Compania aeriană germană Lufthansa şi sindicatul Verdi au ajuns la un acord de majorare a salariilor pentru cei aproximativ 20.000 de angajaţi de la sol, în ideea de a evita noi greve care să conducă la anularea zborurilor, transmite platforma Bloomberg, citată de Agerpres. Cu toate acestea, este posibil ca zborurile Lufthansa să fie din nou perturbate dacă echipa managerială nu va ajunge la un acord cu sindicatul piloţilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acordul anunţat joi seara prevede că salariul angajaţilor de la sol va creşte cu cel puţin 325 de euro pe lună, urmând ca o majorare suplimentară de 2,5% să fie implementată în trei etape până la finele anului următor. Personalul care se ocupă de procedurile de check-in va beneficia de o majorare salarială cuprinsă între 13,6% şi 18,4%, ceea ce va ajuta personalul companiei aeriene să facă faţă creşterii facturilor la energie.

“Rezultatul include compensaţii pentru inflaţie şi majorări suplimentare ale salariilor reale. Pentru noi a fost important să ajungem la un echilibru adevărat pentru a-i proteja pe angajaţi în această situaţie economică dificilă”, a declarat negociatorul şef de la Verdi, Christine Behle.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Acordul cu personalul de la sol vine după ce luna trecută Lufthansa a decis să anuleze aproape toate zborurile pe care le avea programate în Germania, din cauza unei greve a personalului de la sol. Peste 130.000 de pasageri au fost afectaţi ca urmare a anulării a 678 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Frankfurt şi altor 345 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Munchen.

Cu toate acestea, este posibil ca zborurile Lufthansa să fie din nou perturbate dacă echipa managerială nu va ajunge la un acord cu sindicatul piloţilor. Membri acestui sindicat au votat deja în favoarea declanşării unei greve, dar nu au stabilit încă data. O grevă a piloţilor la cea mai mare companie aeriană europeană ar crea noi probleme în transportul aerian de pe continent, în condiţiile în care aeroporturile şi companiile aeriene au probleme în a face faţă creşterii explozive a numărului de călători comparativ cu încetinirea provocată de pandemie.