Inflația afectează cele mai populare produse ale verii și în Franța: cârnați la grătar, o înghețată savurată pe plaja, o halbă de bere pe terasă – produsele favorite de vară, de care francezii vor dori, ca de obicei, să se bucure în timpul vacanțelor, sunt mai scumpe, scrie LeFigaro.fr. La alimente, creșterea anuală a prețurilor a ajuns la 5,7% în iunie, potrivit statisticilor. Le Figaro face un bilanț al impactului inflației asupra alimentelor și băuturilor vedete ale verii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Înghețata ar trebui să fie la fel de populară și anul acesta, în ciuda prețului mai mare. „La mare, ar trebui să fie rar să găsești un glob de înghețată artizanală la 2,5 euro. Mai degrabă vom fi la  3 euro ”, avertizează Bruno Aïm, președintele Confederației Naționale a Producătorilor de Înghețată din Franța (CNGF).

Majorarea se datorează în principal creșterii costului materiilor prime: „Zmeura a crescut cu 70% în ultimele luni, ouăle cu 60%. Cât despre stabilizatori, care dau textură înghețatei, o cumpăram între 15 și 18 euro kilogramul, pe când acum suntem între 45 și 55 euro kilogramul. Creșteri la care trebuie adăugate cele de energie electrică și gaze. Toți avem boilere, pentru a pasteuriza înghețata de sorbet”, explică Bruno Aïm, care spune că plătește în acest moment „cu 1000 de euro mai mult pe lună pentru electricitate”.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Aceeași tendință ascendentă se vede și în supermarketuri, pentru înghețata industrială. „Specialitățile congelate individuale” au crescut într-adevăr cu aproape 5% în iunie.

Vara este, desigur, sezonul grătarului. Cârnați, costiță, carne la grătar, – produsele de carne au suferit creșteri de preț. „Evoluțiile prețurilor se bazează pe inflație, deci între 4 și 7%”, spune un reprezentant al Confederației Franceze a măcelarilor și catering (CFBCT).

„Un cârnați care a costat 1,20 euro va costa 1,25 euro. Frigăruia de vită pe care o plătești cu 3 euro sau 3,50 euro, o vei plăti cu 10 cenți în plus. Pentru o coastă de vită, plătim cu un euro în plus”, ilustrează președintele organizației profesionale, Jean-François Guihard.

Soarele bate cu putere și vreți să vă potoliți setea cu o băutură pe terasă. Dacă sunteți mai degrabă o persoană ” soft “, așteptați-vă să plătiți mai mult pentru Coca-Cola. Băuturile Cola au crescut, într-adevăr, cu aproape zece eurocenți într-un an, între mai 2021 și mai 2022, potrivit INSEE (de la 3,32 la 3,41 euro). În ceea ce privește băuturile alcoolice, jumătatea de litru de bere lager a crescut cu 5% între mai 2021 și mai 2022, potrivit INSEE, pentru a fi afișată la 3,18 euro în medie.

Pe timp de caniculă, apa rămâne aliatul numărul unu. Dar și aceasta suferă de inflație. În supermarketuri, prețurile la apă au crescut cu 4,7% în iunie față de acumun an, potrivit datelor panelului IRI.