Marea Britanie a ieșit din recesiune

Londra Sursa foto: Pexels

Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Sunak înainte de alegeri, relatează Reuters şi AFP, conform News.ro.

Două trimestre consecutive de contracţie economică sunt în general considerate de economişti ca fiind definiţia unei aşa-numite recesiuni “tehnice”.

Oficiul Naţional de Statistică a anunţat vineri că produsul intern brut a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului, aceasta fiind cea mai mare creştere din trimestrul al patrulea din 2021, când crescuse cu 1,5%.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Creşterea din primul trimestru din 2024 a depăşit toate previziunile unui sondaj Reuters realizat în rândul a 39 de economişti, care indicau o expansiune de doar 0,4% a produsului intern brut în perioada ianuarie-martie, după ce PIB-ul se contractase cu 0,3% în ultimul trimestru din 2023.

Datele de vineri au fost salutate de premierul Rishi Sunak, deşi Partidul Laburist din opoziţie, care are un avans mare în sondajele de opinie, i-a acuzat pe Sunak şi pe ministrul de finanţe Jeremy Hunt că nu cunosc cu adevărat realitatea.

“Nu există nicio îndoială că au fost câţiva ani dificili, dar cifrele de creştere de astăzi sunt o dovadă că economia îşi revine pe deplin, pentru prima dată de la pandemie”, a declarat Hunt.

“Nu este cazul ca miniştrii conservatori să proclame victoria şi să le spună britanicilor că niciodată nu au avut o situaţie atât de bună”, a declarat în replică Rachel Reeves de la Partidul Laburist, care speră să îi succeadă lui Hunt în funcţia de ministru de finanţe.

Banca Angliei (BoE), care a menţinut joi rata dobânzilor la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani, prognozase, la rândul ei, o creştere trimestrială de 0,4% pentru primul trimestru al acestui an şi o creştere mai mică, de 0,2%, pentru al doilea trimestru.

BoE, care a majorat de 14 ori dobânda sa cheie între decembrie 2021 şi septembrie anul trecut pentru a combate inflaţia, a menţinut fără surpriză, joi, dobânda cheie la 5,25%. Dar banca centrală s-a declarat “optimistă” cu privire la scăderea inflaţiei, ceea ce ar trebui să îi permită să reducă ratele în lunile următoare, atenuând astfel o măsură ce apasă asupra finanţelor gospodăriilor şi întreprinderilor şi, prin urmare, asupra economiei. Joi, instituţia monetară şi-a majorat previziunile de creştere pentru Marea Britanie la 0,5% pentru întregul an 2024 şi la 1% în 2025.

Inflaţia din Marea Britanie a scăzut uşor în martie, la 3,2% în ritm anual, de la 3,4% în luna precedentă. Aceasta a încetinit semnificativ de la vârful de peste 11% atins la sfârşitul anului 2022, dar este încă peste ţinta de 2% stabilită de Banca Angliei. În timp ce “lucrurile sunt încă dificile pentru mulţi oameni”, economia britanică a trecut de o cotitură, a salutat vineri premierul Rishi Sunak într-o postare pe X.

Lira sterlină s-a întărit în raport cu dolarul american după publicarea cifrelor de vineri.

CE A ÎMBUNĂTĂŢIT SITUAŢIA ECONOMIEI

Pe bază lunară, economia a crescut cu 0,4% în martie, mai rapid decât creşterea de 0,1% prognozată de economişti într-un sondaj Reuters, reflectând forţa din comerţul cu amănuntul, transportul public, transportul rutier şi sănătatea – parţial datorită reducerii numărului de greve din sectorul public.

Producţia de automobile a avut, de asemenea, o performanţă bună, contrabalansată de slăbiciunea continuă din construcţii.

Datele de vineri au arătat, de asemenea, că PIB-ul din martie a fost cu 0,7% mai mare decât cel înregistrat cu un an mai devreme şi peste toate aşteptările economiştilor, care prognozau o creştere de 0,3%.

Cu toate acestea, Marea Britanie a avut în continuare una dintre cele mai lente recuperări de pe urma efectelor pandemiei de coronavirus.

La sfârşitul primului trimestru din 2024, economia ţării era cu doar 1,7% mai mare decât nivelul de la sfârşitul anului 2019, înainte de pandemie, doar Germania – din grupul ţărilor democratice cele mai bogate, G7 – stând mai prost.

“În pofida perspectivelor mai bune pe termen scurt, îmbunătăţirea creşterii PIB-ului pare să fie limitată de slăbiciunea continuă a creşterii productivităţii, precum şi de posibilităţile reduse de creştere a nivelului de ocupare a forţei de muncă”, a declarat Yael Selfin, economist-şef la KPMG UK. “Ne aşteptăm ca creşterea să continue pentru restul anului, susţinută de un context economic mai favorabil”, a spus Selfin.

PIB-ul pe cap de locuitor a crescut pentru prima dată în ultimii doi ani în primul trimestru, cu 0,4%, dar a fost cu 0,7% mai mic decât în anul precedent, subliniind presiunea continuă asupra nivelului de trai şi lupta Marii Britanii pentru a stimula productivitatea.

“În termeni pe cap de locuitor, se poate spune că gospodăriile din Marea Britanie au înregistrat puţine îmbunătăţiri semnificative ale nivelului de trai în ultimii doi ani”, punctează Gora Suri, economist la PwC.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: