Linia de tren București – Giurgiu: PORR a ridicat primii piloni ai viaductului peste Argeș de la Grădiștea. Noul pod peste Argeș, lung de peste un kilometru, este cea mai dificilă etapă a contractului de aproape 100 de milioane de euro

Linia tren București Giurgiu Sursa : România Feroviară

Constructorul PORR (Austria) a ridicat primii piloni ai viaductului peste Argeș de la Grădiștea, cea mai dificilă lucrare din contractul de aproape 100 de milioane de euro pentru redeschiderea circulației feroviare pe linia directă București – Giurgiu.

Noul pod peste Argeș va avea o lungime totală de peste 1,1 kilometri și este zona unde constructorul mobilizează cele mai multe resurse, potrivit site-ului România Feroviară:

„Cea mai incredibilă transformare și evoluție a șantierului între Vidra și Comana este la Grădiștea, acolo unde PORR Construct a înălțat deja primele pile ale noului viaduct care va lega linia de cale ferată de noul pod peste răul Argeș, o imagine așteptată de mai bine de 15 ani de zile pe traseul celei mai vechi cai ferate de pe teritoriul Principatelor Române. Operațiunea de consolidare a malului stâng al râului Argeș continuă cu montarea unul zid de sprijin din beton armat care ajunge la +25m adâncime, este un proces de durată care necesită atenție, finețe și precizie pentru că de rezultatul lucrării depinde mult timp de acum încolo întreagă stabilitate geologică din perimetrul podului”.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Viaductul care se construieşte va avea o lungime totală de 1131 metri, cu o deschidere centrală de 145 de metri, a doua după cea a podului peste Dunăre de la Cernavodă. Autorizaţia de Construire pentru refacerea podului peste Argeş a fost emisă pe 24 august 2021, pentru ca două luni mai târziu să fie demolat podul prăbuşit la inundaţiile din 2005.

Odată redeschisă, linia de tren Bucureşti – Giurgiu va face parte din Proiectul Trenului Metropolitan Bucureşti, pentru comunităţile din sudul Capitalei şi arealul municipiului Giurgiu pentru navetişti dar va fi utilă şi pentru locuitorii din zona de Nord a Bulgariei care pot veni cu trenul la Aeroportul Otopeni (Aeroportul Otopeni are un trafic aerian dublu faţă de cel din Sofia).Contractul pentru Modernizarea Liniei Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Frontieră a fost semnat în decembrie 2020 pentru 472 milioane lei, iar durata de execuţie este de 24 de luni. Pentru redeschiderea liniei sunt prevăzute doar lucrări de reparaţii, nu şi dublare sau electrificare, acestea fiind incluse în etapa II-a a proiectului.

Construită în 4 ani şi închisă de 16 ani

Construită în timp record – 4 ani (1865- 1869) şi închisă din 2005, linia de tren Bucureşti – Giurgiu este „oglinda” sistemului feroviar din România şi a nepăsării care a marcat interesul statului pentru un transport eficient şi ecologic.

Proiectată în vremea lui Alexandru Ioan Cuza şi inaugurată de Principele Carol I, prima cale ferată din România acelor vremuri nu a fost suficient de importantă pentru cei 20 de miniştri ai care au condus „Transporturile” de la momentul prăbuşirii podului peste Argeş de la Grădiştea (august 2005, ministru era Gheorghe Dobre) şi până în decembrie 2020, la semnarea contractului cu PORR pentru refacerea liniei (ministru Lucian Bode).

Oficial, cauzele prăbuşirii Podului de la Grădiştea ar fi inundaţiile (a contat şi exploatarea extinsă la balastiere), iar marii câştigători care au profitat de această situaţie sunt patronii firmelor de microbuze, puţini călători utilizând trenurile care circulă deviat, cu ocol mare prin Videle. Între Gara de Nord şi Gara Giurgiu (74 km pe linia veche), dar 115 km cu ocol prin Videle, trenurile IR fac peste două ore, un bilet la clasa II-a costă 24 lei, în timp ce la trenurile Regio aproximativ 15 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: