Începe, oficial, planul european de reducere a consumului de gaze aprobat de membrii UE în luna iulie. Un început fără o ordine anume, având în vedere că acordul neobligatoriu stabilește un obiectiv de reducere cu 15% a consumului din august până în martie, care devine obligatoriu în cazul în care Consiliul UE decretează stare de alertă energetică. Un acord, plin de excepții însă, Italia fiind nevoită să „se limiteze” la o reducere de 7%. Finalizarea acordului, cu votul contra al Ungariei și Poloniei, dar cu cvorumul majorității calificate atins în mare măsură, a avut loc vineri. Luni, regulamentul a fost publicat în Jurnalul European, iar acum este deja în vigoare, scrie La Repubblica, citată de Rador.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Între timp, țările au început deja să se miște. Spania a fost printre primele care au implementat măsuri de limitare a consumului, stabilind un plafon de temperatură vara pentru aparatele de aer condiționat (nu sub 27 de grade) și altul pentru încălzirea din timpul iernii iarna (nu mai mult de 19 grade), invitându-i pe funcționarii publici să nu mai poarte cravată, în timp ce magazinele vor trebui să stingă luminile la ora 22.00

În Franța, a fost adoptată interdicția de a menține ușile deschise în timp ce sistemele de aer condiționat sau de încălzire sunt active și obligația de a ține luminile magazinelor stinse pe timpul nopții. Însă ţara cea mai expusă crizei gazelor rămâne Germania, cu landurile care în prezent, din acest punct de vedere se gospodăresc individual. La sfârșitul lunii iulie, Hanovra a decis să elimine apa caldă din toate edificiile publice, inclusiv din sălile de sport și piscine. De asemenea, a oprit apa din fântâni și luminile de seară ale monumentelor publice, în timp ce din aprilie până în septembrie, va fi interzisă pornirea încălzirii.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Tema a fost abordată şi de șeful Agenției Federale Germane de Rețea Klaus Mueller: „Dacă toate țările europene ar economisi gazele, acest lucru ar putea stabiliza prețurile, sau chiar le-ar putea reduce, asigurându-se astfel o cantitate suficientă gaz pentru toată lumea atât în timpul toamnei, cât și în timpul iernii.”.