crizei financiare din 2008-2009”.

Creșterea economică din România nu este robustă întrucât se bizuie pe dezechilibre mari,
interne și externe, mai arată opinia CF.

Proiectul rectificării bugetare prevede o majorare nominală amplă, atât a veniturilor bugetare, cât și a cheltuielilor bugetare. Nivelul estimat al deficitului BGC este de 6,94%, cu circa 1,94 pp mai mare decât ținta din proiectul de buget.

Pe baza noilor date, CF evaluează că deficitul bugetar cash va fi în jur de 8% din PIB în 2024, fiind în linie cu analiza din raportul său anual.

“Având în vedere negocierile Guvernului cu Comisia Europeană privind planul bugetar structural al României, în contextul noului cadru de guvernanță economică din Uniunea Europeană, nu este exclus ca unele cheltuieli să fie diminuate mai mult și să consemnăm un deficit sensibil sub 8% din PIB. Pe de altă parte, o subestimare a riscurilor generate de cheltuieli în creștere rapidă poate conduce la un deficit semnificativ peste 8% din PIB”, conform opiniei CF.

Specialiștii spun că Guvernul ar trebui să încerce să țină sub control strict cheltuielile în restul anului. Ca și în alți ani, amânarea unor plăți nu rezolvă problemele structurale ale bugetului public.

Potrivit rectificării bugetare, cheltuielile de investiții totale, din surse interne și externe, sunt estimate la 6,8% din PIB. În structură, investițiile finanțate din resurse interne sunt de 40,9% (față de 31,2% în proiectul de buget inițial), în timp ce investițiile finanțate din  fonduri europene sunt de 59,1%.

CF vorbește și despre probleme în atragerea și absorbția fondurilor europene.

Absorbția de fonduri europene în primele 8 luni din anul 2024 s-a limitat la rambursări
însumând circa 2,5 mld. euro din CFM 2014-2020 (beneficiind de Regula N+3). “În cazul CFM
2021-2027, rata de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune era zero la nivelul lunii
august 2024, iar în privința PNRR, cererea de plată nr. 3 depusă în decembrie 2023, în valoare de circa 2 mld. euro, se găsește încă în curs de evaluare de către CE. Aceasta relevă slăbiciuni instituționale în atragerea și absorbția fondurilor europene”, conform CF.

România riscă să capete o dependență de fondurile europene ce se poate dovedi periculoasă. Aceasta și pentru că PNRR are o viață limitată (până în august 2026), iar fondurile structurale și de coeziune vor intra într-o altă logică de alocare. În plus, PIB pe locuitor al României va ajunge la un nivel care nu o va mai îndreptăți să primească fonduri nete de amploarea ultimului deceniu (ca procent din PIB)”, arată analiza.

Analiza proiectului de rectificare pornește de la construcția bugetară inițială, care avea o țintă de
deficit de 5,00% din PIB, potrivit metodologiei cash. În opinia sa asupra proiectului de buget, pe
baza cadrului macroeconomic proiectat la acel moment și a unei abordări prudente a veniturilor
și cheltuielilor, CF a evaluat deficitul bugetar cash în jurul valorii de 6,4%. Pe baza informațiilor de
care a dispus, CF a identificat o supradimensionare a veniturilor bugetare cu circa 19 mld. lei și un
necesar de alocări suplimentare la nivelul cheltuielilor cu bunuri și servicii și cu asistența socială
în cuantum de circa 4,5 mld. lei. CF a subliniat că nu este prudentă includerea ex-ante în
construcția bugetară a unor venituri ipotetice având drept sursă creșterea eficienței
colectării/reducerea evaziunii fiscale/digitalizarea ANAF. De asemenea, având în vedere majorările discreționare de salarii din sistemul public, acordate în 2023, incertitudinile privind impactul
recalculării pensiilor, cât și contextul electoral din 2024, CF a semnalat că există riscuri
suplimentare cu privire la cheltuielile de personal, cheltuielile cu dobânzile și cheltuielile de
asistență socială.

Analiza integrală poate fi citită AICI

 

 

 

 

Cum explică reprezentanții guvernului deficitul, vorbind despre investiții:

Premierul Marcel Ciolacu:

Guvernul adoptă rectificarea bugetară care duce deficitul la 6,9% din PIB. Premierul Marcel Ciolacu spune că este o rectificare pozitivă, pentru că 84% din deficit merge la investiții

 

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă că ultima execuţie bugetară, la data de 31 august, arată un nivel record al investiţiilor:

Ministrul Finanţelor se așteaptă ca rectificarea bugetară să fie aprobată luni / Boloş: Ultima execuţie bugetară, la data de 31 august, arată un nivel record al investiţiilor / Discutăm la sfârşitul lunii august de un deficit bugetar de 4,53% din PIB

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, spune că în ultimii 30 de ani nu există vreo țară membră UE care să nu fi depășit criteriul 3% deficit bugetar din PIB în cel puțin 2 ani:

Explicațiile Ministrului Investițiilor despre “push-ul investițional”, la o zi după publicarea proiectului de rectificare bugetară care arată majorarea deficitului. Câciu: “România se află printre puținele țări al căror deficit este realizat pe investiții”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: